Salt la conţinut

Salt la cuprins

Un gest de bunătate creștină

Un gest de bunătate creștină

PE LA sfârșitul anilor ’50 ai secolului trecut, tatăl lui John s-a botezat ca Martor al lui Iehova. John locuia împreună cu familia sa într-un orășel din statul Gujarat (India). Asemenea mamei lor, John și cei cinci frați și surori ale lui erau romano-catolici devotați și nu erau de acord cu convingerile religioase ale tatălui lor.

Odată, tatăl lui John l-a rugat pe acesta să-i ducă o scrisoare unui prieten din congregație. În acea dimineață, John s-a tăiat foarte rău la un deget în timp ce deschidea o cutie mare de conserve. Vrând totuși să ducă scrisoarea, John și-a înfășurat degetul cu o cârpă și a plecat pe jos la adresa indicată.

Când a ajuns la destinație, John a găsit-o pe soția fratelui, care era și ea Martoră a lui Iehova. Ea a luat plicul și, observând că băiatul era rănit la deget, s-a oferit să-l ajute. A adus trusa de prim ajutor, i-a curățat rana cu o soluție antiseptică, i-a bandajat degetul și apoi i-a pregătit un ceai. În tot acest timp, sora i-a vorbit din Biblie pe un ton prietenos.

Impresionat de gestul de bunătate al surorii, John a început să-și schimbe părerea despre Martorii lui Iehova. Totuși, întrucât nu era de acord cu unele convingeri ale tatălui său, a vrut să afle de la ea răspunsul la două întrebări: „Este Isus Dumnezeu?” și „Trebuie creștinii să o venereze pe Maria?”. Fiindcă învățase gujarati, limba maternă a lui John, sora i-a răspuns în limba lui. I-a arătat ce spune Biblia și i-a oferit cartea broșată Această veste bună a Împărăției.

În timp ce citea cartea, John și-a dat seama că găsise adevărul. Apoi a mers la preot și i-a pus întrebările pe care i le pusese și surorii. Preotul și-a ieșit din fire, a aruncat cu o Biblie în el și a strigat: „A intrat Diavolul în tine! Arată-mi unde scrie în Biblie că Isus nu este Dumnezeu. Arată-mi unde se spune că nu trebuie să o venerăm pe Maria. Arată-mi!”. Șocat de reacția preotului, John i-a spus: „În veci n-o să mai pun piciorul într-o biserică catolică!”. Și s-a ținut de cuvânt.

John a început să studieze cu Martorii, și-a însușit adevărul și a devenit un slujitor al lui Iehova. Cu timpul, și alți membri ai familiei sale i-au urmat exemplul. Astăzi, după aproximativ 60 de ani, cicatricea de la degetul mâinii drepte îi amintește lui John de gestul de bunătate creștină care l-a atras la închinarea adevărată. (2 Cor. 6:4, 6)