După Luca 2:1-52

2  În zilele acelea, Cezar August a dat un decret prin care toată populația trebuia să se înregistreze.  (Acest prim recensământ+ s-a făcut când Quirinius era guvernatorul Siriei.)  Și toți oamenii s-au dus să se înregistreze, fiecare în orașul lui.  Astfel, și Iosif+ a urcat din Galileea, din orașul Nazaret, în Iudeea, în orașul lui David, numit Betleem,+ pentru că era din casa și din familia lui David.  El s-a dus să se înregistreze împreună cu Maria, care îi fusese deja dată în căsătorie+ și care acum se pregătea să nască.+  În timp ce erau acolo, a venit vremea ca ea să nască.  Și l-a născut pe fiul ei, întâiul ei născut;+ l-a înfășat și l-a culcat într-o iesle,+ fiindcă nu mai găsiseră loc de găzduire.  În regiunea aceea erau niște păstori care trăiau sub cerul liber și care își păzeau noaptea turmele.  Deodată, îngerul lui Iehova a apărut înaintea lor și gloria lui Iehova a strălucit în jurul lor, iar ei s-au înfricoșat foarte tare. 10  Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, căci iată că vă anunț vestea bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul. 11  Fiindcă astăzi în orașul lui David+ vi s-a născut un salvator,+ care este Cristos Domnul.+ 12  Acesta va fi semnul pentru voi: veți găsi un prunc înfășat și culcat într-o iesle”. 13  Deodată, îngerului i s-a alăturat o mulțime din armata cerească,+ lăudându-l pe Dumnezeu și zicând: 14  „Glorie lui Dumnezeu în înălțimi și pace+ pe pământ printre oamenii bunăvoinței!”. 15  Când îngerii au plecat de la ei ca să se întoarcă în cer, păstorii și-au zis unul altuia: „Să mergem imediat la Betleem ca să vedem ce s-a întâmplat acolo, după cum ne-a spus Iehova”. 16  S-au dus deci repede acolo și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și pe prunc, care era culcat în iesle. 17  Când au văzut aceasta, au povestit ce li se spusese despre copilaș. 18  Toți cei care ascultau ce spuneau păstorii se mirau, 19  dar Maria păstra în minte toate aceste cuvinte și medita la ele în inima ei.+ 20  Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le auziseră și le văzuseră și care au fost așa cum li se spusese. 21  După opt zile, când a sosit timpul să fie circumcis,+ copilului i s-a pus numele Isus, nume dat de înger înainte de a fi conceput.+ 22  Iar când a venit timpul pentru purificarea lor potrivit Legii lui Moise,+ l-au dus la Ierusalim ca să-l prezinte lui Iehova, 23  după cum este scris în Legea lui Iehova: „Orice întâi născut* de sex bărbătesc să fie numit sfânt pentru Iehova”.+ 24  Și au oferit o jertfă potrivit cu ceea ce se spune în Legea lui Iehova: „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel domestic”.+ 25  Și iată că în Ierusalim era un om pe nume Simeon. Acest om era drept și cu teamă de Dumnezeu. El aștepta mângâierea Israelului,+ iar spiritul sfânt era peste el. 26  De asemenea, Dumnezeu îi dezvăluise prin spiritul sfânt că nu va muri înainte de a-l vedea pe Cristosul lui Iehova.+ 27  Sub puterea spiritului, el a venit la templu; când părinții l-au adus aici pe copilașul Isus ca să îndeplinească pentru el obiceiul prevăzut de Lege,+ 28  Simeon a luat copilul în brațe și l-a lăudat pe Dumnezeu zicând: 29  „Acum, Domn Suveran, sclavul tău poate să moară în pace,+ așa cum ai spus, 30  pentru că ochii mei au văzut mijlocul prin care vei aduce salvarea*,+ 31  pe care l-ai pregătit sub privirile tuturor popoarelor,+ 32  o lumină+ pentru a îndepărta vălul de pe națiuni+ și o glorie a poporului tău, Israel”. 33  Tatăl și mama copilului se mirau de lucrurile spuse despre el. 34  Simeon i-a binecuvântat și apoi i-a zis Mariei, mama copilului: „Iată că acest copil este numit pentru căderea+ și ridicarea din nou a multora din Israel+ și pentru a fi un semn împotriva căruia se va vorbi+ 35  (da, o sabie lungă îți va străpunge sufletul),+ ca să fie descoperite gândurile multor inimi”. 36  Acolo era și o profetesă, Ana, fiica lui Fanuel, din tribul lui Așer. Această femeie era înaintată în vârstă; ea trăise cu soțul ei șapte ani după ce se căsătoriseră*, 37  iar acum era văduvă și avea 84 de ani. Ea nu lipsea niciodată de la templu și îndeplinea zi și noapte un serviciu sacru, cu post și implorări. 38  Chiar atunci, ea s-a apropiat de ei, i-a adus mulțumiri lui Dumnezeu și le-a vorbit despre copil tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului.+ 39  Astfel, după ce au făcut toate lucrurile potrivit Legii lui Iehova,+ ei s-au întors în Galileea, în orașul lor, Nazaret.+ 40  Și copilașul creștea și se întărea, avea tot mai multă înțelepciune, iar favoarea lui Dumnezeu era peste el.+ 41  Părinții lui obișnuiau să meargă an de an la Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui.+ 42  Când el avea 12 ani, ei au urcat acolo, așa cum se obișnuia la sărbătoare.+ 43  Când s-a încheiat sărbătoarea, au pornit spre casă. Dar băiatul, Isus, a rămas în Ierusalim, iar părinții lui n-au observat. 44  Crezând că era în grupul cu care călătoreau, ei au mers cale de o zi; apoi au început să-l caute printre rude și cunoscuți. 45  Dar, pentru că nu l-au găsit, s-au întors la Ierusalim și l-au căutat peste tot. 46  După trei zile l-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. 47  Toți cei care îl ascultau erau uimiți de priceperea și de răspunsurile lui.+ 48  Când l-au văzut, părinții lui au rămas uluiți, iar mama lui i-a zis: „Copile, de ce te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl tău și cu mine te-am căutat disperați”. 49  Dar el le-a zis: „De ce m-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?”.+ 50  Însă ei n-au înțeles ce le-a spus. 51  Apoi el a coborât cu ei, s-a întors la Nazaret și a continuat să asculte de ei.+ Mama lui păstra cu grijă toate aceste cuvinte în inima ei.+ 52  Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și în favoare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Note de subsol

