RUT merge alături de Naomi pe un drum ce străbate câmpiile înalte ale Moabului. Sunt singure, două fiinţe plăpânde într-un imens pustiu biciuit de vânt. Încercaţi să v-o imaginaţi pe Rut observând cum umbrele lor devin tot mai lungi, semn că se apropie seara. Ea o priveşte pe soacra ei şi se gândeşte dacă nu cumva e timpul să caute un loc unde să se odihnească peste noapte. Rut o iubeşte mult pe Naomi şi ar face orice ca să-i poarte de grijă.

Amândouă erau îndurerate. Naomi era deja văduvă de mulţi ani, iar, cu puţin timp în urmă, îi muriseră şi cei doi fii, Chilion şi Mahlon. Rut era şi ea cuprinsă de jale; Mahlon fusese soţul ei. Ea şi Naomi se îndreptau spre acelaşi loc: oraşul Betleem, din Israel. Însă, pentru fiecare dintre ele, călătoria însemna altceva. Naomi se întorcea acasă, pe când Rut se aventura în necunoscut, lăsându-şi în urmă rudele, ţara şi obiceiurile, precum şi dumnezeii la care se închinau moabiţii (Rut 1:3–6).

Ce a determinat-o pe această femeie tânără să facă o schimbare atât de mare? Cum avea Rut să găsească putere ca să înceapă o viaţă nouă şi să aibă grijă de Naomi? Pe măsură ce vom afla răspunsurile la aceste întrebări, vom observa că putem imita în multe privinţe credinţa lui Rut, moabita. Dar să vedem mai întâi cum au ajuns aceste două femei să parcurgă lungul drum spre Betleem.

O familie asupra căreia s-a abătut nenorocirea

Rut a crescut în Moab, o ţară mică aflată la est de Marea Moartă. Relieful ţării era alcătuit în cea mai mare parte din podişuri înalte, pe alocuri împădurite, despărţite de văi adânci. „Câmpiile Moabului“ erau fertile. Ele au dat rod chiar şi atunci când în Israel a fost foamete. De fapt, aşa a ajuns Rut să-i cunoască pe Mahlon şi pe membrii familiei lui (Rut 1:1).

Foametea care s-a abătut asupra Israelului l-a determinat pe Elimelec, soţul lui Naomi, să se mute împreună cu soţia sa şi cu cei doi fii ai lor în Moab. Mutarea trebuie să fi pus la încercare credinţa fiecărui membru al familiei, întrucât israeliţii trebuiau să meargă şi să se închine cu regularitate la locul sfânt desemnat de Iehova (Deuteronomul 16:16, 17). Naomi a reuşit să-şi păstreze vie credinţa. Cu toate acestea, la moartea soţului ei, ea a fost copleşită de durere (Rut 1:2, 3).

Probabil că Naomi a suferit şi mai târziu, când fiii ei s-au căsătorit cu femei moabite (Rut 1:4). Naomi ştia că Avraam, strămoşul naţiunii ei, făcuse mari eforturi ca să-i găsească fiului său Isaac o soţie din poporul lui, care se închina lui Iehova (Geneza 24:3, 4). Ulterior, Legea mozaică i-a avertizat pe israeliţi să nu-şi lase fiii şi fiicele să se căsătorească cu străini, ca nu cumva poporul lui Dumnezeu să cadă în capcana idolatriei (Deuteronomul 7:3, 4). *

Cu toate acestea, Mahlon şi Chilion şi-au luat soţii moabite. Este posibil ca Naomi să fi  fost îngrijorată sau chiar dezamăgită de lucrul acesta. Totuşi, ea s-a străduit să manifeste iubire şi bunătate faţă de nurorile ei, Rut şi Orpa. Ea spera probabil că, într-o zi, şi ele vor ajunge să se închine lui Iehova. În orice caz, atât Rut, cât şi Orpa ţineau mult la Naomi. Prietenia strânsă care exista între ele le-a ajutat atunci când asupra familiei lor s-a abătut nenorocirea. Înainte să aibă copii, Rut şi Orpa au rămas văduve (Rut 1:5).

