După Ioan 20:1-31

20  În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt devreme,+ când era încă întuneric, și a văzut că piatra de la intrarea în mormânt fusese deja dată la o parte.+ 2  De aceea, s-a dus alergând la Simon Petru și la celălalt discipol, pentru care Isus avea afecțiune,+ și le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt+ și nu știm unde l-au pus”. 3  Atunci Petru și celălalt discipol au pornit spre mormânt. 4  Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. 5  Aplecându-se, el a văzut pe jos pânzele de in,+ dar n-a intrat. 6  Simon Petru, care venea în urma lui, a ajuns și el acolo și a intrat în mormânt. El a văzut pe jos pânzele de in. 7  Pânza care fusese pe capul lui nu era pe jos cu celelalte fâșii, ci era făcută sul și pusă deoparte. 8  Atunci celălalt discipol, care ajunsese primul la mormânt, a intrat și el, a văzut și a crezut. 9  Dar ei încă nu înțelegeau pasajul din Scripturi potrivit căruia Isus trebuia să se scoale din morți.+ 10  Astfel, discipolii s-au întors la casele lor. 11  Însă Maria stătea afară, lângă mormânt, și plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat ca să se uite în mormânt 12  și a văzut doi îngeri+ îmbrăcați în alb stând în locul unde fusese pus corpul lui Isus, unul la cap și altul la picioare. 13  Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?”. Ea le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde l-au pus”. 14  După ce a spus aceste lucruri, s-a întors și l-a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu și-a dat seama că era Isus.+ 15  Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”. Crezând că era grădinarul, ea i-a spus: „Domnule, dacă tu l-ai dus de aici, spune-mi unde l-ai pus și îl voi lua”. 16  Isus i-a zis: „Maria!”. Întorcându-se, ea i-a spus în ebraică: „Rabuni!” (care înseamnă „Învățător”). 17  Isus i-a zis: „Nu te mai ține strâns de mine, fiindcă n-am urcat încă la Tatăl. Ci du-te la frații mei+ și spune-le: «Eu urc la Tatăl meu+ și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu+ și Dumnezeul vostru»”. 18  Maria Magdalena a venit și le-a adus discipolilor vestea: „L-am văzut pe Domnul!”. Și le-a zis ceea ce îi spusese el.+ 19  În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, când discipolii stăteau cu ușile încuiate de teama iudeilor, Isus a apărut în mijlocul lor și le-a zis: „Pacea să fie cu voi!”.+ 20  Și, după ce a spus aceasta, le-a arătat mâinile și coasta.+ Atunci discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul.+ 21  Isus le-a zis din nou: „Pacea să fie cu voi!+ Așa cum Tatăl m-a trimis pe mine,+ așa vă trimit și eu pe voi”.+ 22  Și, după ce a spus aceasta, a suflat peste ei și le-a zis: „Primiți spirit sfânt!+ 23  Dacă iertați păcatele cuiva, ele sunt iertate. Dacă nu le iertați, nu sunt iertate”. 24  Dar Toma,+ numit Geamănul, unul dintre Cei doisprezece,+ nu era cu ei când a venit Isus. 25  De aceea, ceilalți discipoli îi ziceau: „L-am văzut pe Domnul!”. Dar el le-a spus: „Dacă nu văd în mâinile lui semnul de la cuie, dacă nu-mi pun degetul în semnul de la cuie și nu-mi pun mâna pe coasta lui,+ nu cred”.+ 26  Opt zile mai târziu, discipolii săi erau din nou înăuntru și Toma era cu ei. Isus a apărut în mijlocul lor, deși ușile erau încuiate, și a zis: „Pacea să fie cu voi!”.+ 27  Apoi i-a zis lui Toma: „Pune-ți degetul aici și uită-te la mâinile mele, întinde-ți mâna și pune-o pe coasta mea. Și nu te mai îndoi*, ci crede”. 28  Toma i-a răspuns: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.+ 29  Isus i-a zis: „Crezi pentru că m-ai văzut? Fericiți sunt cei care nu văd și totuși cred”.+ 30  Desigur, Isus a mai făcut în fața discipolilor multe alte miracole*, care nu sunt scrise în acest sul.+ 31  Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, întrucât credeți, să aveți viață prin intermediul numelui său.+

Note de subsol

^ Lit. „nu fi necredincios”.
^ Lit. „semne”.