Lit. „Oricine deschide pântecele”.
Sau „salvarea de la tine”.
Lit. „după fecioria ei”.

Note de studiu

Cezar: Sau „Împărat”. Termenul grecesc Kaísar corespunde latinescului Caesar. (Vezi Glosarul.) Numele August derivă din termenul latinesc „Augustus” (însemnând „cel demn de cinste”, „cel venerabil”). Senatul roman i-a acordat pentru prima oară acest titlu lui Octavian, întâiul împărat roman, în anul 27 î.e.n. Astfel, el a devenit cunoscut drept Cezar August. Octavian a dat un decret în urma căruia Isus s-a născut în Betleem, așa cum se profețise. (Da 11:20; Mi 5:2)

populația: Lit. „pământul locuit”. În sens larg, termenul grecesc redat prin „pământ locuit” (oikouménē) se referă la pământ ca locuință a omenirii. (Lu 4:5; Fa 17:31; Ro 10:18; Re 12:9; 16:14) În secolul I, termenul era folosit și cu referire la vastul Imperiu Roman, pe teritoriul căruia erau răspândiți evreii. (Fa 24:5)

să se înregistreze: Se pare că August a dat acest decret întrucât un recensământ l-ar fi ajutat să perceapă taxe de la supușii săi și să recruteze bărbați pentru serviciul militar. Astfel, August a împlinit profeția lui Daniel despre un conducător „care va trimite un perceptor prin regatul cel splendid”. Daniel a mai prezis că succesorul acestui conducător „va fi disprețuit” și că, în timpul domniei lui, se va întâmpla un eveniment foarte important: „Conducătorul legământului”, sau Mesia, va fi „zdrobit”, sau omorât. (Da 11:20-22) Isus a fost executat în timpul domniei lui Tiberiu, succesorul lui August.

