După Matei 22:1-46

22  Isus le-a vorbit din nou folosind ilustrări; el a spus:  „Regatul cerurilor poate fi asemănat cu un rege care a dat un ospăț de nuntă+ pentru fiul său.  El și-a trimis sclavii să-i cheme pe cei care erau invitați la ospățul de nuntă, dar ei n-au vrut să vină+.  Apoi a trimis alți sclavi, zicând: «Spuneți-le invitaților: „Iată că am pregătit prânzul; taurii și animalele mele îngrășate sunt tăiate și totul este gata. Veniți la ospățul de nuntă!”».  Dar ei, rămânând indiferenți, au plecat, unul la ogorul lui, altul la afacerea lui+,  iar ceilalți au pus mâna pe sclavii lui, i-au maltratat și i-au omorât.  Atunci regele s-a mâniat. El și-a trimis armatele, i-a omorât pe acei ucigași și le-a ars orașul+.  Apoi le-a zis sclavilor săi: «Ospățul de nuntă este pregătit, dar invitații n-au fost demni de el+.  De aceea, mergeți pe drumurile care duc afară din oraș și invitați la ospățul de nuntă pe oricine* veți găsi+». 10  Atunci sclavii au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți cei pe care i-au găsit, și răi, și buni. Și sala de nuntă s-a umplut cu oaspeți*. 11  Când regele a intrat să-și vadă* oaspeții, a observat un om care nu era îmbrăcat în haine de nuntă. 12  Și l-a întrebat: «Prietene, cum ai intrat aici fără haine de nuntă?». El a amuțit. 13  Atunci regele le-a zis slujitorilor săi: «Legați-l de mâini și de picioare și aruncați-l în întunericul de afară. Acolo va plânge și va scrâșni din dinți». 14  Căci mulți sunt invitați, dar puțini sunt aleși”. 15  Atunci fariseii au plecat și au pus la cale să-l prindă în capcană prin cuvintele lui+. 16  Astfel, i-au trimis la el pe discipolii lor și pe unii membri ai partidului lui Irod+ să-i zică: „Învățătorule, știm că spui adevărul și predai calea lui Dumnezeu potrivit adevărului și că nu cauți aprobarea nimănui, deoarece nu te uiți la înfățișarea oamenilor. 17  Spune-ne deci: Ce crezi? Este permis* să i se plătească impozit* Cezarului sau nu?”. 18  Dar Isus, cunoscându-le răutatea, a zis: „De ce mă puneți la încercare, ipocriților? 19  Arătați-mi moneda pentru impozit”. Ei i-au adus un dinar. 20  Și el le-a zis: „Ale cui sunt chipul și inscripția aceasta?”. 21  Ei au zis: „Ale Cezarului”. Atunci el le-a spus: „Dați, așadar, Cezarului ce este al Cezarului, dar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu+”. 22  Când au auzit aceasta, s-au mirat. Apoi l-au lăsat și au plecat. 23  În ziua aceea, saducheii, care spun că nu există înviere+, au venit și l-au întrebat+: 24  „Învățătorule, Moise a zis: «Dacă un om moare fără să aibă copii, fratele său trebuie să se căsătorească cu soția lui pentru ca omul să aibă urmași+». 25  Iată că printre noi erau șapte frați. Primul s-a căsătorit și a murit și, pentru că nu avea urmași, a lăsat-o pe soția lui fratelui său. 26  La fel s-a întâmplat și cu al doilea și cu al treilea și tot așa până la al șaptelea. 27  Femeia a murit ultima dintre toți. 28  Deci, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Pentru că toți au avut-o de soție”. 29  Isus le-a răspuns: „Greșiți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu+; 30  căci la înviere nici bărbații nu se vor căsători, nici femeile nu vor fi date în căsătorie, ci vor fi ca îngerii din cer+. 31  Iar despre învierea morților, n-ați citit ce v-a spus Dumnezeu: 32  «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob»+? El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii+”. 33  Auzind aceasta, mulțimile au rămas uluite de învățătura sa+. 34  Când fariseii au auzit că i-a redus la tăcere pe saduchei, au venit la el în grup. 35  Și, ca să-l pună la încercare, unul dintre ei, care era expert în Lege, l-a întrebat: 36  „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege+?”. 37  El i-a zis: „«Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta»+. 38  Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. 39  A doua, asemenea ei, este: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți»+. 40  Aceste două porunci stau la baza întregii Legi și a Profeților+”. 41  Și, în timp ce fariseii erau adunați acolo, Isus i-a întrebat+: 42  „Ce credeți despre Cristos? Al cui fiu este el?”. Ei i-au zis: „Al lui David+”. 43  El i-a întrebat: „Atunci de ce David, sub inspirație+, îl numește «Domn», când spune: 44  «Iehova i-a zis Domnului meu: „Stai la dreapta mea până îi voi pune pe dușmanii tăi sub picioarele tale”»+? 45  Dacă David îl numește «Domn», cum este el fiul lui+?”. 46  Nimeni n-a putut să-i răspundă și, începând din ziua aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să-i pună întrebări.