Note de studiu

prima zi a săptămânii: Vezi nota de studiu de la Mt 28:1.

mormânt: Sau „mormântul de amintire”. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)

celălalt discipol, pentru care Isus avea afecțiune: Adică cel pentru care Isus avea o afecțiune deosebită. Acesta este al treilea dintre cele cinci pasaje în care este menționat un discipol „pe care îl iubea” Isus sau „pentru care Isus avea afecțiune”. (Ioa 13:23; 19:26; 20:2; 21:7, 20) În general, se crede că acest discipol este apostolul Ioan. (Vezi notele de studiu de la Ioa 13:23; 18:15.) În celelalte patru pasaje este folosit verbul grecesc agapáō. Aici apare un sinonim, philéō, redat deseori în această traducere prin „a avea afecțiune pentru”. (Mt 10:37; Ioa 16:27; 21:15-17; 1Co 16:22; Tit 3:15; Re 3:19; vezi notele de studiu de la Ioa 5:20; 16:27; 21:15)

pasajul din Scripturi: Este vorba, probabil, despre Ps 16:10 sau Is 53:10. Unele profeții referitoare la Mesia nu erau încă înțelese nici chiar de discipolii lui Isus, mai ales cele care anunțau că Mesia avea să fie respins, să sufere, să moară și să fie înviat. (Is 53:3, 5, 12; Mt 16:21-23; 17:22, 23; Lu 24:21; Ioa 12:34)

ebraică: Vezi nota de studiu de la Ioa 5:2.

Rabuni!: Termen semitic care înseamnă „Învățătorul meu”. Unii cred că „Rabuni” a fost inițial o formulă de adresare ce transmitea mai mult respect și căldură decât „Rabi”. Totuși, aici și în Ioa 1:38, Ioan traduce ambele titluri prin Învățător. Când Ioan și-a scris evanghelia, sufixul „-i” (care reprezintă pronumele posesiv la persoana întâi, singular, „al meu”) își pierduse, probabil, semnificația specială în titlul „Rabuni”.

Nu te mai ține strâns de mine: Verbul grecesc folosit aici (háptomai) poate însemna atât „a atinge”, cât și „a se ține strâns de”, „a se agăța de”. Unele traduceri redau cuvintele lui Isus prin: „Nu mă atinge”. Totuși, Isus nu s-a împotrivit ca Maria Magdalena să-l atingă, întrucât el nu obiectase când alte femei care l-au văzut după înviere „i-au cuprins picioarele”. (Mt 28:9) Din câte se pare, Maria Magdalena se temea că Isus era pe punctul de a se înălța la cer. Deoarece dorea mult să fie cu Domnul ei, ea îl ținea strâns pentru a-l împiedica să plece. Asigurând-o că încă nu urma să plece, Isus i-a cerut să nu se mai țină de el, ci să meargă la discipoli și să-i anunțe că a înviat.

Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru: Această conversație dintre Isus și Maria Magdalena, care a avut loc în 16 nisan 33 e.n., arată că Isus, acum înviat, îl considera pe Tatăl său drept Dumnezeul său, așa cum îl considera și Maria Magdalena. Cu două zile înainte, când se afla pe stâlpul de tortură, Isus strigase: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu”, împlinind astfel profeția din Ps 22:1 și recunoscându-l pe Tatăl său drept Dumnezeul său. (Mt 27:46; Mr 15:34; Lu 23:46) Și în cartea Revelația Isus îl numește pe Tatăl „Dumnezeul meu”. (Re 3:2, 12) Aceste pasaje confirmă că Isus Cristos, înviat și glorificat, i se închină Tatălui ceresc și îl recunoaște drept Dumnezeul său, exact așa cum fac și discipolii lui.

iudeilor: Din câte se pare, este vorba despre autoritățile iudaice, sau conducătorii religioși evrei. (Vezi nota de studiu de la Ioa 7:1.)

