Salt la conţinut

Salt la cuprins

CÂNTAREA 111

Avem motive de bucurie!

Avem motive de bucurie!

(Matei 5:12)

  1. 1. Azi inima noastră tresaltă,

    avem bucurii de nespus:

    comori din orice națiune

    la Iah vin cu frunțile sus.

    Profundă ne e bucuria,

    din Biblie ea izvorând,

    al ei sfat ne înviorează,

    putere în noi insuflând.

    În inimi păstrăm bucuria,

    e-o flacără ce-arde mereu,

    nicicând nu se stinge-n necazuri,

    prin ea, înfruntăm ce e greu!

    REFREN

    Iehova ne dă bucurii!

    E desăvârșit ce-a creat.

    Prin gânduri adânci și opere mari,

    grandoarea sa ne-a revelat!

  2. 2. Lucrările Lui minunate

    se văd în cer și pe pământ.

    Privind la superba-i creație,

    elogii ’nălțăm Celui Sfânt.

    Cu zel și cu înflăcărare,

    vestim azi al său sfânt Regat,

    el mari bucurii ne aduce,

    de ele vorbim ne-ncetat.

    Dar și bucurii viitoare

    putem astăzi întrezări:

    pe noul pământ, sub noi ceruri,

    etern fericiți vom trăi!

    REFREN

    Iehova ne dă bucurii!

    E desăvârșit ce-a creat.

    Prin gânduri adânci și opere mari,

    grandoarea sa ne-a revelat!