Imitaţi-le credinţa

A luptat cu teama şi îndoiala

VÂNTUL a învolburat apele reci ale Mării Galileii stârnind o furtună cumplită. Valurile izbesc cu putere barca de pescuit. Petru se luptă din răsputeri cu furia mării. Cu greu distinge ceva în bezna nopţii. Şi totuşi spre răsărit vede o licărire de lumină. Oare mijesc în sfârşit zorii? Este ud leoarcă. De-atâta vâslit, simte că-i ard muşchii spatelui şi umerii. Însă nu se dă bătut, continuă să vâslească.

Petru şi tovarăşii lui l-au lăsat pe Isus undeva pe ţărm. În acea zi, au văzut cum Isus a hrănit mii de oameni cu doar câteva pâini şi câţiva peşti. Văzând miracolul, mulţimea a vrut să-l facă rege. Dar Isus nu dorea sub nicio formă să se implice în politică. Şi voia ca nici discipolii să nu cultive asemenea ambiţii. Încercând să scape de mulţime, le-a zis discipolilor să urce în barcă şi să se îndrepte spre celălalt ţărm, iar el s-a dus pe munte să se roage (Marcu 6:35–45; Ioan 6:14, 15).

Luna, aproape plină, se ridicase de mult pe cer când discipolii au ieşit în larg; acum cobora încet spre apus. Însă ei reuşiseră să înainteze doar câţiva kilometri. Din cauza oboselii, dar şi a vuietului necontenit al valurilor şi al vântului, de-abia mai puteau să schimbe un cuvânt. Petru era probabil cufundat în gânduri.

Şi avea la ce să se gândească! Îl urma pe Isus din Nazaret de aproape doi ani, ani plini de evenimente. Învăţase foarte multe, însă câte nu mai avea de învăţat! Mereu dornic să progreseze, să lupte cu îndoiala şi teama, Petru ne-a lăsat un exemplu demn de urmat.

„Noi l-am găsit pe Mesia“

Nu avea să uite niciodată ziua în care l-a întâlnit pe Isus. Fratele său, Andrei, a fost cel care i-a dat extraordinara veste: „Noi l-am găsit pe Mesia“. Aceste cuvinte au schimbat radical viaţa lui Petru (Ioan 1:41).

Petru locuia în Capernaum, oraş de pe ţărmul unui lac cu apă dulce numit Marea Galileii. El şi Andrei aveau o afacere în domeniul pescuitului împreună cu Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei. Cu Petru şi soţia sa locuiau soacra lui şi fratele său, Andrei. Să întreţii o asemenea familie doar din pescuit cu siguranţă trebuia să munceşti din greu, să ai multă energie şi ingeniozitate. Să ne imaginăm câte nopţi a lucrat Petru alături de ceilalţi pescari! Coborau plasele între două corăbii scoţând atât cât le oferea lacul. Alteori, poate că trudea zile întregi pentru a sorta peştii şi a-i vinde, pentru a curăţa şi repara plasele de pescuit.

Andrei era discipol al lui Ioan Botezătorul. Cu siguranţă, Petru îl asculta cu viu interes pe fratele său când îi vorbea despre mesajul lui Ioan. Într-o zi, Andrei era de faţă când Ioan, arătând spre Isus din Nazaret, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“. Îndată, Andrei a devenit discipol al lui Isus, dându-i cu bucurie lui Petru vestea că a sosit Mesia (Ioan 1:35–40). După circa 4 000 de ani de la răzvrătirea din Eden, potrivit promisiunii lui Iehova Dumnezeu urma să apară un om deosebit care să aducă o speranţă reală pentru omenire (Geneza 3:15). Andrei îl întâlnise  tocmai pe acest Salvator, pe însuşi Mesia! Nerăbdător, Petru a mers şi el în întâmpinarea lui Isus.

Până atunci Petru era cunoscut cu numele Simon, sau Simeon. Însă, uitându-se la el, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; te vei numi Chifa“ (care se traduce «Petru») (Ioan 1:42). „Chifa“ este un substantiv comun care înseamnă „piatră“, sau „stâncă“. După cât se pare, cuvintele lui Isus erau profetice. El a prevăzut că Petru avea să fie tare ca o stâncă, să dea stabilitate discipolilor lui Cristos şi să-i zidească. Dar se considera şi Petru aşa? Puţin probabil. Chiar şi unii cititori moderni ai Evangheliilor nu prea văd asemenea trăsături la Petru. Dimpotrivă, în opinia unora, el era un om oscilant, nestatornic şi inconsecvent.

E adevărat, Petru avea defectele lui. Isus le cunoştea foarte bine. Dar, asemenea Tatălui său, Iehova, Isus se uita întotdeauna la ce e bun în oameni. El a văzut multe calităţi la Petru şi l-a ajutat să clădească pe ele, să le pună în valoare. Şi în ce ne priveşte, Iehova Dumnezeu şi Fiul său se concentrează asupra părţilor bune. Dar nouă poate ne vine greu să credem că am avea prea multe de oferit. Însă trebuie să avem încredere în punctul lor de vedere şi să fim dispuşi să ne lăsăm modelaţi şi instruiţi, la fel ca Petru (1 Ioan 3:19, 20).