Domnul meu și Dumnezeul meu!: Unii erudiți consideră că aceste cuvinte reprezintă o exclamație de uimire rostită înaintea lui Isus, însă adresată în realitate lui Dumnezeu, Tatăl său. Alții susțin că, având în vedere originalul grecesc, ele trebuie privite ca fiind adresate lui Isus. Chiar dacă așa stau lucrurile, pentru a înțelege mai bine expresia „Domnul meu și Dumnezeul meu”, trebuie să o analizăm în lumina Scripturilor inspirate ca întreg. Relatarea biblică arată că, mai înainte, Isus le trimisese discipolilor săi mesajul: „Eu urc la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru”, deci nu există niciun motiv să credem că Toma îl considera pe Isus Dumnezeul Atotputernic. (Vezi nota de studiu de la Ioa 20:17.) În plus, Toma îl auzise pe Isus rugându-se ʻTatălui’ său și numindu-l „singurul Dumnezeu adevărat”. (Ioa 17:1-3) Ar putea fi deci mai multe motive pentru care Toma l-a numit pe Isus „Dumnezeul meu”. Un motiv ar fi acela că el îl considera pe Isus „un dumnezeu”, însă nu Dumnezeul Atotputernic. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:1.) Sau este posibil ca Toma să i se fi adresat lui Isus la fel cum unii slujitori fideli din trecut li se adresaseră mesagerilor îngerești ai lui Iehova, așa cum e consemnat în Scripturile ebraice. Toma trebuie să fi cunoscut bine relatările biblice în care anumite persoane, sau uneori scriitorul însuși, i-au răspuns unui mesager îngeresc ori au vorbit despre el ca și cum acesta ar fi fost Iehova Dumnezeu. (Compară cu Ge 16:7-11, 13; 18:1-5, 22-33; 32:24-30; Ju 6:11-15; 13:20-22.) Astfel, este posibil ca Toma să-l fi numit pe Isus „Dumnezeul meu” în acest sens, recunoscându-l drept reprezentantul și purtătorul de cuvânt al adevăratului Dumnezeu.

Unii susțin că folosirea articolului hotărât grecesc înaintea cuvintelor redate prin „domn” și „dumnezeu” indică faptul că ele se referă la Dumnezeul Atotputernic. Totuși, în acest context, folosirea articolului ar putea fi doar o cerință a gramaticii limbii grecești. În greacă, un substantiv la nominativ precedat de articolul hotărât are uneori valoare de vocativ. Câteva exemple se găsesc în Lu 12:32 și Col 3:18–4:1. În textul grecesc original al acestor versete apare articolul hotărât înaintea substantivelor „turmă mică”, „soții”, „soți”, „copii”, „tați”, „sclavi”, „stăpâni”, traduse printr-un vocativ. O situație similară se găsește în 1Pe 3:7, unde vocativul „soților” reprezintă traducerea substantivului la nominativ „soți” precedat în limba greacă de articolul hotărât. Prin urmare, aici, în Ioa 20:28, prezența articolului hotărât grecesc nu reprezintă un factor determinant în înțelegerea semnificației cuvintelor lui Toma.

Multimedia

BIBLIA – TRADUCEREA LUMII NOI (EDIȚIA DE STUDIU)
Ioan 20
Română
Citiți Biblia online
https://cms-imgp.jw-cdn.org/img/p/1001070103/univ/art/1001070103_univ_sqr_xl.jpg
nwtsty