A ajutat-o pe Rut religia în care crescuse să facă faţă acestei nenorociri? Foarte probabil că nu. Moabiţii se închinau la mulţi dumnezei, cel mai important fiind Chemoş (Numerele 21:29). Se pare că religia moabiţilor era caracterizată de cruzimea şi de ororile atât de răspândite în vremea aceea, printre care jertfirea copiilor. Tot ce a aflat Rut de la Mahlon sau de la Naomi despre Iehova, Dumnezeul plin de iubire şi de îndurare al Israelului, era, fără îndoială, complet diferit de învăţăturile religiei Moabului. Iehova îşi conducea poporul cu iubire, nu în mod tiranic! (Deuteronomul 6:5) Poate că, în urma pierderii devastatoare pe care a suferit-o, Rut s-a apropiat şi mai mult de Naomi şi a ascultat cu interes când aceasta i-a vorbit despre Dumnezeul atotputernic, Iehova, despre lucrările lui minunate şi despre iubirea şi îndurarea pe care le-a arătat faţă de poporul său.

 Cât despre Naomi, ea era nerăbdătoare să afle veşti din ţara ei. Într-o zi, ea a auzit, probabil de la un negustor voiajor, că în Israel nu mai era foamete. Iehova îşi binecuvânta iar poporul. Betleemul corespundea din nou numelui său, care înseamnă „Casa pâinii“. De aceea, Naomi a hotărât să se întoarcă acasă (Rut 1:6).

Ce aveau să facă Rut şi Orpa? (Rut 1:7) Încercarea grea prin care trecuseră împreună le-a făcut să se apropie mai mult de Naomi. Se pare că îndeosebi Rut a fost atrasă de bunătatea manifestată de Naomi şi de credinţa ei statornică în Iehova. Astfel, cele trei văduve au pornit împreună spre Iuda.

Relatarea despre Rut ne aminteşte că suferinţa şi moartea îi afectează pe cei buni şi pe cei răi deopotrivă (Eclesiastul 9:2, 11). De asemenea, ea ne arată că, atunci când ne confruntăm cu o pierdere greu de suportat, este înţelept să căutăm mângâiere şi alinare la alţii, în special la cei care se refugiază în Iehova, Dumnezeul căruia i se închina Naomi (Proverbele 17:17).

Rut manifestă iubire loială

După ce străbat împreună o bună bucată de drum, Naomi începe să simtă povara unei alte îngrijorări. Ea se gândeşte la cele două femei tinere şi la iubirea pe care acestea o arătaseră faţă de ea şi faţă de fiii ei. Naomi nu suportă gândul că le-ar putea face să sufere şi mai mult. Dacă îşi părăseau ţara natală şi mergeau la Betleem, ce le-ar fi putut oferi ea acolo?

În cele din urmă, Naomi le-a spus: „Duceţi-vă, întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei. Iehova să se poarte cu bunătate iubitoare faţă de voi, aşa cum v-aţi purtat şi voi faţă de bărbaţii care sunt morţi acum şi faţă de mine“. Ea şi-a exprimat şi speranţa că Iehova le va răsplăti dându-le alţi soţi, alături de care să înceapă o viaţă nouă. „Apoi le-a sărutat, iar ele şi-au ridicat glasul şi au plâns.“ Nu este greu să înţelegem de ce Rut şi Orpa erau atât de ataşate de această femeie plină de bunătate şi de altruism. Amândouă au insistat: „Nu, ci vom merge cu tine la poporul tău“ (Rut 1:8–10).

Cu toate acestea, Naomi nu s-a lăsat convinsă uşor. Pe un ton ferm, ea le-a spus că nu putea face prea multe pentru ele în Israel, întrucât nu avea un soţ care să-i poarte de grijă; nu avea nici fii care să se căsătorească cu ele şi nici perspectiva de a da naştere altor fii. Naomi le-a mărturisit că neputinţa de a se îngriji de ele îi producea multă amărăciune (Rut 1:11–13).