Note de subsol

Sau „cât de mulți”.
Sau „cei întinși la masă”.
Lit. „să-și inspecteze”.
Sau „corect”.
Sau „impozit pe cap de locuitor”.

Note de studiu

ilustrări: Sau „parabole”. Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.

haine de nuntă: Întrucât era o nuntă regală, este posibil ca regele să le fi oferit oaspeților veșminte speciale pentru acea ocazie. În acest caz, cel ce refuza să le poarte arăta o lipsă crasă de respect.

va scrâșni din dinți: Vezi nota de studiu de la Mt 8:12.

să-l prindă în capcană: Verbul grecesc care apare aici este un termen specific vânătoresc, folosit, de exemplu, cu referire la o pasăre prinsă în laț. Același verb apare și în Septuaginta, în Ec 9:12, ca echivalent al unui termen ebraic ce înseamnă „a prinde în cursă”. Fariseii l-au lingușit pe Isus și i-au pus întrebări viclene (Mt 22:16, 17) pentru a-l determina să dea un răspuns pe care să-l folosească împotriva lui.

membri ai partidului lui Irod: Vezi Glosarul.

impozit: Taxă anuală pe cap de locuitor, probabil de un dinar (plata pentru o zi de muncă), pe care romanii o percepeau de la toți cei ce fuseseră înregistrați la recensământ. (Lu 2:1-3)

Cezarului: Sau „împăratului”. Împăratul roman aflat la putere în timpul serviciului pământesc al lui Isus era Tiberiu. Termenul „Cezar” nu se referea însă doar la împăratul aflat în exercițiul funcțiunii. El se putea referi și la autoritatea romană civilă, adică Statul, și la reprezentanții săi oficiali, pe care Pavel i-a numit ‘autoritățile superioare’, iar Petru, ‘regele’ și ‘guvernatorii’ acestuia. (Ro 13:1-7; 1Pe 2:13-17; Tit 3:1; vezi Glosarul)

ipocriților: Vezi nota de studiu de la Mt 6:2.

dinar: Această monedă romană de argint, care avea o inscripție cu numele Cezarului, reprezenta moneda cu care evreii plăteau „impozitul pe cap de locuitor” perceput de romani. (Mt 22:17, n.s.) În zilele lui Isus, cei ce lucrau în agricultură primeau de regulă un dinar pentru o zi de muncă de 12 ore. În Scripturile grecești creștine, valorile monetare și prețurile sunt deseori exprimate în dinari. (Mt 20:2; Mr 6:37; 14:5; Re 6:6) În Israel se foloseau diferite tipuri de monede de cupru și de argint, inclusiv monede de argint bătute în Tir, cu care se plătea taxa pentru templu. Însă, pentru plata taxelor cerute de Roma, evreii foloseau, din câte se pare, dinarii de argint, ce aveau imprimat chipul Cezarului. (Vezi Glosarul și Ap. B14.)

chipul și inscripția: Pe fața unui dinar de la acea vreme erau imprimate efigia împăratului roman Tiberiu (care a domnit între anii 14 și 37 e.n.), având o coroană de lauri, și următoarea inscripție în latină: „Tiberiu Cezar August, fiul divinului August”. (Vezi și Ap. B14.)

Dați: Lit. „Dați înapoi”. Întrucât bătea monedele, Cezarul avea dreptul să pretindă să i se dea înapoi o parte dintre ele. Însă el nu avea dreptul să-i ceară unei persoane să-și dedice viața lui. Dumnezeu este cel care le-a dat oamenilor „viață, suflare și toate lucrurile”. (Fa 17:25) Așadar, o persoană îi poate „da înapoi” viața și devoțiunea doar lui Dumnezeu, singurul care are dreptul să pretindă devoțiune exclusivă.