Quirinius . . . guvernatorul Siriei: Renumitul senator roman Publius Sulpicius Quirinius este menționat o singură dată în Biblie. Inițial, erudiții au susținut că Quirinius a avut doar un mandat de guvernator asupra provinciei romane Siria, în jurul anului 6 sau 7 e.n., când a izbucnit o revoltă din cauza unui recensământ. Argumentând că Isus s-a născut înainte ca Quirinius să fie guvernator, ei au contestat acest pasaj și au pus la îndoială veridicitatea relatării lui Luca. Totuși, în 1764 s-a descoperit o inscripție care arată clar că Quirinius a fost guvernator (sau legat) în Siria în două perioade diferite. Există și alte inscripții care i-au determinat pe unii istorici să admită că Quirinius mai avusese un mandat de guvernator al Siriei înaintea erei noastre. Fără îndoială, în timpul acelui mandat a avut loc primul recensământ, menționat în verset. Mai mult decât atât, argumentele criticilor ignoră trei factori esențiali: 1) Luca recunoaște că s-au făcut mai multe recensăminte, numindu-l pe acesta ‘primul recensământ’. Evident, el știa că ulterior a mai avut loc un recensământ, în aproximativ 6 e.n. Acest al doilea recensământ a fost menționat de Luca în cartea Faptele (5:37) și de Josephus. 2) Cronologia biblică exclude posibilitatea ca Isus să se fi născut în timpul celui de-al doilea mandat al lui Quirinius, însă concordă cu ideea că Isus s-a născut în timpul primului mandat, care s-a desfășurat undeva între anii 4 și 1 î.e.n. 3) Luca are reputația de istoric meticulos și a fost contemporan cu multe dintre evenimentele pe care le-a relatat. (Lu 1:3) În plus, el a fost inspirat de spiritul sfânt. (2Ti 3:16)

a urcat din Galileea: Exista un oraș numit Betleem la numai 11 km de Nazaret, însă profeția preciza că Mesia avea să vină din „Betleem Efrata”. (Mi 5:2) Acest Betleem, numit orașul lui David, se afla în Iudeea, în sud. (1Sa 16:1, 11, 13) Distanța în linie dreaptă dintre Nazaret și Betleem Efrata este de aproximativ 110 km. Însă distanța efectivă prin Samaria (calculată pe baza drumurilor din prezent) putea fi de până la 150 km. Călătoria prin acel teritoriu deluros era obositoare și dura câteva zile.

întâiul ei născut: Această expresie sugerează că Maria a avut mai târziu și alți copii. (Mt 13:55, 56; Mr 6:3)

iesle: Termenul grecesc phátnē, redat prin „iesle”, înseamnă „loc de hrănire”. Termenul ar putea indica jgheabul în care se hrănesc animalele sau grajdul în care sunt adăpostite. (Compară cu Lu 13:15, unde termenul grecesc este redat prin „grajd”.) În acest context, se pare că termenul se referă la o iesle, deși Biblia nu specifică dacă ieslea se afla într-un grajd sau altundeva, în aer liber ori într-un loc acoperit.

loc de găzduire: Termenul grecesc poate fi redat și prin „camera de oaspeți”, ca în Mr 14:14 și Lu 22:11.

păstori: Pentru jertfele care se aduceau cu regularitate la templul din Ierusalim erau necesare multe oi, deci este foarte posibil ca unele dintre oile crescute în jurul Betleemului să fi fost folosite în acest scop.

trăiau sub cerul liber: Verbul grecesc folosit aici este compus din două cuvinte: agrós („câmp”) și aulḗ („loc deschis”). El înseamnă deci „a trăi sub cerul liber”, „a trăi pe câmp”, transmițând ideea de a petrece noaptea în aer liber. În timpul zilei, oile puteau fi duse la pășune în orice anotimp al anului. Totuși, relatarea din Luca precizează că păstorii stăteau afară, pe câmp, cu turmele noaptea. Acest detaliu constituie un indiciu referitor la perioada în care s-a născut Isus. În Israel, sezonul ploios începe pe la mijlocul lunii octombrie și durează câteva luni. În luna decembrie, în Betleem, ca și la Ierusalim, noaptea temperaturile scad frecvent sub pragul înghețului. Faptul că păstorii din Betleem erau noaptea pe câmp sugerează că Isus s-a născut înainte de începerea sezonului ploios. (Vezi Ap. B15.)