„Nu te mai teme!“

Probabil, Petru l-a urmat o vreme pe Isus în lucrarea de predicare. Astfel, e posibil ca el să fi fost martor la primul miracol înfăptuit de Isus, transformarea apei în vin la nunta din Cana. Mai mult, el a auzit mesajul despre Regatul lui Dumnezeu, mesaj impresionant, plin de speranţă. Totuşi, Petru l-a lăsat pe Isus, reluându-şi activitatea de pescar. După câteva luni însă, Petru îl întâlnea din nou. De data aceasta Isus îl invita să-l urmeze neîncetat, da, toată viaţa.

Petru avusese o noapte nu tocmai uşoară. De nenumărate ori, pescarii coborâseră plasele în apă, însă nici urmă de peşte. Desigur, Petru îşi folosise toată experienţa şi iscusinţa, de pildă aruncând plasele în mai multe locuri unde gândea el că se hrănesc peştii. Şi, la fel ca mulţi alţi colegi de breaslă, fără îndoială Petru îşi dorea uneori să poată vedea ca-ntr-o oglindă prin apele tulburi ale lacului unde se ascundeau bancurile de peşti şi să-i facă să intre cumva în plase. Fireşte, asemenea gânduri nu făceau decât să-i sporească frustrarea. Nu pescuia din plăcere, trebuia să prindă peşte; alţii depindeau de el. După toată truda, se întorsese la ţărm cu mâinile goale. Iar acum trebuia să şi cureţe plasele de pescuit. Aşadar, când Isus a venit la el, Petru muncea de zor.

Înghesuit şi împins din toate părţile de mulţime, Isus s-a urcat în barca lui Petru, spunându-i să se depărteze puţin de ţărm. A început să-i înveţe pe oameni, vocea fiindu-i amplificată de suprafaţa apei. Petru şi toţi ceilalţi îi sorbeau fiecare cuvânt. Petru ar fi stat întruna să-l asculte vorbind despre tema principală a lucrării Sale de predicare — Regatul lui Dumnezeu. Ce onoare ar fi fost să ia parte alături de Cristos la răspândirea acestui mesaj de speranţă în toată ţara! Dar putea într-adevăr să facă asta? Din ce ar fi trăit  după aceea? Şi se gândea din nou la noaptea trecută când se ostenise ore în şir şi nu prinsese nici măcar un peşte (Luca 5:1–3).

După ce a terminat de vorbit, Isus i-a zis lui Petru: „Ieşi în larg unde apa este adâncă şi aruncaţi-vă plasele de pescuit“. Petru, neîncrezător, i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar la cuvântul tău voi arunca plasele de pescuit“. Numai asta n-ar mai fi făcut — să coboare din nou plasele de pescuit, mai ales acum când peştii nici măcar nu se hrăneau! Totuşi, s-a supus, probabil făcându-le semn tovarăşilor lor din cealaltă barcă să-i urmeze (Luca 5:4, 5).

Când a început să ridice plasele, i s-au părut neobişnuit de grele. Nu-i venea să creadă! A tras mai tare! Şi iată că o mulţime de peşti se zbăteau în plase! Disperat, le-a cerut pescarilor din cealaltă barcă să le sară în ajutor. Curând, barca s-a dovedit neîncăpătoare pentru atâţia peşti. Au umplut amândouă bărcile, şi tot mai erau peşti în plase. Bărcile au început să se scufunde sub povara încărcăturii. Petru era uluit! Văzuse şi înainte dovezi ale puterii lui Cristos, dar acum el însuşi beneficia de ea. Iată un om care făcea peştii să intre în plase! L-a cuprins teama; a căzut în genunchi, zicând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos“. Era el demn să-l urmeze pe Cel ce lucra astfel cu puterea lui Dumnezeu? (Luca 5:6–9)

„Nu te mai teme! De acum înainte vei pescui oameni vii“, l-a liniştit Isus (Luca 5:10, 11). Nu era momentul să fie neîncrezător. Temerile lui privitoare la activităţi cotidiene precum pescuitul erau neîntemeiate. Neîntemeiate erau şi temerile legate de propriile slăbiciuni şi neajunsuri. Isus avea de îndeplinit o lucrare măreaţă, ce avea să schimbe cursul istoriei. Petru îi slujea lui Iehova, un Dumnezeu care ‘iartă cu largheţe’ (Isaia 55:7). El avea să îi satisfacă atât necesităţile spirituale, cât şi cele fizice (Matei 6:33).

Petru a trecut imediat la acţiune, la fel, Iacov şi Ioan. „Ei au adus bărcile înapoi la ţărm, au lăsat totul şi l-au urmat“ (Luca 5:11). Petru şi-a pus încrederea în Isus şi în Cel care l-a trimis. Era cea mai bună decizie pe care ar fi putut-o lua. Când îşi înving teama şi îndoiala începând să-i slujească lui Dumnezeu, şi creştinii de azi dau dovadă de credinţă. Iar  Iehova nu îi va dezamăgi niciodată (Psalmul 22:4, 5).

