Salt la conţinut

Marea Britanie: Galerie foto 3 (septembrie 2016 – februarie 2017)

Marea Britanie: Galerie foto 3 (septembrie 2016 – februarie 2017)

În această galerie foto puteți vedea cum au progresat lucrările de construire a noii filiale a Martorilor lui Iehova din Marea Britanie în perioada septembrie 2016 – februarie 2017.

13 septembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

Un excavator încarcă pământ într-un dumper. Solul rezultat în urma excavărilor este mutat în altă parte a șantierului pentru a fi refolosit.

15 septembrie 2016 – spațiul principal de deservire a șantierului

Două lucrătoare de la Departamentul Instalații Electrice fixează cabluri de date. Pe perioada construirii noului complex al filialei, în această clădire vor funcționa temporar birouri și o sală de mese.

19 septembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

În această fotografie aeriană se poate vedea cum vor arăta noul sens giratoriu și drumul de acces de la intrarea pe proprietate. În partea stângă a sensului giratoriu se fac lucrări pentru amenajarea unei grădini, a unui lac și a câtorva locuri de unde vizitatorii și localnicii pot admira peisajul.

3 noiembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

Betonul adunat de pe proprietate este zdrobit, urmând a fi refolosit la construirea de drumuri în incinta complexului.

4 noiembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

În prim-plan, se construiesc drumuri de acces, unele provizorii, iar altele permanente. Lucrătorii folosesc role de membrană geotextilă albă, o țesătură permeabilă care dă stabilitate terasamentului. În fundal, spre dreapta, un compactor cu rulouri netede compactează terasamentul înainte ca membrana să fie așezată.

5 noiembrie 2016 – eveniment regional pe tema relocării filialei

Voluntarii obțin informații la unul dintre cele 18 evenimente regionale organizate de Comitetul proiectului de construcție pe teritoriul Marii Britanii și al Irlandei. În total, peste 15 000 de Martori au fost prezenți și mulți dintre ei s-au oferit să participe la proiect.

28 noiembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

Peisagiști împrăștie mulci în jurul unei sălcii albe, proaspăt plantate. Pe proprietate s-au plantat peste 700 de arbori. Lacul de retenție este proiectat să reducă inundațiile cauzate de ploile torențiale, reținând apele pluviale și controlând deversarea lor.

5 decembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

Deși e ceață, se desfășoară ample lucrări de terasare întrucât etapa de nivelare a solului se apropie de sfârșit. Firmele au excavat și dislocat, în total, aproximativ 160 000 m3 de pământ, care ar fi putut umple 10 000 de dumpere!

6 decembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

O echipă de peisagiști pregătește solul pentru plantarea gardului viu la marginea grădinii cu plante autohtone. Aici și în împrejurimi au fost plantate 11 varietăți de arbori și 16 varietăți de plante, toate specifice regiunii.

19 decembrie 2016 – clădirile de locuințe

În stânga, un utilaj de foraj forează un pilot pentru fundație. Mai întâi, se execută o gaură cu un sfredel elicoidal cu tubulatură recuperabilă. Apoi, în timp ce tubul este extras, se toarnă beton prin el. În cele din urmă, cum se vede în centrul fotografiei, în betonul turnat se introduce bara de fier, finalizându-se astfel pilotul de fundație. Pentru clădirile de locuințe s-au realizat peste 360 de piloți.

29 decembrie 2016 – spațiul unde se va construi filiala

Într-o dimineață geroasă, un instalator conectează birourile provizorii de pe șantier la rețeaua de alimentare cu apă.

16 ianuarie 2017 – spațiul unde se va construi filiala

Un excavator amfibiu curăță un lac de materialul aluvionar depus. Întrucât diverse lacuri de pe proprietate se aflau în condiții asemănătoare, au fost necesare lucrări de decolmatare. S-au efectuat lucrări de consolidare a malurilor ca măsură de protecție împotriva eroziunii solului și de reducere a riscului de inundații. Peste 2 500 de pești au fost aclimatizați în alte lacuri de pe proprietate înainte de începerea lucrărilor de decolmatare.

17 ianuarie 2017 – clădirile de locuințe

Vedere aeriană a șantierului dinspre est; în prim-plan, se execută lucrări pentru fundație la două clădiri de locuințe. În dreapta jos, se văd capetele piloților de fundație. În stânga jos, s-a turnat deja șapa peste piloții de fundație. În centru, un utilaj de foraj continuă să execute piloți de fundație.

23 ianuarie 2017 – spațiul principal de deservire a șantierului

O lucrătoare din echipa de finisaje etanșează o ușă la Centrul de Informare. Aici vizitatorii vor putea afla, în cadrul unei expoziții, unele detalii privind proiectul și vor putea vedea progresul lucrărilor de pe o platformă de observare.

14 februarie 2017 – clădirile de locuințe

Este așezat la locul lui suportul pivotant al macaralei-turn. Macaraua, cu o înălțime de circa 40 m, poate ridica până la 16 t.

15 februarie 2017 – clădirile de locuințe

Capetele piloților de fundație sunt ajustate la nivelul cerut. Armătura din centrul fiecărui pilot va fi legată în șapa de beton în momentul turnării ei.

17 februarie 2017 – spațiul unde se va construi filiala

O echipă de electricieni montează un indicator JW.ORG pe un zid cu plăci de ardezie. La intrarea pe proprietate vor fi două astfel de indicatoare.

17 februarie 2017 – spațiul unde se va construi filiala

Vedere de sus a sensului giratoriu finalizat aflat la intrarea principală, care face legătura cu un drum destul de aglomerat. În stânga sus, se observă indicatoarele JW.ORG gata montate, acestea fiind un semn distinctiv al Martorilor lui Iehova. Când vor fi complet amenajate, lacul de retenție și grădina cu specii autohtone vor da un plus de frumusețe intrării.

24 februarie 2017 – clădirile de locuințe

Macaraua-turn are o lungime a brațului de 65 m. Având o rază mare de acțiune, ea poate fi folosită la ridicarea a patru dintre cele cinci clădiri de locuințe. În prim-plan, firma de construcții toarnă o placă de beton pentru parcarea interioară a uneia dintre clădiri. Armătura de oțel este deja pregătită pentru a se turna structura de rezistență a clădirii.