îngerul lui Iehova: Vezi nota de studiu de la Lu 1:11 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 2:9.

gloria lui Iehova: Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. În Scripturile ebraice, termenul corespondent pentru ‘glorie’ apare împreună cu Tetragrama de peste 30 de ori, în versete precum Ex 16:7; 40:34; Le 9:6, 23; Nu 14:10; 16:19; 20:6; 1Re 8:11; 2Cr 5:14; 7:1; Ps 104:31; 138:5; Is 35:2; 40:5; 60:1; Eze 1:28; 3:12; 10:4; 43:4; Hab 2:14. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6; 1:9 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 2:9.)

care este Cristos: Îngerul a folosit, fără îndoială, acest titlu în mod profetic, întrucât, în realitate, Isus a devenit Mesia, sau Cristos, când a fost uns cu spirit sfânt, la botezul său. (Mt 3:16, 17; Mr 1:9-11; Lu 3:21, 22)

Cristos Domnul: În Scripturile grecești creștine, expresia redată aici prin „Cristos Domnul” (khristós kýrios, lit. „Cristos Domn”) apare doar în acest verset. Îngerul a folosit, fără îndoială, aceste titluri în mod profetic. Astfel, cuvintele sale ar putea fi traduse prin „care va fi Cristos Domnul”. (Vezi nota de studiu de la care este Cristos, din acest verset.) Sub inspirație, Petru explică în Fa 2:36 că Dumnezeu l-a făcut pe Isus „Domn și Cristos”. Totuși, expresia redată prin „Cristos Domnul” a fost înțeleasă și în alte moduri. Unii bibliști propun redarea „Domnul uns”. Alții consideră că această combinație de titluri semnifică „Cristosul Domnului”, variantă care se găsește în câteva traduceri în latină și siriacă ale versetului din Lu 2:11. În aceeași ordine de idei, unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J5-8, 10 în Ap. C) folosesc redarea maşíaḥ Yehowáh, adică „Cristosul lui Iehova”. Din acest motiv, precum și din altele, unii sunt de părere că expresia grecească din Lu 2:11 are același sens cu cea din Lu 2:26, unde apare „Cristosul lui Iehova”.

și pace pe pământ printre oamenii bunăvoinței: Unele manuscrise conțin redări care ar putea fi traduse prin „și pe pământ pace, bunăvoință față de oameni”, această formulare întâlnindu-se în anumite traduceri ale Bibliei. Dar redarea din Traducerea lumii noi se găsește în majoritatea manuscriselor vechi. Declarația îngerilor nu transmite ideea că Dumnezeu manifestă bunăvoință față de toți oamenii, indiferent de atitudinea și de acțiunile lor. Mai degrabă, ea se referă la cei care vor primi bunăvoința sa deoarece manifestă credință autentică în el și devin continuatori ai Fiului său. (Vezi nota de studiu de la oamenii bunăvoinței, din acest verset.)

oamenii bunăvoinței: Fără îndoială, îngerii fac referire aici la bunăvoința manifestată de Dumnezeu, nu de oameni. Termenul grecesc eudokía poate fi redat și prin „favoare”, „bună plăcere”, „aprobare”. Verbul înrudit eudokéō este folosit în Mt 3:17; Mr 1:11 și Lu 3:22 (vezi notele de studiu de la Mt 3:17; Mr 1:11), unde Dumnezeu i se adresează Fiului său imediat după botez. Verbul înseamnă în principal „a aproba”, „a fi mulțumit cu”, „a privi în mod favorabil”, „a-și găsi plăcerea în”. Astfel, expresia „oamenii bunăvoinței” (anthrṓpois eudokías) face referire la oamenii care se bucură de aprobarea și de bunăvoința lui Dumnezeu, putând fi redată și prin „oamenii pe care el îi aprobă”, „oamenii în care el își găsește plăcerea”. Prin urmare, declarația îngerilor nu se referă la bunăvoința lui Dumnezeu față de toți oamenii, ci doar față de cei care îi sunt plăcuți întrucât manifestă credință autentică în el și devin continuatori ai Fiului său. Chiar dacă în unele contexte termenul grecesc eudokía se referă la bunăvoința oamenilor (Ro 10:1, redat prin „dorința”; Flp 1:15, n.s.), el este folosit de regulă cu referire la bunăvoința lui Dumnezeu, sau buna sa plăcere, ori la ceea ce găsește El de cuviință (Mt 11:26; Lu 10:21; Ef 1:5, 9; Flp 2:13; 2Te 1:11). În Septuaginta, acest termen este folosit în Ps 51:18 (50:20, LXX) și face referire tot la „bunăvoința” lui Dumnezeu.