Pentru Orpa, argumentele lui Naomi au fost suficiente. În Moab, ea avea o familie, o mamă şi o casă. Părea într-adevăr mai avantajos să rămână în ţara ei. De aceea, plină de tristeţe, ea  a sărutat-o pe Naomi, şi-a luat rămas-bun şi s-a întors acasă (Rut 1:14).

Dar ce putem spune despre Rut? Argumentele lui Naomi erau valabile şi în cazul ei. Însă, iată ce citim: „Rut s-a alipit de ea“. Probabil că Naomi a pornit din nou la drum, dar a observat că Rut o urma. De aceea, Naomi i-a spus: „Iată! Cumnata ta văduvă s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei. Întoarce-te împreună cu cumnata ta“ (Rut 1:15). Cuvintele lui Naomi dezvăluie un aspect important. Orpa nu se întorsese numai la poporul ei, ci şi la „dumnezeii ei“. Ea s-a mulţumit să i se închine în continuare lui Chemoş şi altor dumnezei falşi. Îşi dorea şi Rut acelaşi lucru?

Stând în faţa lui Naomi pe acel drum pustiu, Rut era sigură de sentimentele ei. O iubea din inimă pe Naomi şi pe Dumnezeul căruia i se închina ea. De aceea, Rut i-a spus: „Nu insista să te părăsesc, să mă întorc şi să nu mai merg cu tine, căci unde vei merge tu voi merge şi eu şi unde vei înnopta tu voi înnopta şi eu. Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu voi muri şi eu şi acolo voi fi înmormântată. Aşa să-mi facă Iehova, ba chiar mai rău, dacă altceva în afară de moarte mă va despărţi de tine“ (Rut 1:16, 17).

Cuvintele lui Rut sunt cu adevărat memorabile! După 3 000 de ani, oamenii încă îşi amintesc aceste cuvinte. Ele dezvăluie o calitate preţioasă: iubirea loială. Rut avea o iubire atât de puternică, atât de loială, încât ar fi rămas alături de Naomi oriunde ar fi mers ea. Numai moartea le-ar fi putut despărţi. Rut era dispusă să lase în urmă tot ce avea, chiar şi dumnezeii Moabului. Astfel, poporul lui Naomi avea să devină poporul ei. Spre deosebire de Orpa, Rut putea spune din toată inima că dorea ca Iehova, Dumnezeul lui Naomi, să fie şi Dumnezeul ei. *

Astfel, Rut şi Naomi şi-au continuat călătoria. Erau doar ele două pe lungul drum ce ducea la Betleem. Potrivit unei estimări, se pare că această călătorie a durat o săptămână. Fără îndoială, având în vedere situaţia tristă în care se aflau, ele au fost o sursă de mângâiere una pentru cealaltă.

În lumea de azi există multă suferinţă. Biblia spune că trăim „timpuri critice, cărora cu greu li se . . . face faţă“, timpuri în care ne confruntăm cu multe pierderi şi dureri (2 Timotei 3:1). Din acest motiv, calitatea manifestată de Rut este mai importantă ca oricând. Iubirea loială, acea iubire care rămâne ataşată de o persoană şi care pur şi simplu nu dispare, este o forţă puternică şi un ajutor extraordinar în această lume tot mai întunecată. Avem nevoie de ea în căsnicie, avem nevoie de ea în familie, avem nevoie de ea în relaţiile de prietenie şi avem nevoie de ea în congregaţia creştină.  Cultivând această iubire, imităm exemplul remarcabil al lui Rut.

Rut şi Naomi la Betleem

Desigur, una este să arăţi iubire loială prin cuvinte şi cu totul alta este să dovedeşti această calitate prin fapte. Rut avea posibilitatea să arate iubire loială nu numai faţă de Naomi, ci şi faţă de Iehova, Dumnezeul la care a ales să se închine.

