Salt la conţinut

Salt la cuprins

 INTERVIU | IRÈNE HOF LAURENCEAU

O specialistă în chirurgie ortopedică ne vorbeşte despre credinţa ei

O specialistă în chirurgie ortopedică ne vorbeşte despre credinţa ei

Dr. Irène Hof Laurenceau practică chirurgia ortopedică în Elveţia. În trecut, ea a pus la îndoială existenţa lui Dumnezeu. Cu timpul însă, a ajuns la concluzia că Dumnezeu există şi că este Creatorul vieţii. Treziţi-vă! i-a pus câteva întrebări privitoare la munca sa şi la credinţa sa.

Ce anume v-a stârnit interesul faţă de ştiinţă?

În copilărie, eram fascinată de natură. Am crescut în Richterswil, un frumos sătuc elveţian de pe malul lacului Zürich. Părinţii mei şi fraţii mei mai mari mă luau la plimbare şi îmi vorbeau despre vietăţile şi plantele pe care le întâlneam în drum.

De ce aţi studiat chirurgia ortopedică?

Tata a lucrat o vreme ca infirmier la sala de operaţii a unui spital local. Ceea ce vedea acolo îl determina să vorbească plin de entuziasm despre chirurgie. Entuziasmul lui a fost molipsitor, drept urmare am ales mai târziu chirurgia ca profesie. M-am specializat în chirurgie ortopedică deoarece îmi plac aspectele ce ţin de mecanică ale acestei ramuri medicale. Chirurgul ortoped trebuie să gândească asemenea unui inginer pentru a repara oasele, muşchii şi tendoanele care ne permit să ne mişcăm.

Mai presus de toate însă, mă bucur să văd când starea de sănătate a pacienţilor mei se îmbunătăţeşte. De fapt, îmi place nespus să muncesc cu oamenii.

De ce v-aţi îndoit de existenţa lui Dumnezeu?

Îndoielile mele s-au născut în tinereţe, îndeosebi din două motive. În primul rând, am descoperit că unii capi religioşi duceau o viaţă imorală, iar aceasta m-a tulburat profund. În al doilea rând, unii profesori de biologie de la şcoală credeau în evoluţie, învăţătură pe care am adoptat-o mai cu seamă după ce mi-am început studiile universitare.

De ce aţi acceptat teoria evoluţiei?

Am crezut ce-mi spuneau profesorii. În plus, consideram că asemănările anatomice dintre anumite  specii de animale indicau spre un strămoş comun şi confirmau că mutaţiile genetice duc la apariţia de noi specii.

Totuşi, cu timpul v-aţi schimbat punctul de vedere. De ce?

Un prieten m-a invitat la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Am fost impresionată de primirea călduroasă şi de informaţiile interesante prezentate în cadrul temelor. Mai târziu, o doamnă drăguţă din acea congregaţie m-a vizitat, iar eu am întrebat-o: „Cum pot fi sigură că Biblia spune adevărul?“.

Ea mi-a arătat unele profeţii biblice privitoare la evenimente ce caracterizează timpurile noastre. Un exemplu este profeţia lui Isus potrivit căreia ultimele zile ale acestei lumi aveau să fie caracterizate prin războaie internaţionale, „mari cutremure de pământ“ şi „epidemii şi lipsuri de alimente“ pe scară largă. * Mi-a mai îndreptat atenţia asupra profeţiilor privitoare la criza socială şi la amploarea lăcomiei şi a răutăţii din zilele noastre. * Nu după mult timp, am început să studiez Biblia cu seriozitate şi am înţeles numaidecât că prezicerile ei se adeveresc întotdeauna. În aceeaşi perioadă, am început să-mi reexaminez concepţiile referitoare la originea vieţii.

V-au ajutat cercetările medicale în acest sens?

Da. Când am început să studiez Biblia, mă specializam în chirurgia genunchiului. Pe la sfârşitul anilor ’60, oamenii de ştiinţă au început să înţeleagă mai clar mecanismele complexe ale genunchiului. Ei au înţeles că genunchiul nu se flexează doar pe o axă, asemenea unei balamale. Dimpotrivă, în interiorul lui au loc mişcări de rotaţie şi de alunecare — o combinaţie ingenioasă care asigură articulaţiei o mare mobilitate şi face posibile mersul, dansul, patinatul şi multe alte activităţi.

Vreme de 40 de ani, cercetătorii s-au străduit să proiecteze un genunchi artificial. Fiind foarte complex, genunchiul uman este greu de copiat, iar, în comparaţie cu acesta, produsele artificiale au o durată de viaţă relativ scurtă. Deşi le realizează din materiale îmbunătăţite, proiectanţii se declară mai mult decât mulţumiţi dacă produsele lor durează 20 de ani. Genunchiul, fireşte, este alcătuit din celule vii care sunt înlocuite în permanenţă. În opinia mea, structura complexă a genunchiului este dovada incontestabilă că acesta a fost creat de un Dumnezeu înţelept şi că nu a apărut prin evoluţie.

Din ce perspectivă priviţi acum mutaţiile şi asemănările anatomice dintre anumite specii?

Asemănările indică spre acelaşi Proiectant. Mutaţiile nu aduc îmbunătăţiri în structura organismelor vii şi nu le transformă în specii superioare, dimpotrivă, tind să afecteze genele. Bineînţeles, este posibil ca un accident să aibă un rezultat bun, ca atunci când, să zicem, un pod este distrus din cauza unui accident feroviar, iar oraşul aflat dincolo este astfel ocrotit de o armată invadatoare. Însă accidentul nu aduce nicio îmbunătăţire oraşului. În mod asemănător, mutaţiile nu aduc îmbunătăţiri organismelor şi, cu siguranţă, nu ar fi putut produce niciodată ceva atât de ingenios conceput precum genunchiul, ca să nu mai vorbim de alte părţi ale corpului omenesc.

Mutaţiile nu ar fi putut produce niciodată ceva atât de ingenios conceput precum genunchiul

De ce aţi devenit Martoră a lui Iehova?

Când am început să aplic principiile Bibliei, calitatea vieţii mele a crescut considerabil. În plus, în 2003, am mers la un congres internaţional al Martorilor lui Iehova. Acolo am văzut că ei alcătuiesc o familie mondială caracterizată prin unitate şi iubire autentică, acestea fiind evidente chiar şi între delegaţi care nu se văzuseră niciodată. Atunci am dorit să fac şi eu parte din această familie.