după cum ne-a spus Iehova: Chiar dacă mesajul a fost transmis de îngeri, păstorii au înțeles că provenea de la Iehova Dumnezeu. Verbul grecesc redat aici prin „a spus” apare în Septuaginta ca echivalent al unui verb ebraic folosit în contexte în care Iehova le transmite oamenilor voința sa ori în contexte în care oamenii vor să cunoască voința lui Iehova. În astfel de versete, textul ebraic original conține deseori Tetragrama. (Ps 25:4; 39:4; 98:2; 103:6, 7) Prin urmare, este logic să credem că păstorii au folosit numele divin când au făcut această declarație. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:6 și Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 2:15.)

timpul pentru purificarea lor: Adică timpul ca ei să se curețe din punct de vedere ceremonial. Conform Legii mozaice, o femeie trebuia să se purifice 40 de zile după ce năștea un băiat. (Le 12:1-4) Această lege nu punea într-o lumină nefavorabilă femeile și nașterea, ci evidenția un adevăr spiritual fundamental: Prin naștere, păcatul adamic se transmite de la o generație la alta. Contrar afirmațiilor unor teologi, și Maria moștenise păcatul. (Ro 5:12) Când a folosit pronumele la plural „lor”, Luca nu s-a referit și la Isus, întrucât știa că spiritul sfânt îl protejase pe Isus de starea de păcat a mamei sale imperfecte, astfel că nu avea nevoie să fie curățat. (Lu 1:34, 35) Iosif a fost cel care a organizat călătoria și, în calitate de cap al familiei, lui îi revenea responsabilitatea de a se îngriji ca jertfa să fie adusă. De aceea, Luca trebuie să se fi referit și la el când a folosit pluralul.

ca să-l prezinte lui Iehova: Așa cum arată versetul următor, după nașterea sa, Isus a fost dus la templu potrivit îndrumării pe care Iehova i-a dat-o lui Moise. Conform cu Ex 13:1, 2, 12, părinții aveau obligația ‘să-i dedice lui Iehova orice întâi născut de sex bărbătesc’. În plus, expresia „ca să-l prezinte lui Iehova” ne amintește de cuvintele din 1Sa 1:22-28, potrivit cărora tânărul Samuel avea să fie prezentat „înaintea lui Iehova” și dedicat pentru serviciul Său. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6; 2:23 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 2:22.)

Legea lui Iehova: Expresia „Legea lui Iehova” apare de multe ori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „lege” și Tetragramă. (De exemplu: Ex 13:9; 2Re 10:31; 1Cr 16:40; 22:12; 2Cr 17:9; 31:3; Ne 9:3; Ps 1:2; 119:1; Is 5:24; Ier 8:8; Am 2:4.) În Scripturile grecești creștine, expresia după cum este scris sau expresii similare apar frecvent pentru a introduce citate din Scripturile ebraice. (Mr 1:2; Fa 7:42; 15:15; Ro 1:17; 10:15; vezi nota de studiu de la Lu 1:6 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 2:23)

Orice întâi născut de sex bărbătesc: Pasajul din Lu 2:22-24 nu se referă doar la jertfa adusă cu ocazia purificării Mariei (vezi notele de studiu de la Lu 2:22; 2:24), ci și la cerința din Lege potrivit căreia părinții trebuiau să plătească cinci sicli de argint la nașterea întâiului lor născut. Fiind primul fiu, Isus era sfințit pentru Dumnezeu și îi aparținea lui. Din acest motiv, Legea pretindea ca Isus să fie răscumpărat de părinții săi, Iosif și Maria. (Ex 13:1, 2; Nu 18:15, 16) Plata trebuia făcută când copilul avea „vârsta de la o lună în sus”. Astfel, Iosif putea plăti cei cinci sicli în același timp în care Maria aducea jertfa pentru purificare, adică după 40 de zile de la nașterea lui Isus.