Cele două femei au ajuns în cele din urmă la Betleem, un orăşel situat la aproximativ 10 kilometri sud de Ierusalim. Se pare că Naomi şi familia ei fuseseră cândva locuitori de seamă ai acestui oraş, întrucât toţi au început să vorbească despre întoarcerea lui Naomi. Femeile se uitau la ea şi ziceau: „Aceasta este Naomi?“. Fără îndoială, nu mai era Naomi de altădată; înfăţişarea ei şi felul în care mergea purtau amprenta anilor de greutăţi şi de suferinţă ce trecuseră peste ea (Rut 1:19).

Naomi le-a spus rudelor şi vecinelor ei de odinioară cât de amară îi era viaţa. Ea chiar considera că numele ei n-ar mai trebui să fie Naomi, care înseamnă „Plăcerea mea“, ci Mara, care înseamnă „Amărăciune“. Naomi era într-adevăr foarte abătută! La fel ca Iov, care trăise cu mult înainte, ea credea că necazurile îi fuseseră cauzate de Iehova Dumnezeu (Rut 1:20, 21; Iov 2:10; 13:24–26).

După ce Rut şi Naomi s-au adaptat la viaţa din Betleem, Rut a început să se gândească ce ar putea face pentru a se îngriji de ea şi de soacra ei. Rut a aflat că Legea pe care Iehova o dăduse poporului său includea o prevedere plină de iubire în folosul celor săraci. În timpul secerişului, aceştia puteau merge pe câmp ca să adune ce rămânea în urma culegătorilor, precum şi ce creştea pe marginile ogoarelor * (Leviticul 19:9, 10; Deuteronomul 24:19–21).

 Era timpul secerişului orzului, probabil luna aprilie, potrivit calendarului nostru. Rut a mers la câmp ca să vadă cine avea să-i dea voie să culeagă spicele rămase. Ea a nimerit pe ogorul lui Boaz, un proprietar de pământuri bogat, care era rudă cu Elimelec, soţul decedat al lui Naomi. Deşi Legea îi dădea dreptul să adune spicele rămase după secerat, ea nu a luat acest drept ca pe ceva de la sine înţeles. Rut i-a cerut tânărului care îi supraveghea pe secerători să-i dea voie să lucreze pe ogor. El i-a permis, astfel că Rut s-a apucat imediat de lucru (Rut 1:22—2:3, 7).

Încercaţi să v-o imaginaţi pe Rut mergând în urma secerătorilor. După ce orzul este secerat, ea se apleacă şi culege spicele căzute sau rămase nesecerate. Apoi, ea leagă spicele în snopi, pe care îi duce într-un loc unde va putea treiera mai târziu cerealele. Este o muncă istovitoare, care pretinde mult timp şi care este cu atât mai grea, cu cât dimineaţa e pe sfârşite. Totuşi, Rut continuă să muncească, oprindu-se doar pentru a-şi şterge sudoarea de pe frunte şi pentru a lua o gustare în „casă“, după cât se pare un adăpost care le oferea umbră lucrătorilor.

Deşi probabil că nu spera şi nici nu se aştepta să fie remarcată, Rut a fost totuşi observată de Boaz. El a văzut-o şi l-a întrebat despre ea pe tânărul care îi supraveghea pe lucrători. Fiind un om cu o credinţă deosebită, Boaz i-a salutat pe secerători: „Iehova să fie cu voi!“. Unii dintre aceştia erau lucrători cu ziua sau chiar străini. Ei i-au răspuns: „Iehova să te binecuvânteze!“. Boaz era un bărbat în vârstă, care îl iubea pe Iehova. El a arătat interes faţă de Rut asemenea unui tată (Rut 2:4–7).

