AM PLECAT de pe insula Creta la bordul unei ambarcaţiuni. Impunătorii munţi Lefka se pierdeau în zare în timp ce ne apropiam de un mic platou ce ieşea din adâncurile Mediteranei. La bord se afla grupul nostru, format din 13 persoane. Aşteptam cu nerăbdare să predicăm pe insula Gávdos, un micuţ punct pe hartă, care marchează cel mai sudic loc din Europa.

Era o zi fierbinte de vară şi se părea că vom avea o călătorie liniştită. Dar, nu după mult timp, rafale de vânt au început să lovească marea cu putere, mişcând barca în toate direcţiile. La un moment dat mi s-a făcut rău. Mi-am amintit relatarea biblică despre apostolul Pavel, care a înfruntat o furtună violentă pe aceste ape cu secole în urmă, când insula Gávdos era cunoscută sub numele de Cauda (Faptele 27:13–17). Tot ce-mi doream era să ajungem în siguranţă la Gávdos.

În sfârşit, vedem insula, un ţinut pietros cu stânci ce coboară abrupt în mare. Relieful este destul de uniform, fără vârfuri care să iasă în evidenţă. Suprafaţa ei este de aproximativ 26 de kilometri pătraţi, iar altitudinea nu depăşeşte 300 de metri. Păduri mici de pin şi pâlcuri de arbuşti acoperă cea mai mare parte a insulei. În unele zone, ienuperii de coastă ajung până pe ţărm.

Odinioară, pe această insulă trăiau în jur de 8 000 de oameni. În prezent, insula are mai puţin de 40 de locuitori. Civilizaţia modernă pare să fi ocolit insula Gávdos. Deşi de-a lungul coastei trec deseori cargoboturi şi petroliere, singura legătură cu insula Creta este asigurată de un feribot, care nu circulă cu regularitate, deoarece cursele sunt deseori amânate sau anulate din cauza vremii rele.

Am venit la Gávdos pentru a le împărtăşi oamenilor ceva îmbucurător şi încurajator: speranţa sigură a unui viitor mai bun, precum şi perspectiva de a trăi veşnic şi de a avea o sănătate perfectă. În timp ce ne apropiam de ţărm, eram nerăbdători să păşim pe uscat şi să le spunem localnicilor această veste bună.

După ce patru ore şi jumătate am fost aruncaţi de valuri încoace şi încolo, eram palizi la faţă, semn că drumul spre Gávdos nu a fost nici pe departe relaxant. Dar, după un pui de somn înviorător şi o ceaşcă de cafea, ne-am simţit mult mai bine. Înainte să ne începem activitatea, am făcut o scurtă  trecere în revistă a relatării biblice despre călătoria apostolului Pavel şi i-am cerut lui Iehova ajutorul în rugăciune.

Localnicii au fost prietenoşi şi ospitalieri. Ei ne-au invitat în casă şi ne-au oferit o mică gustare şi ceva de băut. Pe lângă faptul că le-am prezentat vestea bună din Biblie, ne-am arătat aprecierea pentru ospitalitatea lor dându-le ajutor practic acolo unde a fost nevoie. De exemplu, în timp ce vorbea cu o femeie la locul ei de muncă, un frate din grupul nostru, care este electrician, a observat un aparat defect şi s-a oferit să-l repare. Impresionată, femeia a acceptat publicaţii biblice şi a avut cuvinte de laudă pentru noi şi pentru lucrarea noastră. O altă femeie şi-a exprimat aprecierea spunând: „Lucrarea voastră este de la Dumnezeu, nu de la oameni, şi acest lucru este clar din moment ce aţi venit să predicaţi pe această insulă îndepărtată“.

Publicaţiile biblice pe care le-am adus cu noi au fost foarte apreciate. Un bărbat a acceptat revistele Turnul de veghe şi Treziţi-vă! şi ne-a cerut mai multe publicaţii pentru a le citi în lunile de iarnă. Un alt bărbat a vrut publicaţii nu numai pentru el, ci şi pentru clienţii care veneau la magazinul său. El ne-a dat adresa ca să-i putem trimite lunar revistele prin poştă. Membrii unei familii au fost foarte impresionaţi când le-am arătat că micuţa lor insulă este menţionată în Biblie. Ei au acceptat cu bucurie publicaţiile noastre.

Deşi reacţia localnicilor a fost foarte încurajatoare, vizita în Gávdos le-a trezit amintiri triste unora dintre noi. În apropierea golfului Sarakíniko se află o clădire în care au stat în trecut exilaţii politici. Emmanuel Lionoudakis, un Martor al lui Iehova, a fost exilat aici spre sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut din cauza lucrării de predicare. * Gávdosul de atunci a fost descris drept „o insulă aridă, plină de scorpioni, în care mulţi oameni . . . au murit din cauza foamei, a lipsurilor şi a bolilor, un loc numit pe bună dreptate insula morţii“. Lionoudakis a pescuit pentru a avea ce să mănânce, însă în cea mai mare parte a timpului le-a predicat celorlalţi deţinuţi, el fiind singurul Martor de pe insulă. Văzând locul unde a stat el în urmă cu aproximativ 70 de ani, fiica, ginerele şi nepoata lui au fost profund mişcaţi. Exemplul său ne îndeamnă să rămânem loiali şi activi în lucrarea de predicare.

Pentru exilaţi, Gávdosul nu a fost nici pe departe un paradis turistic. Pentru noi însă, s-a dovedit a fi un loc primitor. În weekendul în care am predicat aici, le-am oferit locuitorilor amabili ai acestei insule 46 de reviste şi nouă broşuri. Abia aşteptăm să ne reîntâlnim cu noii noştri prieteni!

Timpul a trecut pe neobservate şi ne dăm seama că este momentul să plecăm. Nici de această dată vremea nu este de partea noastră. De aceea, plecarea programată pentru ora 17.00 este amânată. Ne îmbarcăm la miezul nopţii, pregătindu-ne pentru încă o călătorie dificilă. În sfârşit, la ora trei dimineaţa plecăm şi, după ce navigăm aproximativ cinci ore pe marea agitată, ajungem la Creta. Când păşim pe uscat, ne simţim epuizaţi şi abia ne putem ţine pe picioare. Dar suntem bucuroşi că am putut să facem cunoscut numele lui Iehova pe insula Gávdos (Isaia 42:12). Cu toţii considerăm că a meritat din plin efortul. Suntem siguri că dificultăţile pe care le-am întâmpinat vor fi repede date uitării. Însă amintirea acestei călătorii va rămâne mereu în inimile noastre.