Potrivit Bibliei

Ce înseamnă să întorci celălalt obraz?

ÎN RENUMITA Predică de pe munte, Isus Cristos a spus: „Nu vă împotriviţi celui ce este rău, ci, dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt“ (Matei 5:39).

Ce a vrut să spună Isus prin aceste cuvinte? Îi îndemna el pe creştini să fie victime pasive? Le cerea el să sufere în tăcere şi să nu încerce să se apere legal?

Ce a vrut să spună Isus?

Pentru a înţelege sensul cuvintelor lui Isus, trebuie să analizăm contextul în care au fost rostite şi să observăm cui i-au fost adresate. Înainte de a da sfatul menţionat mai sus, Isus a amintit ceva ce ascultătorii săi cunoşteau deja din Sfintele Scripturi. Iată ce a spus el: „Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte»“ (Matei 5:38).

Versetele la care a făcut referire Isus sunt cele din Exodul 21:24 şi Leviticul 24:20. Este demn de remarcat că, potrivit Legii lui Dumnezeu, pedeapsa „ochi pentru ochi“ menţionată în aceste versete se aplica numai după ce acuzatul era judecat înaintea preoţilor şi a judecătorilor, care luau în considerare circumstanţele şi gradul de premeditare a faptei (Deuteronomul 19:15–21).

Cu timpul, evreii au început să aplice în mod greşit această lege. Într-un comentariu asupra Bibliei redactat de Adam Clarke în secolul al XIX-lea se spunea: „Se pare că evreii s-au folosit de această lege [ochi pentru ochi, dinte pentru dinte] pentru a-şi justifica resentimentele şi toate abuzurile comise din spirit de răzbunare. Deseori răzbunarea era dusă la extrem, iar la rău se răspundea cu şi mai mult rău“. Scripturile însă nu aprobau acţiunile personale de răzbunare.

 Spre deosebire de evreii care aplicau în mod greşit această lege, Isus a arătat în Predica de pe munte care era, de fapt, adevăratul spirit al Legii date de Dumnezeu Israelului. Prin îndemnul de ‘a întoarce şi celălalt obraz’, Isus n-a vrut să spună că, atunci când continuatorii săi sunt loviţi peste un obraz, ei trebuie pur şi simplu să se redreseze în urma loviturii şi să-şi ofere şi celălalt obraz pentru a fi loviţi. În timpurile biblice, ca de altfel şi în prezent, cel ce dădea o palmă nu urmărea să rănească fizic, ci să insulte, pentru a genera un conflict.

Aşadar, Isus a vrut să spună că, dacă o persoană provoca pe cineva dându-i o palmă — sau adresându-i cuvinte sarcastice, usturătoare —, cel lovit nu trebuia să riposteze. Mai degrabă, trebuia să se străduiască să evite orice acţiune care ar fi declanşat un cerc vicios al răzbunării (Romani 12:17).

Cuvintele lui Isus seamănă foarte mult cu cele rostite de regele Solomon: „Nu spune: «Cum mi-a făcut el, aşa-i voi face şi eu. Îi voi răsplăti fiecăruia după faptele lui»“ (Proverbele 24:29). Un continuator al lui Isus va întoarce şi celălalt obraz în sensul că nu se va lăsa atras într-o ‘ceartă’ (2 Timotei 2:24).

Este greşit să ne apărăm?

A întoarce şi celălalt obraz nu înseamnă că este greşit să ne apărăm de atacatorii violenţi. Isus n-a vrut să spună că niciodată n-ar trebui să ne apărăm, ci, mai degrabă, că niciodată n-ar trebui să atacăm, adică să ne lăsăm provocaţi şi să ne răzbunăm. Deşi, pentru a evita un conflict, e înţelept să plecăm ori de câte ori este posibil, dacă suntem victima unei infracţiuni este potrivit să facem ceva concret pentru a ne apăra şi să cerem ajutorul poliţiei.

Continuatorii lui Isus din secolul I au aplicat corect acest principiu apărându-şi drepturile garantate de lege. De exemplu, apostolul Pavel s-a folosit de sistemul legal din vremea sa pentru a-şi apăra dreptul de a predica — misiune încredinţată de Isus continuatorilor săi (Matei 28:19, 20). În oraşul Filipi, în timp ce se aflau într-un tur de predicare, Pavel şi un alt misionar, Sila, au fost arestaţi de autorităţile civile, fiind acuzaţi de încălcarea legii.

Cei doi au fost bătuţi în public şi aruncaţi în închisoare fără să fi fost judecaţi. Când s-a ivit ocazia, Pavel a invocat drepturile pe care le avea ca cetăţean roman. Aflând care era statutul lui Pavel, autorităţile s-au temut de consecinţe şi i-au implorat pe el şi pe Sila să plece şi să nu le creeze probleme. Astfel, Pavel a stabilit un precedent în ce priveşte „apărarea şi stabilirea legală a veştii bune“ (Faptele 16:19–24, 35–40; Filipeni 1:7).

Asemenea lui Pavel, Martorii lui Iehova au fost nevoiţi de repetate ori să poarte bătălii juridice în sălile de tribunal ca să-şi apere dreptul de a-şi desfăşura activităţile creştine. Lucrul acesta s-a întâmplat chiar şi în ţări care pretind că le garantează cetăţenilor libertatea religioasă. Dar nici în chestiuni precum infracţiunile sau siguranţa personală Martorii lui Iehova nu acceptă cu resemnare să fie atacaţi. Ei fac demersurile legale necesare pentru a se apăra.

Astfel, în calitate de creştini, Martorii lui Iehova fac tot ceea ce este necesar pentru a li se respecta anumite drepturi legale. Totuşi, aceasta nu le rezolvă întotdeauna problemele. De aceea, asemenea lui Isus, ei lasă în cele din urmă lucrurile în mâinile lui Dumnezeu, având încredere că El cunoaşte totul, că va acţiona în consecinţă şi că orice pedeapsă pe care o va aplica va reflecta dreptatea sa perfectă (Matei 26:51–53; Iuda 9). Adevăraţii creştini ştiu bine că răzbunarea îi aparţine lui Iehova (Romani 12:17–19).

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

● Ce acţiuni trebuie să evite creştinii? (Romani 12:17)

● Ne interzice Biblia să folosim mijloace legale pentru a ne apăra? (Filipeni 1:7)

● Ce convingere avea Isus cu privire la Tatăl său? (Matei 26:51–53)