Salt la conţinut

„O mare reuniune de familie!” – congres în tagalog ținut la Roma

„O mare reuniune de familie!” – congres în tagalog ținut la Roma

La peste 10 000 de kilometri depărtare de Filipine, locuința vorbitorilor de tagalog, mii de Martori ai lui Iehova care vorbesc tagalog s-au reunit la Roma (Italia) pentru un congres unic, ținut în perioada 24-26 iulie 2015.

Potrivit unei estimări, în prezent, peste 850 000 de filipinezi trăiesc în Europa. Drept urmare, aproximativ 60 de congregații și grupe de Martori ai lui Iehova din Europa țin întruniri în limba tagalog și le predică filipinezilor din comunitatea lor.

Cu ocazia congresului de la Roma, toate aceste congregații și grupe s-au reunit pentru prima dată la un congres de trei zile ținut în limba lor. Cele 3 239 de persoane din auditoriu au fost încântate să-l aibă ca vorbitor delegat pe fratele Mark Sanderson, membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova care a slujit în Filipine. El a ținut cuvântarea de încheiere în fiecare zi.

„Direct la inimă”

Ce impact are asupra cuiva asistarea la un congres în limba maternă, față de asistarea la un congres în altă limbă? „Înțeleg puțin engleza”, spune o mamă singură pe nume Eva. „Întrucât congresul s-a ținut în tagalog, învățăturile biblice mi-au mers direct la inimă.” Pentru a strânge banii necesari călătoriei din Spania în Italia, ea și cei doi copii ai ei au decis să nu mai ia masa în oraș în fiecare săptămână, așa cum obișnuiau, ci doar o dată pe lună. „A meritat sacrificiul, spune Eva, deoarece la acest congres am înțeles totul!”

Jasmin, care trăiește în Germania, și-a luat concediu pentru a asista la congres. „Chiar înainte să plec, mi s-a spus că nu pot pleca deoarece e mult de lucru! Mi-am păstrat calmul, m-am rugat lui Iehova și am vorbit cu șefa mea. Am reușit să reorganizăm munca astfel încât să pot participa la congres. A fost minunat să fiu alături de surorile și frații mei filipinezi din toată Europa!”, povestește ea.

Cu siguranță, multor filipinezi din Europa le este dor nu doar de țara natală, ci și de prietenii care au emigrat în alte țări europene. Acest congres le-a oferit posibilitatea să se revadă, însă de data aceasta ca surori și frați spirituali! (Matei 12:48-50) Fabrice relatează: „Am fost foarte bucuros să mă reîntâlnesc cu vechi cunoștințe!”. La sfârșitul acestui congres, o soră a spus de repetate ori: „A fost o mare reuniune de familie!”.