NU A FOST nici bogat, nici influent. Nu a avut nici măcar o locuință. Cu toate acestea, învățăturile lui au influențat viața a milioane de oameni. A existat Isus Cristos în realitate? Ce spun autoritățile în materie, atât din prezent, cât și din trecut?

• Michael Grant, istoric și specialist în perioada clasică a civilizației antice, a afirmat: „Dacă analizăm Noul Testament după aceleași criterii după care analizăm celelalte lucrări antice cu conținut istoric, și ar trebui să o facem, nu putem nega existența lui Isus, după cum nu negăm existența multor personaje păgâne a căror istoricitate nu a fost niciodată pusă la îndoială”.

• Rudolf Bultmann, profesor și exeget în Noul Testament, a făcut următoarea observație: „Îndoielile privitoare la existența lui Isus sunt nefondate și nu merită să fie combătute. Nicio persoană normală nu ar pune la îndoială faptul că Isus este inițiatorul mișcării istorice a cărei prime etape este reprezentată de cea mai veche comunitate [de creștini] din Palestina”.

• Will Durant, istoric, scriitor și filozof, a scris: „Faptul ca doar câțiva oameni simpli [scriitorii Evangheliilor] să fi inventat pe parcursul unei singure generații o personalitate atât de puternică și de atrăgătoare, cu o etică atât de înaltă și cu o viziune atât de însuflețitoare asupra familiei umane ar constitui un miracol mult mai greu de crezut decât oricare dintre miracolele consemnate în Evanghelii”.

• Albert Einstein, fizician evreu născut în Germania, a afirmat: „Deși sunt evreu, personalitatea sclipitoare a Nazarineanului m-a fascinat dintotdeauna”. Întrebat dacă îl considera pe Isus un personaj istoric, el a răspuns: „Indiscutabil! Nimeni nu poate citi Evangheliile fără să simtă efectiv prezența lui Isus. Personalitatea lui pulsează în fiecare cuvânt. Niciun mit nu poate fi plin de atâta viață”.

  „Nimeni nu poate citi Evangheliile fără să simtă efectiv prezența lui Isus.” (Albert Einstein)

Cea mai detaliată consemnare a vieții lui Isus și a activității lui pământești este cea din relatările biblice cunoscute drept Evanghelii, numite după scriitorii lor: Matei, Marcu, Luca și Ioan. În plus, numele lui Isus apare în diverse surse necreștine din perioada timpurie.

• TACITUS

  (cca. 56-120 e.n.) Tacitus este considerat a fi unul dintre cei mai mari istorici romani antici. Lucrarea sa, Anale, relatează evenimente din Imperiul roman care au avut loc între anii 14 și 68 e.n. (Isus a murit în 33 e.n.). Tacitus menționează că împăratul Nero a fost considerat vinovat de un incendiu care a devastat Roma în 64 e.n. Însă el mai scrie că, „pentru a înăbuși zvonurile”, Nero i-a acuzat pe creștini. Apoi adaugă: „Christos, căpetenia de la care își luaseră numele [creștinii], fusese osândit pe vremea lui Tiberius de către procuratorul Pontius Pilatus” (Anale, traducere de Andrei Marin, cartea a XV-a, pag. 554).

• SUETONIUS

  (cca. 69 - după 122 e.n.) În lucrarea sa Viețile celor doisprezece Cezari, acest istoric roman a consemnat evenimente din timpul domniei primilor unsprezece împărați romani. În secțiunea dedicată lui Claudius, el face referire la agitația din mijlocul evreilor din Roma, cauzată se pare de disputele privitoare la Isus (Faptele 18:2). Suetonius a scris: „[Claudius] expulză din Roma pe evrei, care se agitau mereu, instigați de Chrestus [Christus]” (Claudius, XXV, 4). Deși l-a acuzat pe nedrept pe Isus pentru tulburările din rândul evreilor, Suetonius nu a pus la îndoială existența acestuia.

• PLINIUS CEL TÂNĂR

  (cca. 61-113 e.n.) Acest scriitor roman și guvernator al Bitiniei (actualmente nord-vestul Turciei) i-a scris împăratului roman Traian explicându-i cum procedase cu creștinii din provincia sa. Plinius a mărturisit că a încercat să-i oblige pe creștini să-și renege credința în public, executându-i pe toți cei care refuzau să o facă. Apoi a adăugat: „Pe cei care . . . repetau după mine o invocație către zei [păgâni] și se închinau chipului tău aducând ca ofrandă vin și tămâie . . . , iar în cele din urmă îl blestemau pe Cristos . . . , am considerat potrivit să-i las să plece” (Plinius cel Tânăr – Scrisori, cartea X, XCVI).