Iehova: În acest verset sunt parafrazate cuvintele din Ex 13:2, 12, unde, în textul ebraic original, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

au oferit o jertfă: Sub Legea mozaică, după ce năștea, o femeie rămânea necurată din punct de vedere ceremonial o perioadă bine definită. La finalul acestei perioade, se aduceau pentru ea o ofrandă arsă și o ofrandă pentru păcat. (Le 12:1-8)

Legea lui Iehova: Vezi nota de studiu de la Lu 2:23 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 2:24.

o pereche de turturele sau doi pui de porumbel domestic: Legea permitea ca o femeie de condiție modestă să ofere păsări în locul unui berbec, care era mult mai scump. (Le 12:6, 8) Este clar deci că Iosif și Maria erau săraci la acea vreme. Aceasta dovedește că astrologii nu au venit când Isus era nou-născut, ci mai târziu, când era puțin mai mare. (Mt 2:9-11) Dacă Iosif și Maria ar fi primit deja darurile scumpe ale acelor bărbați, ei și-ar fi permis să aducă un berbec drept jertfă când au mers la templu.

Simeon: Acest nume provine dintr-un verb ebraic care înseamnă „a auzi”, „a asculta”. La fel ca Zaharia și Elisabeta, Simeon este descris ca fiind drept. (Lu 1:5, 6) Despre el se spune și că era cu teamă de Dumnezeu, expresie care reprezintă traducerea termenului grecesc eulabḗs. Acest termen este folosit în Scripturile grecești creștine cu privire la o persoană atentă și conștiincioasă în ce privește închinarea. (Fa 2:5; 8:2; 22:12)

Cristosul: Sau „Unsul”, „Mesia”. Titlul „Cristos” provine din termenul grecesc Khristós și este echivalentul titlului „Mesia” (din ebraicul maşíaḥ), ambii termeni însemnând „Unsul”. (Vezi nota de studiu de la Mt 1:1 și de la Cristosul lui Iehova, din acest verset.)

Cristosul lui Iehova: Cu toate că manuscrisele grecești disponibile conțin redarea „Cristosul Domnului” (ton khristón Kyríou), există motive întemeiate pentru a folosi numele divin în acest verset. În manuscrisele existente ale Septuagintei, această redare corespunde expresiei ebraice maşíaḥ YHWH, care înseamnă „unsul lui Iehova” și care apare de 11 ori în Scripturile ebraice. (1Sa 24:6 [de două ori], 10; 26:9, 11, 16, 23; 2Sa 1:14, 16; 19:21; Pln 4:20; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 2:26)

Domn Suveran: Sensul de bază al termenului grecesc despótēs este acela de „domn”, „stăpân”, „proprietar”. (1Ti 6:1; Tit 2:9; 1Pe 2:18) Când apare în formule de adresare către Dumnezeu, de exemplu aici, în Fa 4:24 și în Re 6:10, termenul este redat prin sintagma „Domn Suveran” pentru a indica supremația domniei Sale. Alte traduceri folosesc termeni precum „Domn”, „Stăpân”, „Suveran” sau „Stăpân peste toate”. Multe traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine conțin termenul ebraic ʼAdonái (Domn Suveran), dar cel puțin două dintre ele (având simbolurile J9, 18 în Ap. C) folosesc aici numele divin, Iehova.

sclavul tău poate să moară: Sau „lasă-l pe sclavul tău să plece”. Termenul grecesc pentru „lasă-l să plece” înseamnă literalmente „a elibera”, „a dezlega”, „a da drumul”. Aici este folosit ca eufemism pentru „a lăsa să moară”. A muri în pace poate însemna a avea parte de o moarte liniștită după o viață împlinită sau după realizarea unei speranțe mult așteptate. (Compară cu Ge 15:15; 1Re 2:6.) Promisiunea făcută de Dumnezeu lui Simeon se împlinise; el îl văzuse pe promisul Mesia, pe „Cristosul lui Iehova”, care era mijlocul de salvare prevăzut de Dumnezeu. Acum, Simeon putea să se bucure de pace interioară și de liniște și să adoarmă mulțumit în moarte, așteptând învierea. (Lu 2:26)

pentru a îndepărta vălul de pe națiuni: Sau „pentru o revelație către națiuni”. Termenul grecesc apokálypsis, redat aici prin „a îndepărta vălul”, are sensul de „dezvăluire” sau „descoperire” și este folosit deseori cu referire la dezvăluiri de natură spirituală sau la revelarea voinței și a scopurilor lui Dumnezeu. (Ro 16:25; Ef 3:3; Re 1:1) Vârstnicul Simeon l-a numit pe copilul Isus o lumină și a precizat că de iluminarea spirituală aveau să beneficieze și oamenii din națiuni, nu doar evreii și prozeliții. Cuvintele profetice ale lui Simeon erau în armonie cu unele profeții din Scripturile ebraice, cum ar fi cele din Is 42:6 și 49:6.