Cezarului ce este al Cezarului: Aceasta este singura ocazie consemnată în Scripturi (menționată și în relatările paralele din Mr 12:17 și Lu 20:25) când Isus face referire la împăratul roman. Ceea „ce este al Cezarului” include atât plata pentru serviciile prestate de guvernele laice, cât și onoarea și supunerea relativă care trebuie să le fie acordate acestor autorități. (Ro 13:1-7)

lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu: A-i da lui Dumnezeu „ce este al lui Dumnezeu” înseamnă a i te închina din toată inima, a-l iubi din tot sufletul și a-l asculta în mod loial și deplin. (Mt 4:10; 22:37, 38; Fa 5:29; Ro 14:8)

înviere: Termenul grecesc anástasis înseamnă literalmente „sculare”, „ridicare”. El apare de aproximativ 40 de ori în Scripturile grecești creștine și este folosit cu referire la învierea morților. (Mt 22:31; Fa 4:2; 24:15; 1Co 15:12, 13) În Septuaginta, în Is 26:19, este folosită forma verbală a termenului anástasis pentru a se reda verbul ebraic care înseamnă „a trăi” din expresia: „Morții tăi vor trăi”. (Vezi Glosarul.)

a lăsat-o pe soția lui fratelui său: Vezi nota de studiu de la Mr 12:21.

Scripturile: Acest termen se referă deseori la scrierile ebraice inspirate, în ansamblu.

învierea: Vezi nota de studiu de la Mt 22:23.

ce v-a spus Dumnezeu: Isus face referire aici la o conversație care a avut loc între Moise și Iehova în jurul anului 1514 î.e.n. (Ex 3:2, 6) La vremea aceea, Avraam murise de 329 de ani, Isaac de 224 de ani și Iacob de 197 de ani. Totuși, Iehova nu a spus: ‘Eu am fost Dumnezeul lor’, ci a spus: ‘Eu sunt Dumnezeul lor’. (Mt 22:32)

El nu este Dumnezeul celor morți: Această redare este în armonie cu cele mai vechi și mai demne de încredere manuscrise. Totuși, în unele manuscrise se repetă termenul „Dumnezeu”, de aceea, în câteva traduceri ale Bibliei, expresia este redată astfel: „Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți”. O traducere a Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolul J18 în Ap. C) folosește aici Tetragrama, expresia din această traducere putând fi redată astfel: „Iehova nu este Dumnezeul celor morți”. (Compară cu Ex 3:6, 15.)

ci al celor vii: Vezi nota de studiu de la Mr 12:27.

i-a redus la tăcere: Verbul grecesc ar putea fi redat și prin „a închide gura” (lit. „a pune botniță”). Această expresie a fost foarte potrivită având în vedere întrebarea ipocrită ce-i fusese pusă lui Isus. Răspunsul său a fost atât de logic, încât saducheii n-au mai avut replică. (1Pe 2:15)

Să-l iubești: Termenul grecesc redat aici prin „a iubi” este agapáō. Acest verb și substantivul înrudit, agápē (iubire), apar de peste 250 de ori în Scripturile grecești creștine. În 1Io 4:8, substantivul agápē apare în expresia „Dumnezeu este iubire”, Scripturile prezentându-l pe Dumnezeu drept exemplul suprem de iubire altruistă și principială. Iubirea lui Dumnezeu se manifestă într-un mod plin de considerație, vădind preocupare față de necesitățile altora. Ea nu se reduce la sentimente și trăiri, ci implică devotament și acțiuni concrete. Oamenii care manifestă o astfel de iubire aleg cu bună știință să o manifeste pentru a-l imita pe Dumnezeu. (Ef 5:1) Acesta este motivul pentru care oamenilor li se poate porunci să manifeste iubire, așa cum se arată în cele două mari porunci, menționate în acest context. Isus citează aici din De 6:5. În Scripturile ebraice, principalii termeni folosiți pentru iubire sunt verbul ʼahév, sau ʼaháv, (a iubi) și substantivul ahaváh (iubire). Sensurile acestor termeni ebraici includ sensurile termenilor grecești agápē și agapáō. Când se referă la iubirea pentru Iehova, acești termeni exprimă dorința unei persoane de a-i fi complet devotată lui Dumnezeu și de a-i sluji exclusiv lui. Isus a manifestat în mod perfect acest gen de iubire. El a arătat că iubirea de Dumnezeu este mai mult decât un simplu sentiment de afecțiune. Iubirea de Dumnezeu guvernează întreaga viață a unei persoane, influențându-i toate gândurile, cuvintele și acțiunile. (Vezi nota de studiu de la Ioa 3:16.)