Numind-o ‘fiică’, Boaz a sfătuit-o pe Rut să vină în continuare pe ogorul său şi să stea aproape de slujitoarele sale, pentru ca alţi lucrători să n-o necăjească. El s-a îngrijit ca ea să aibă ce să mănânce la prânz. Mai mult decât atât, el a lăudat-o şi a încurajat-o (Rut 2:8, 9, 14).

Când Rut l-a întrebat pe Boaz ce făcuse ea, o străină, ca să merite o asemenea favoare, el i-a răspuns că auzise tot ce făcuse pentru soacra ei, Naomi. Probabil că Naomi o lăudase pe nora sa, la care ţinea mult, înaintea femeilor din Betleem, iar aceste laude ajunseseră şi la urechile lui Boaz. De asemenea, el ştia că Rut începuse să i se închine lui Iehova, întrucât i-a spus: „Iehova să te răsplătească pentru ceea ce faci şi plata să-ţi fie deplină de la Iehova, Dumnezeul lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să cauţi refugiu“ (Rut 2:12).

Cât de mult trebuie s-o fi încurajat pe Rut aceste cuvinte! Ea hotărâse, într-adevăr, să caute refugiu sub aripile lui Iehova Dumnezeu, asemenea unui pui de pasăre care se ascunde sub aripile ocrotitoare ale mamei sale. Rut i-a mulţumit lui Boaz pentru aceste cuvinte încurajatoare. Apoi, ea a continuat să lucreze până la lăsarea serii (Rut 2:13, 17).

Credinţa lui Rut, manifestată prin fapte, constituie un exemplu remarcabil pentru toţi cei care se străduiesc să facă faţă problemelor economice din prezent. Rut nu a considerat că alţii ar avea vreo obligaţie faţă de ea, astfel că a apreciat tot ce i s-a oferit. Ei nu i-a fost ruşine să lucreze din greu pentru a avea grijă de persoana pe care o iubea, chiar dacă a trebuit să efectueze o muncă umilă. Plină de recunoştinţă, ea a acceptat şi a aplicat sfaturile înţelepte cu privire la modul în care să lucreze în siguranţă şi într-o companie sănătoasă. Mai presus de toate, ea nu a uitat niciodată că adevăratul ei refugiu era la Tatăl ei, Iehova Dumnezeu, care îi oferea ocrotire.

Dacă şi noi manifestăm iubire loială asemenea lui Rut şi urmăm exemplul ei de umilinţă, de hărnicie şi de recunoştinţă, vom constata că şi credinţa noastră va fi un exemplu excelent pentru alţii. Dar cum s-a îngrijit Iehova de necesităţile lui Rut şi ale lui Naomi? Vom găsi răspunsul într-un alt articol din cadrul acestei rubrici.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 26]

O capodoperă în miniatură

Cartea Rut a fost descrisă drept o mică nestemată, o capodoperă în miniatură. E adevărat, această carte nu conţine atât de multe informaţii precum cartea Judecătorii, care o precedă şi care ne ajută să stabilim când au avut loc evenimentele prezentate în cartea Rut (Rut 1:1). După cât se pare, ambele cărţi au fost scrise de profetul Samuel. Citind Biblia, ajungem la concluzia că această carte este foarte bine plasată în canonul biblic. După ce citim despre războaiele, ofensivele şi contraofensivele militare despre care se vorbeşte în cartea Judecătorii, ajungem la această carte micuţă, care ne aminteşte că Iehova nu-i uită niciodată pe oamenii paşnici care se străduiesc din răsputeri să facă faţă problemelor de zi cu zi. Din această relatare simplă, care se concentrează asupra vieţii unei familii, putem desprinde învăţăminte preţioase despre cum să facem faţă pierderilor şi despre calităţi precum iubirea, credinţa şi loialitatea, învăţăminte care ne pot fi de folos tuturor.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Dovedind înţelepciune, Rut s-a apropiat de Naomi în timp de necaz

[Legenda ilustraţiei de la paginile 24, 25]

„Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

Rut a fost dispusă să efectueze o muncă grea şi umilă pentru a se îngriji de ea şi de Naomi