Salt la conţinut

TINERII SE ÎNTREABĂ

Cum pot câștiga încrederea părinților?

Cum pot câștiga încrederea părinților?

 Ce ar trebui să știi

 De tine depinde câtă încredere primești. Când respecți regulile părinților e ca și cum ai plăti o datorie. Întrucât le datorezi ascultare, cu cât te vei dovedi mai de încredere în privința „plăților”, cu atât vei primi mai mult „credit”, sau libertate. În schimb, dacă nu ești o persoană de încredere, să nu te miri dacă părinții îți vor reduce „creditul”.

 E nevoie de timp pentru câștigarea încrederii. Pentru ca părinții să-ți dea mai multă libertate, trebuie să le demonstrezi că ești o persoană responsabilă.

 POVESTE ADEVĂRATĂ: „Ca adolescent, știam exact ce vor părinții de la mine, așa că le lăsam impresia că fac acele lucruri, deși, pe ascuns, făceam ce voiam eu. Din acest motiv, părinților le-a fost greu să aibă încredere în mine. După un timp, mi-am dat seama că nu poți câștiga mai multă libertate fiind necinstit. Trebuie să fii o persoană de încredere pentru a ți se acorda încredere. Nu există altă soluție”. (Craig)

 Ce poți face

 Spune adevărul, chiar dacă doare. Toți greșim. Dar dacă îți acoperi greșelile mințind (ori nedezvăluind unele lucruri pentru a ascunde adevărul), vei distruge orice dram de încredere pe care părinții îl au în tine. În schimb, dacă îți faci reputația de persoană cinstită, părinții vor vedea că ești suficient de matur pentru a-ți recunoaște greșelile. Iar o astfel de persoană este una de încredere.

 „Nu vei pierde neapărat încrederea dacă faci greșeli, dar cu siguranță o vei pierde dacă încerci să le ascunzi.” (Anna)

 Biblia spune: „Dorim să ne purtăm cinstit în toate”. (Evrei 13:18)

  •   Gândește-te: Dacă părinții te întreabă unde mergi și ce vei face acolo, le spui tot adevărul? Iar dacă te întreabă unde ai fost și ce ai făcut, omiți detaliile pe care ei ar vrea să le afle?

 Fii o persoană responsabilă. Respectă toate regulile casei. Achită-te cu promptitudine de treburile gospodărești. Fii punctual. Fă-ți temele pentru școală. Întoarce-te acasă la ora stabilită.

 „Dacă părinții te lasă să ieși cu prietenii, dar îți spun să vii acasă la nouă seara, nu veni la zece și jumătate, cu pretenția să te lase și data viitoare.” (Ryan)

 Biblia spune: „Fiecare își va purta propria sarcină”. (Galateni 6:5)

  •   Gândește-te: Ce reputație ți-ai făcut în ce privește punctualitatea, achitarea de treburile gospodărești și respectarea regulilor, chiar și a celor care nu-ți plac?

 Fii o persoană răbdătoare. Dacă ai pierdut încrederea părinților, va trebui să treacă ceva timp până o vei recâștiga. Fii dispus să aștepți.

 „Am fost foarte supărată când am ajuns la o anumită vârstă și părinții nu-mi dădeau mai multă libertate. Mi-am dat seama însă că maturizarea nu vine automat cu trecerea anilor. Le-am cerut părinților să-mi dea ocazii să mă dovedesc o persoană de încredere. A trecut ceva timp, dar a meritat. Și am înțeles că încrederea nu se câștigă cu vârsta, ci cu fapta.” (Rachel)

 Biblia spune: „Dovediți mereu ce sunteți voi înșivă”. (2 Corinteni 13:5)

  •   Gândește-te: Cum ‘poți dovedi ce ești tu însuți’ și, astfel, să câștigi (sau să recâștigi) încrederea părinților?

 SUGESTIE: Stabilește-ți un obiectiv, de pildă, să fii punctual, să te achiți de treburile gospodărești, să te întorci la ora stabilită sau oricare altul. Vorbește-le părinților despre obiectivul tău și întreabă-i ce așteaptă din partea ta ca să aibă încredere în tine. Apoi străduiește-te să aplici următorul sfat biblic: „Să vă dezbrăcați de vechea personalitate care corespunde purtării voastre de altădată”. (Efeseni 4:22) Cu timpul, părinții vor vedea progresele înregistrate!