Salt la conţinut

28 IULIE 2014
UCRAINA

Agresiuni comise împotriva Martorilor lui Iehova din Ucraina rămân nepedepsite

Agresiuni comise împotriva Martorilor lui Iehova din Ucraina rămân nepedepsite

„Pentru că nu se execută imediat sentința pentru o faptă rea, inima fiilor oamenilor este și mai hotărâtă să facă răul.” Acest proverb se dovedește adevărat în Ucraina, unde tot mai mulți Martori ai lui Iehova cad victimă infracțiunilor săvârșite din ură. Martorii lui Iehova sunt recunoscători că guvernul ucrainean le garantează libertate de închinare, totuși sunt îngrijorați din cauza numărului crescând de infracțiuni comise împotriva lor – ce au la bază ura –, infracțiuni pe care autoritățile le lasă nepedepsite.

Numărul atacurilor crește

Din 2008, împotriva Martorilor lui Iehova din Ucraina au fost îndreptate 64 de atacuri fizice, în timp ce aceștia erau implicați în activități religioase sau imediat după ce le încheiaseră. Șaisprezece dintre aceste atacuri au fost comise de preoți ortodocși.

De asemenea, din 2008 până în 2013, s-au înregistrat 190 de acte de vandalism asupra sălilor Regatului și 13 tentative de incendiere. În 2012 și 2013, numărul actelor de vandalism îndreptate împotriva sălilor Regatului s-a dublat față de numărul celor comise în cei patru ani precedenți.

În plus, a crescut și severitatea acestora. În 2012, două săli ale Regatului din regiunea Donețk au fost complet distruse prin incendiere. În 2013, victimele a două dintre atacurile fizice îndreptate împotriva Martorilor au fost rănite atât de grav, încât au avut nevoie de spitalizare îndelungată.

Martorii lui Iehova au apelat la autorități pentru protecție, însă fără rezultate. Autoritățile nu au efectuat investigații prompte și eficiente și nici nu au luat măsuri pentru a-i pedepsi pe agresori pe măsura faptelor lor.

Autoritățile nu iau măsuri

Incendiere și acte de vandalism asupra Sălii Regatului din Horlivka, regiunea Donețk, 5 iunie 2014

Acte de vandalism. Poliția nu reacționează cu promptitudine sau nu reacționează deloc când este raportat un incident. Dacă se depune o sesizare penală, deseori autoritățile refuză sau întârzie să demareze procedurile legale. Iar, în cazul în care se iau totuși măsuri, procurorii nu-l condamnă pe agresor sau curtea dă o pedeapsă mai mult fictivă. În perioada 2008-2012, autoritățile nu au adus nicio acuzație asupra agresorilor implicați în cele 111 acte de vandalism.

Atacuri fizice. Deseori, poliția nu investighează temeinic aceste atacuri și nu încearcă să-i identifice pe agresori. Când se demarează anchetele, autoritățile rareori îi acuză sau îi pedepsesc pe agresori. Iar atunci când îi pedepsesc, sancțiunile impuse nu sunt pe măsura infracțiunilor comise, deoarece atacurile nu sunt clasificate ca infracțiuni săvârșite din ură.

În lipsa unei pedepse, agresorii se simt liberi să comită în continuare acte de violență

Atacul asupra lui Oleksandr Tretiak

Oleksandr Tretiak

La 26 noiembrie 2013, Oleksandr Tretiak, un Martor al lui Iehova în vârstă de 41 de ani, care se întorcea acasă după ce desfășurase activități religioase, a fost victima unui atac ieșit din comun. Trei bărbați l-au bătut cu brutalitate peste 20 de minute. El i-a identificat pe cei trei agresori: Ruslan Ivanov, Anatolii Dovhan, un locotenent-colonel ieșit la pensie, și Evhenii Ihlinskii, ginerele lui Dovhan și agent de circulație. Dl Tretiak a reușit să scape în cele din urmă de atacatori și a fost dus de urgență la spital cu traumatisme grave, între care fractură nazală, multiple tăieturi și leziuni și un traumatism cranio-cerebral.

În pofida stării victimei, anchetatorul a numit atacul vătămare corporală „minoră”, provocată de trei persoane „neidentificate”. După două săptămâni de spitalizare, dl Tretiak a fost trimis acasă înainte de vreme, deoarece o perioadă mai lungă de spitalizare ar fi obligat autoritățile să încadreze fapta în altă categorie decât infracțiune „minoră”. Din cauza traumatismelor grave, dl Tretiak a fost reinternat chiar a doua zi. El a fost spitalizat în total 23 de zile.

Recent, au fost aduse acuzații asupra lui Ruslan Ivanov, unul dintre atacatori, însă aceasta numai după ce Ivanov a fugit. Dl Tretiak se teme de un nou atac. El afirmă: „Sunt convins că la baza atacului îndreptat împotriva mea a stat ura religioasă față de Martorii lui Iehova și că atacatorii au vrut să mă ucidă”.

Vor lua autoritățile măsuri?

Ucraina este o țară în care peste 150 000 de Martori ai lui Iehova se bucură de libertate religioasă de ani de zile și în care autoritățile au venit în ajutorul lor când aceștia s-au confruntat cu dificultăți. Martorii speră că forțele de ordine vor ancheta așa cum se cuvinte infracțiunile și îi vor pune sub acuzație pe agresori, în așa fel încât aceștia să nu-și continue nestingheriți faptele reprobabile.