Iehova: În textul ebraic original, în De 6:5, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

inima: Când este folosit în sens figurat, acest termen se referă, în general, la întreaga persoană lăuntrică. Însă, când este menționat împreună cu termenii „suflet” și „minte”, acesta are un sens mai restrâns, referindu-se îndeosebi la emoțiile, dorințele și sentimentele unei persoane. Cei trei termeni folosiți aici (inimă, suflet și minte) nu se exclud între ei. Mai degrabă, sensul lor se suprapune într-o anumită măsură, folosirea lor împreună accentuând în cel mai puternic mod posibil necesitatea de a avea o iubire completă față de Dumnezeu.

sufletul: Sau „întreaga ființă”. (Vezi Glosarul.)

mintea: Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege. O persoană trebuie să-și folosească facultățile intelectuale pentru a ajunge să-l cunoască pe Dumnezeu și pentru a-l iubi tot mai mult. (Ioa 17:3; Ro 12:1) În textul ebraic original din De 6:5, citat aici, apăreau trei termeni: „inimă”, „suflet” și „putere”. Totuși, în relatarea lui Matei, în limba greacă, apare termenul „minte” în loc de „putere”. Ar putea fi mai multe motive pentru care se folosesc termeni diferiți. Un motiv ar fi că, deși în ebraica veche nu exista un cuvânt specific pentru „minte”, acest concept era adesea cuprins în termenul ebraic pentru „inimă”. Când este folosit cu sens figurat, acest termen ebraic se referă la întreaga persoană lăuntrică, adică la gânduri, sentimente, atitudini și motivații. (De 29:4; Ps 26:2; 64:6; vezi nota de studiu de la cuvântul inima, din acest verset) De aceea, acolo unde în textul ebraic apare cuvântul „inimă”, în Septuaginta se folosește deseori echivalentul grecesc pentru „minte”. (Ge 8:21; Iov 1:5; Pr 2:10; Is 14:13) Un alt motiv posibil pentru care Matei a folosit termenul grecesc pentru „minte” în loc de „putere”, când a citat din De 6:5, este că termenul ebraic redat prin ‘putere [sau energie, n.s.]’ poate include și puterea fizică, și capacitatea de gândire. Oricare ar fi motivul, această suprapunere a semnificației termenilor ebraici și grecești ne poate ajuta să înțelegem de ce, atunci când citează din Deuteronomul, scriitorii evangheliilor nu folosesc exact aceleași cuvinte. (Vezi notele de studiu de la Mr 12:30; Lu 10:27.)

A doua: În Mt 22:37 este consemnat răspunsul direct dat de Isus la întrebarea fariseului. Isus însă nu se limitează să răspundă la această întrebare, ci continuă, citând o a doua poruncă. (Le 19:18) El transmite astfel ideea că cele două porunci sunt indisolubil legate una de cealaltă și că acestea rezumă întreaga Lege și Profeții. (Mt 22:40)

aproapele: Cuvântul grecesc redat aici prin „aproapele” (lit. „cel din apropiere”, „vecinul”) se poate referi nu numai la persoane care locuiesc în apropiere, ci și la orice persoană cu care cineva interacționează. (Lu 10:29-37; Ro 13:8-10; vezi nota de studiu de la Mt 5:43)

stau la baza: Verbul grecesc înseamnă literalmente „a atârna”, dar în acest verset este folosit cu sens figurat și înseamnă „a depinde de”, „a se baza pe”. Isus a indicat aici că Scripturile ebraice în întregime – nu doar Legea, cu Cele zece porunci – au la bază iubirea. (Ro 13:9)

întregii Legi și a Profeților: Vezi nota de studiu de la Mt 5:17.

Cristos: Sau „Mesia”. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1; 2:4.)

sub inspirație: Lit. „în spirit”. Adică inspirat de spiritul lui Dumnezeu, sau sub influența acestui spirit. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)

Iehova: În textul ebraic original, în Ps 110:1, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

sub picioarele tale: Adică sub autoritatea ta.

Multimedia

Tiberiu Cezar
Tiberiu Cezar

Tiberiu s-a născut în 42 î.e.n., iar în 14 e.n. a devenit al doilea împărat al Imperiului Roman. A încetat din viață în martie 37 e.n. Tiberiu a fost împărat pe toată durata serviciului lui Isus, deci el era Cezarul aflat la putere când Isus a spus cu referire la plata impozitului: „Dați Cezarului ce este al Cezarului”. (Mr 12:14-17; Mt 22:17-21; Lu 20:22-25)