ridicarea din nou: Termenul grecesc anástasis, folosit aici, este de regulă redat prin „înviere” în Scripturile grecești creștine. (Vezi nota de studiu de la Mt 22:23.) Cuvintele lui Simeon din acest verset arată că oamenii urmau să reacționeze diferit la mesajul lui Isus, dezvăluind astfel gândurile inimii lor. (Lu 2:35) Pentru necredincioși, Isus avea să fie un semn împotriva căruia se va vorbi, sau o țintă a disprețului. Acești oameni lipsiți de credință aveau să-l respingă, să se poticnească din cauza lui și să cadă. Așa cum s-a prezis, Isus a fost o piatră de poticnire pentru mulți evrei. (Is 8:14) Alții însă urmau să manifeste credință în Isus. (Is 28:16) Figurativ vorbind, ei erau „morți din cauza greșelilor și a păcatelor” lor, dar aveau să fie înviați, sau ridicați, și să fie considerați drepți de Dumnezeu. (Ef 2:1)

o sabie lungă: Întrucât Scripturile nu spun că Maria a fost străpunsă de o sabie propriu-zisă, se pare că această expresie se referă la suferința și la durerea intensă pe care le-a simțit ea la moartea fiului său pe un stâlp de tortură. (Ioa 19:25)

sufletul: Sau „viața”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

Ana: Nume de origine ebraică, însemnând „Favoare”, „Bunăvoință”. Vorbindu-le despre copilul Isus tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului, Ana a acționat în calitate de profetesă. „A profeți” înseamnă în principal „a anunța mesaje inspirate de Dumnezeu”, „a dezvălui voința divină”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:17.)

nu lipsea niciodată de la templu: Ana era în permanență la templu, posibil de dimineață, când se deschideau porțile templului, până seara, când se închideau. Ea îndeplinea un serviciu sacru cu post și implorări, ceea ce arată cât de mâhnită era din cauza situației existente și cât de mult tânjea după o schimbare, asemenea altor slujitori fideli ai lui Dumnezeu. (Ezr 10:1; Ne 1:4; Pln 1:16) Evreii erau de secole sub dominație străină, iar degradarea spirituală nu cruțase nici măcar templul și preoția. Aceasta ar putea explica de ce Ana și alți israeliți „așteptau eliberarea Ierusalimului” cu nerăbdare. (Lu 2:38)

îndeplinea . . . un serviciu sacru: Sau „se închina”. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:74.)

Dumnezeu: Cele mai vechi manuscrise grecești conțin aici cuvântul Theós (Dumnezeu). Totuși, alte manuscrise grecești, precum și unele traduceri în latină și în siriacă folosesc termenul „Domnul”. Câteva traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J5, 7-17, 28 în Ap. C) folosesc numele divin, astfel că expresia ar putea fi redată prin „i-a adus mulțumiri lui Iehova”.

Legii lui Iehova: Această expresie apare de multe ori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „lege” și Tetragramă. (Ex 13:9; 2Re 10:31; 1Cr 16:40; 22:12; 2Cr 17:9; 31:3; Ne 9:3; Ps 1:2; 119:1; Is 5:24; Ier 8:8; Am 2:4; vezi notele de studiu de la Lu 1:6; 2:23 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 2:39)

s-au întors în Galileea: Din această afirmație s-ar putea înțelege că Iosif și Maria s-au dus direct la Nazaret după ce l-au prezentat pe Isus la templu. Totuși, relatarea lui Luca este foarte condensată. Relatarea lui Matei (2:1-23) oferă detalii suplimentare; ea menționează vizita astrologilor, fuga lui Iosif și a Mariei în Egipt pentru a scăpa de planul criminal al regelui Irod, moartea lui Irod și întoarcerea familiei la Nazaret.

