Salt la conţinut

Salt la cuprins

SUBIECTUL DE COPERTĂ

Depresia la adolescenți – Cauze și ajutor

Depresia la adolescenți – Cauze și ajutor

„CÂND am un episod de depresie, spune Anna *, nu am chef să fac nimic, nici măcar ceea ce de obicei îmi place. Tot ce-mi doresc e să dorm. Deseori simt că sunt o povară pentru alții, că sunt fără valoare și că nimeni nu mă poate iubi.”

„Mă gândeam să mă sinucid”, își amintește Julia. „Nu voiam cu adevărat să mor. Voiam doar să scap de sentimentele pe care le aveam. În general, sunt o persoană grijulie, însă când sunt deprimată nu-mi mai pasă de nimeni și de nimic.”

Anna și Julia erau în primii ani ai adolescenței când au început să sufere de depresie. În timp ce alți tineri se simt uneori descurajați, Anna și Julia au perioade de depresie care durează câteva săptămâni sau luni. „E ca și cum te-ai afla într-o groapă adâncă și întunecoasă, fără nicio cale de ieșire”, spune Anna. „Simți că-ți pierzi mințile și nu te mai recunoști.”

Situația Annei și a Juliei nu este neobișnuită. Numărul adolescenților diagnosticați cu depresie este îngrijorător de mare, depresia fiind „principala cauză a îmbolnăvirii și a dizabilității în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani”, afirmă Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Simptomele depresiei pot apărea pe parcursul adolescenței și pot include schimbări în ce privește obiceiurile de somn, apetitul și greutatea, precum și sentimente de disperare, deznădejde, tristețe și lipsa propriei valori. Izolarea socială, problemele de concentrare sau de memorie, gândurile sau acțiunile sinucigașe și unele simptome inexplicabile sunt alte câteva indicii ale depresiei. Înainte de a pune diagnosticul de depresie, specialiștii în domeniul sănătății mintale caută, de obicei, grupuri de simptome care persistă mai multe săptămâni și care afectează activitățile cotidiene ale persoanei în cauză.

POSIBILE CAUZE ALE DEPRESIEI LA ADOLESCENȚI

Potrivit OMS, „depresia este rezultatul unei interacțiuni complexe între factori sociali, psihologici și biologici”. Aceștia pot include:

Factori fizici. La fel ca în cazul Juliei, în multe familii există antecedente de depresie, ceea ce sugerează că genetica poate juca un rol în această privință, influențând probabil activitatea chimică de la nivelul creierului. Alți factori de risc sunt bolile cardiovasculare și schimbările hormonale, precum și abuzul de substanțe, care, pe termen lung, poate intensifica depresia sau chiar o poate declanșa. *

Stres. Deși puțin stres poate fi sănătos, stresul cronic sau excesiv este atât de dăunător pe plan fizic și psihic, încât uneori poate cufunda în depresie un tânăr mai sensibil. Cauzele exacte ale depresiei rămân neclare și poate fi vorba de o combinație de factori, așa cum s-a menționat mai înainte.

Printre factorii generatori de stres asociați cu depresia se numără divorțul sau separarea părinților, moartea unei persoane dragi, abuzul fizic sau sexual, un accident grav, o boală sau o tulburare de învățare, în special dacă copilul se simte respins ca urmare a acestei probleme. Alt factor îl constituie așteptările nerealiste ale părinților, probabil în privința rezultatelor școlare. Alte cauze posibile sunt: bullyingul, nesiguranța cu privire la viitor, înstrăinarea emoțională a unui părinte deprimat sau comportamentul imprevizibil al unui părinte. Ce poți face dacă ești adolescent și suferi de depresie?

AI GRIJĂ DE MINTEA ȘI DE CORPUL TĂU

Depresia moderată și cea gravă necesită, de obicei, tratament medicamentos și consiliere din partea unui specialist în sănătate mintală. * Isus Cristos a spus: „Nu cei tari au nevoie de doctor, ci bolnavii”. (Marcu 2:17) Orice parte a corpului nostru, inclusiv creierul, poate fi afectată de o boală. Întrucât există o strânsă legătură între minte și corp, unele schimbări în ce privește modul de viață ar putea fi binevenite.

Dacă suferi de depresie, ia măsuri rezonabile pentru a avea grijă de sănătatea ta fizică și mintală. De exemplu, mănâncă sănătos, odihnește-te suficient și fă exerciții fizice cu regularitate. Exercițiile fizice eliberează substanțe chimice care te pot ajuta să ai o dispoziție mai bună, îți pot spori energia și îți pot îmbunătăți somnul. Dacă este posibil, încearcă să identifici factorii declanșatori sau semnele de avertizare ale unei stări depresive și fă-ți un plan de acțiune. Vorbește cu cineva de încredere. Membrii familiei și prietenii apropiați te pot ajuta să faci față mai ușor depresiei, iar asta poate reduce din simptome. Notează-ți gândurile și sentimentele într-un jurnal. Acest obicei a ajutat-o pe Julia, menționată la începutul articolului. Mai presus de toate, ai grijă de necesitățile tale spirituale. Aceasta îți poate îmbunătăți considerabil optica asupra vieții. Isus Cristos a spus: „Fericiți sunt cei conștienți de necesitățile lor spirituale”. (Matei 5:3)

Mănâncă sănătos, fii activ și odihnește-te suficient

Poți găsi mângâiere dacă îți satisfaci necesitățile spirituale

Atât Anna, cât și Julia confirmă adevărul cuvintelor lui Isus. Anna spune: „Datorită activităților spirituale mă concentrez asupra altor persoane, nu doar asupra propriilor probleme. Nu e întotdeauna ușor, însă sunt mult mai fericită când fac asta”. Julia se simte încurajată când se roagă și când citește din Biblie. „După ce-mi vărs inima înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, sunt mai liniștită”, declară ea. „Biblia mă ajută să înțeleg că sunt valoroasă în ochii lui Dumnezeu și că lui îi pasă cu adevărat de mine. Citirea Bibliei mă ajută și să am o perspectivă pozitivă cu privire la viitor.”

În calitate de Creator, Iehova Dumnezeu înțelege pe deplin modul în care educația primită de la părinți, experiența de viață și structura genetică ne influențează gândirea și emoțiile. Prin urmare, el este în măsură să ne ofere ajutor și mângâiere și o face uneori prin intermediul unor oameni înțelegători și plini de compasiune. Mai mult, în viitor, Dumnezeu ne va vindeca de orice boală, fizică sau mintală. „Niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav»”, se arată în Isaia 33:24.

Biblia promite că Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii [oamenilor] și moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi”. (Revelația 21:4) Câtă mângâiere și încurajare ne oferă aceste cuvinte! Dacă îți dorești să afli mai multe despre scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire și la pământ, accesează jw.org. Pe acest site vei găsi Biblia online, precum și articole care tratează o gamă largă de subiecte, inclusiv depresia.

^ par. 3 Unele nume au fost schimbate.

^ par. 10 Există sute de boli, medicamente sau droguri care pot influența dispoziția unei persoane; de aceea, este foarte important să se stabilească diagnosticul corect de către un specialist.

^ par. 14 Revista Treziți-vă! nu recomandă un anumit tratament.