„De ce te-ai lăsat pradă îndoielii?“

După aproximativ doi ani de când l-a cunoscut pe Isus, Petru este din nou cu barca pe Marea Galileii, cum se arăta la începutul articolului. Bineînţeles, nu ştim asupra căror amintiri stăruie cu gândul în această noapte vijelioasă. Nu puţine sunt evenimentele la care a fost martor! Isus i-a vindecat soacra. A ţinut Predica de pe munte. Prin învăţăturile lui şi prin lucrările de putere, Isus a demonstrat nu o dată că este Mesia, Cel ales de Iehova. Lunile au trecut, iar slăbiciunile sale, precum tendinţa de a ceda fricii şi îndoielii, s-au mai atenuat. Isus chiar l-a ales să fie unul dintre cei 12 apostoli. Totuşi, nu a câştigat încă lupta cu propriile temeri şi îndoieli, după cum va vedea în curând.

Este a patra strajă din noapte, undeva între ora 3 dimineaţa şi răsărit. Deodată, Petru vede ceva mişcându-se pe valuri. Se opreşte din vâslit şi se ridică în picioare. Ce să fie oare? Un crâmpei de lumină, o rază a lunii reflectată în valurile înspumate? Nu, este ceva prea bine conturat, prea drept. E un om! Un om care merge pe ape! Se apropie, dar pare să treacă pe lângă ei. Speriaţi, discipolii cred că e o nălucă. Omul însă le spune: „Curaj! Eu sunt! Nu vă temeţi!“. Da, este chiar Isus! (Matei 14:25–28)

Petru reacţionează imediat: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte-mi să vin la tine pe ape“, spune el plin de curaj. Entuziasmat de acest miracol aparte, Petru doreşte să se convingă şi mai bine că totul este real. Vrea să se implice în ceea ce se întâmplă. Isus îl cheamă la el. Petru coboară din barcă şi păşeşte pe suprafaţa unduioasă a apei. Să ne gândim ce senzaţie încearcă văzând că întinderea de apă de sub picioarele sale este tare, că poate merge pe ea. Câtă uimire i se citeşte pe chip în timp ce se îndreaptă spre Isus! Însă, nu trece mult timp şi îl cuprinde alt sentiment (Matei 14:29).

Petru trebuie să se concentreze asupra lui Isus. Isus este cel ce îl ţine pe ape, prin puterea lui Iehova. Şi face asta ca urmare a credinţei lui Petru în el. Însă Petru se lasă distras. „Văzând vijelia, i s-a făcut frică“, spune Biblia. Da, uitându-se la valurile ce se izbesc de barcă şi la apele spumegânde ce sunt spulberate de vânt, Petru intră în panică. Probabil  se şi vede scufundându-se şi înecându-se. Teama l-a împresurat, credinţa i-a slăbit. Cel numit Stâncă, omul capabil de a fi ferm şi stabil, începe să se scufunde ca o piatră din cauza credinţei nestatornice. Petru este un bun înotător, dar asta nu mai contează acum. El strigă: „Doamne, salvează-mă!“. Isus îl prinde de mână şi-l trage din apă. Apoi, îl învaţă o lecţie importantă: „Puţin credinciosule, de ce te-ai lăsat pradă îndoielii?“ (Matei 14:30, 31).

„Te-ai lăsat pradă îndoielii“ — ce expresie plină de însemnătate! Îndoiala poate fi extrem de distructivă. Dacă îi permitem să încolţească, ne poate distruge credinţa, ducându-ne la naufragiu spiritual. De aceea, trebuie să ne opunem ei cu toată forţa. Cum? Concentrându-ne asupra obiectivului principal. Dacă stăruim cu mintea asupra lucrurilor care ne sperie, ne descurajează sau ne distrag de la serviciul pentru Iehova şi Fiul său, vom constata că îndoielile se înmulţesc. În schimb, dacă ne concentrăm asupra lui Iehova şi asupra Fiului său, asupra a ceea ce au făcut, fac şi vor mai face pentru cei care îi iubesc, nu vom permite îndoielilor să ne copleşească.

Întorcându-se cu Isus şi urcând în barcă, Petru vede cum, încetul cu încetul, furtuna se potoleşte. Peste Marea Galileii se aşterne liniştea. Petru şi ceilalţi discipoli îi zic: „Tu eşti într-adevăr Fiul lui Dumnezeu!“ (Matei 14:31–33). În timp ce lacul scânteiază în lumina crescândă a zorilor, Petru simte cum inima-i creşte de bucurie şi recunoştinţă. A câştigat bătălia împotriva fricii şi îndoielii. E adevărat, mai are multe schimbări de făcut până să devină creştinul statornic şi ferm prezis de Isus. Dar nu are de gând să se dea bătut. Este hotărât să progreseze. Eşti şi tu la fel? Cu siguranţă, exemplul de credinţă al lui Petru este demn de imitat!

[Legenda ilustraţiei de la paginile 22, 23]

Isus a văzut multe calităţi la acest umil pescar

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

‘Doamne, sunt un om păcătos’

[Legenda ilustraţiei de la paginile 24, 25]

„Văzând vijelia, i s-a făcut frică“