Salt la conţinut

Salt la cuprins

Nerăbdarea poate fi dăunătoare

Nerăbdarea poate fi dăunătoare

IMAGINAŢI-VĂ următoarea situaţie: Un bărbat se află la volanul unei maşini pe un drum cu două benzi de circulaţie, pe un sector în care depăşirea este interzisă. În faţă are un autoturism care se deplasează cu puţin sub limita maximă de viteză admisă, iar la volanul lui se află o femeie. Bărbatului nerăbdător i se pare că femeia merge mult prea încet. După ce rulează câteva minute periculos de aproape de maşina din faţă, bărbatul îşi pierde răbdarea şi o depăşeşte în mare viteză. El nu numai că încalcă legea, dar şi riscă să provoace un accident.

V-aţi dat seama că nu aveţi răbdare să lucraţi cu cei ce nu sunt atât de rapizi sau de inteligenţi ca voi? Când aşteptaţi liftul, apăsaţi întruna pe buton? Vă pierdeţi răbdarea cu părinţii voştri vârstnici? Dacă sunteţi părinţi, vă pierdeţi răbdarea cu copiii voştri? Vă enervaţi uşor când ceilalţi greşesc?

Cu toţii ne pierdem răbdarea din când în când. Dar consecinţele ar putea fi grave dacă accesele de nerăbdare ar fi zilnice.

Riscuri asupra sănătăţii

Nerăbdarea este asociată cu frustrarea, cu iritarea şi chiar cu furia. Astfel de emoţii ne pot amplifica stresul, care, la rândul lui, dăunează sănătăţii. Un studiu recent publicat de American Medical Association a arătat cât se poate de clar că nerăbdarea este un factor de risc în apariţia hipertensiunii, chiar şi la adulţii tineri.

Există şi alte probleme de sănătate asociate cu lipsa răbdării. Un studiu recent a dezvăluit că nerăbdarea poate contribui la obezitate. „Cercetătorii au descoperit că indivizii care nu au răbdare sunt mai predispuşi la obezitate decât cei cărora nu le este greu să aştepte“, precizează ziarul The Washington Post. În unele locuri, alimentele ieftine de tip fast-food sunt la îndemâna oricui pe tot parcursul zilei, iar cei nerăbdători nu pot rezista tentaţiei de a le consuma.

Obiceiul de a amâna

Un studiu efectuat de Centre for Economic Policy Research cu sediul la Londra a dezvăluit că persoanele nerăbdătoare ajung să dezvolte obiceiul de a amâna lucrurile. Ele amână, probabil, sarcinile consumatoare de timp deoarece nu au răbdarea necesară de a le duce la bun sfârşit. Indiferent care ar fi motivul, tendinţa de a amâna poate avea consecinţe grave atât asupra persoanei în cauză, cât şi asupra economiei. Potrivit ziarului britanic The Telegraph, cercetătorul Ernesto Reuben a afirmat că „obiceiul de a tergiversa afectează serios productivitatea la locul de muncă şi poate costa sume considerabile, întrucât [cei nerăbdători] amână la nesfârşit finalizarea unor formulare şi documente“.

Abuzul de alcool şi violenţa

Potrivit ziarului britanic South Wales Echo, „în cazul persoanelor care nu au răbdare, probabilitatea să se implice în încăierări nocturne generate de abuzul de alcool este mult mai mare“. Cercetătorii de la Universitatea Cardiff au stabilit această legătură după ce au efectuat un studiu asupra a sute de bărbaţi şi femei. Studiul a dezvăluit că „cei nerăbdători erau mai predispuşi la consumul excesiv de alcool şi la violenţă“, mai preciza ziarul.

Nechibzuinţa

Un grup de analişti care lucrează pentru Pew Research Center din Washington, D.C., a constatat că persoanele nerăbdătoare „iau adesea decizii pripite, negândite“. Dr. Ilango Ponnuswami, profesor şi şef al Departamentului de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bharathidasan (India), a ajuns la o concluzie asemănătoare. Iată ce explică el: „Nerăbdarea costă, iar preţul plătit poate consta în bani, prietenii, durere, suferinţă sau nenumărate alte consecinţe. Şi asta din simplul motiv că nerăbdarea atrage deseori decizii greşite“.

Probleme financiare

Nerăbdarea este asociată cu „un nivel ridicat al datoriilor“, semnalează Research Review, publicat de Federal Reserve Bank of Boston (SUA). De exemplu, plini de nerăbdare, tinerii căsătoriţi îşi doresc probabil să se bucure imediat după nuntă de tot confortul unui cămin, fără să ţină cont de posibilităţile lor financiare limitate. Prin urmare, ei îşi cumpără casa, mobila, maşina şi restul lucrurilor pe credit. Aceasta poate avea consecinţe nefaste asupra căsniciei lor. În opinia cercetătorilor de la Universitatea Arkansas (SUA), „cuplurile proaspăt căsătorite care fac datorii sunt mai puţin fericite decât cuplurile care fac datorii mici sau care nu fac deloc datorii“.

Unii dau vina pe nerăbdare pentru recenta criză economică. „Situaţia actuală a pieţei este consecinţa unei nerăbdări exagerate, combinate cu o lăcomie la fel de exagerată. Nerăbdarea i-a împins pe mii de oameni cu venituri modeste să încerce să achiziţioneze proprietăţi ce valorau mult mai mult decât îşi puteau ei permite. Prin urmare, au împrumutat sume imense pe care nu le-ar fi putut rambursa în ani de zile sau, în unele cazuri, niciodată“ (Forbes).

Pierderea prietenilor

Nerăbdarea ne poate afecta chiar şi capacitatea de a comunica. Când o persoană nu are răbdare să participe la o conversaţie profundă, ea are tendinţa de a vorbi fără să gândească. În plus, se irită când alţii vorbesc. O asemenea persoană nu are răbdare să-i lase pe ceilalţi să-şi termine ideea. Ca urmare, i-ar putea zori punând ea cuvinte în gura lor sau ar putea găsi altă modalitate de a grăbi discuţia.

Nerăbdarea poate avea drept consecinţă pierderea prieteniilor. Dr. Jennifer Hartstein, specialista în sănătate mintală ale cărei cuvinte au fost menţionate în articolul anterior, conchide: „Cine vrea să stea în compania unei persoane care bate tot timpul din picior ori care se uită mereu la ceas?“. Într-adevăr, nerăbdarea nu este deloc o trăsătură atrăgătoare, ba chiar îi poate face pe prietenii voştri să se îndepărteze de voi.

Acestea sunt doar câteva dintre consecinţele nerăbdării. În următorul articol se va analiza cum puteţi să cultivaţi răbdare şi să rămâneţi persoane răbdătoare.