•  JOSEPHUS FLAVIUS

  (cca. 37-100 e.n.) Acest preot și istoric evreu afirmă că Ananus (Ana), un mare preot evreu care a avut pentru mult timp influență politică, „a convocat sinedriul [înalta curte a evreilor] la judecată și l-a adus în fața lui pe [Iacob] fratele lui Isus, denumit Hristos, . . . împreună cu alți câțiva” (Antichități iudaice, vol. II, traducere de Ion Acsan, cartea XX, cap. IX, pag. 571).

• TALMUDUL

  Această colecție de scrieri evreiești rabinice, întocmite între secolele al III-lea și al VI-lea e.n., arată că nici măcar dușmanii lui Isus nu au negat existența lui. Iată ce se spune într-un fragment: „[Cu ocazia] Paștelui, Yeshu [Isus] Nazarineanul a fost atârnat pe stâlp”, afirmație corectă din punct de vedere istoric (Talmudul babilonian, Sanhedrin 43a, Munich Codex; vezi Ioan 19:14-16). Alt fragment precizează: „Să nu avem parte de vreun fiu sau vreun elev care să-și atragă rușinea publică precum Nazarineanul”, titlu folosit adesea cu referire la Isus (Talmudul babilonian, Berakoth 17b, nota de subsol, Munich Codex; vezi Luca 18:37).

Evangheliile conțin o consemnare detaliată a vieții lui Isus și a activității sale pământești, inclusiv detalii concrete despre oameni, precum și despre locul și momentul unor evenimente, caracteristici ale relatărilor istorice autentice. Un exemplu îl constituie pasajul din Luca 3:1, 2, cu ajutorul căruia putem stabili data exactă când un bărbat pe nume Ioan Botezătorul, precursorul lui Isus, și-a început activitatea.

Luca a scris: „În al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponțiu Pilat era guvernator al Iudeii și Irod, tetrarh al Galileii, pe când Filip, fratele lui, era tetrarh al ținutului Ituriei și al Trahonitei, iar Lisania, tetrarh al Abilenei, în zilele lui Caiafa și ale preotului principal Ana, cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu”. Această listă detaliată și exactă ne ajută să stabilim că „cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan” în anul 29 e.n.

 Cele șapte personaje amintite de Luca le sunt binecunoscute istoricilor. Totuși, a fost un timp când unii critici au pus la îndoială existența lui Ponțiu Pilat și a lui Lisania. Însă acești critici s-au pronunțat prea devreme. Ulterior, s-au descoperit inscripții antice pe care erau gravate numele acestor doi demnitari, confirmând astfel exactitatea consemnării lui Luca. *

E important să știm dacă Isus a existat cu adevărat deoarece învățăturile lui sunt importante. De exemplu, Isus i-a învățat pe oameni cum să aibă o viață fericită și plină de satisfacții. * De asemenea, el a promis că va veni timpul când omenirea va trăi în pace și în siguranță, sub conducerea unui singur guvern mondial, „regatul lui Dumnezeu” (Luca 4:43).

Expresia „regatul lui Dumnezeu” este potrivită deoarece prin acest guvern mondial Dumnezeu își va exercita suveranitatea asupra pământului (Revelația 11:15). Isus a arătat clar acest lucru când a rostit rugăciunea-model: „Tatăl nostru care ești în ceruri, . . . să vină regatul tău. Să se facă voința ta . . . pe pământ” (Matei 6:9, 10). Ce va însemna pentru omenire domnia acestui Regat? Să vedem câteva rezultate:

• Nu vor mai fi războaie și nici conflicte civile (Psalmul 46:8-11).

• Răutatea, lăcomia și corupția vor dispărea pentru totdeauna, la fel și oamenii care nu ascultă de Dumnezeu (Psalmul 37:10, 11).

• Supușii Regatului se vor bucura de rodul muncii lor (Isaia 65:21, 22).

• Pământul își va reveni pe deplin din actuala stare degradată și va produce recolte bogate (Psalmul 72:16; Isaia 11:9).

Pentru unii, aceste promisiuni sunt simple iluzii. Dar oare nu este o iluzie să-ți pui încrederea în eforturile oamenilor? Să ne gândim: În pofida progreselor uimitoare din domeniul educației, al științei și al tehnologiei, milioane de oameni din prezent sunt copleșiți de sentimente de nesiguranță și de îngrijorare cu privire la ziua de mâine. Zilnic vedem dovezi ale oprimării economice, politice și religioase, precum și ale lăcomiei și ale corupției. Realitatea este că guvernarea omenească constituie un eșec total (Eclesiastul 8:9).

În concluzie, merită să analizăm dacă Isus a existat sau nu în realitate. * Așa cum se spune în 2 Corinteni 1:19, 20: „Oricât de multe sunt promisiunile lui Dumnezeu, prin [Cristos] au devenit Da”.