Părinții lui obișnuiau: Legea nu le cerea femeilor să fie prezente la sărbătoarea Paștelui. Totuși, Maria obișnuia să-l însoțească pe Iosif la Ierusalim pentru această sărbătoare anuală. (Ex 23:17; 34:23) De fiecare dată, ei și familia lor tot mai numeroasă parcurgeau aproape 300 km dus-întors printr-un ținut deluros.

au urcat: Adică au urcat la Ierusalim, făcând o călătorie care presupunea traversarea unui ținut deluros și muntos. (Vezi nota de studiu de la Lu 2:4.)

punându-le întrebări: Din reacția celor care îl ascultau pe Isus reiese că întrebările lui nu erau cele ale unui copil care încearcă să-și satisfacă curiozitatea. (Lu 2:47) Termenul grecesc redat prin „a pune întrebări” se poate referi în anumite contexte la întrebările și contraîntrebările puse în timpul unei audieri judiciare. (Mt 27:11; Mr 14:60, 61; 15:2, 4; Fa 5:27) Istoricii afirmă că unii dintre cei mai de seamă conducători religioși obișnuiau să rămână la templu după sărbători și să predea în unul dintre porticurile spațioase de acolo. Oamenii se puteau așeza la picioarele lor pentru a-i asculta și pentru a le pune întrebări.

erau uimiți: Forma verbului grecesc folosit aici poate sugera o stare de uluire continuă sau repetată.

el le-a zis: Această sintagmă introduce primele cuvinte ale lui Isus consemnate în Biblie. Când era copil, se pare că Isus nu era pe deplin conștient de existența sa preumană. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:16; Lu 3:21.) Totuși, este logic să credem că mama și tatăl său adoptiv i-au transmis ceea ce aflaseră de la îngeri și ceea ce profețiseră Simeon și Ana când familia se afla la Ierusalim la 40 de zile după nașterea lui Isus. (Mt 1:20-25; 2:13, 14, 19-21; Lu 1:26-38; 2:8-38) Răspunsul lui Isus sugerează că el înțelegea într-o anumită măsură caracterul miraculos al nașterii sale și relația specială pe care o avea cu Tatăl său ceresc, Iehova.

trebuie să fiu în casa Tatălui meu: Expresia grecească tradusă prin „în casa Tatălui meu” înseamnă literalmente „în cele ale Tatălui meu”. Contextul arată că Iosif și Maria erau îngrijorați pentru că nu știau unde se afla Isus. Este deci logic să credem că aceste cuvinte se referă la un loc, ceea ce justifică o redare de tipul „casa [sau locuința, curțile] Tatălui meu”. (Lu 2:44-46) Ulterior, pe parcursul serviciului său, Isus a numit în mod concret templul „casa Tatălui meu”. (Ioa 2:16) Totuși, potrivit unor erudiți, expresia ar putea avea un sens mai larg, însemnând „trebuie să mă interesez [sau să mă ocup] de lucrurile Tatălui meu”.

el a coborât: Ierusalimul era situat la aproximativ 750 m deasupra nivelului mării. Verbul „a coborî”, folosit aici, se referă la plecarea din Ierusalim. (Lu 10:30, 31; Fa 24:1; 25:7; compară cu notele de studiu de la Mt 20:17; Lu 2:4, 42)

a continuat să asculte: Sau „a rămas supus”, „a rămas ascultător”. Forma verbului grecesc exprimă o acțiune continuă. Așadar, după ce i-a impresionat pe învățători la templu cu cunoștințele sale din Cuvântul lui Dumnezeu, Isus s-a întors acasă și a continuat să li se supună cu umilință părinților săi. Ascultarea lui Isus era mai importantă decât a oricărui alt copil, deoarece, pentru a împlini Legea mozaică în cele mai mici detalii, el trebuia și să asculte de părinți. (Ex 20:12; Ga 4:4)

cuvinte: Sau „lucruri”. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:37.)

Multimedia

Cezar August
Cezar August

Gaius Octavius, cunoscut mai ales ca Cezar August, a fost primul împărat al Imperiului Roman. El a fost adoptat de dictatorul roman Iuliu Cezar, primind numele de Gaius Iuliu Cezar Octavian. În anul 44 î.e.n., tatăl său adoptiv a fost asasinat. În septembrie 31 î.e.n., Octavian a devenit conducătorul incontestabil al Imperiului Roman, iar, în 16 ianuarie 27 î.e.n., Senatul roman i-a acordat titlul de August. În anul 2 î.e.n., August a emis un decret prin care le cerea tuturor locuitorilor imperiului să se înregistreze, „fiecare în orașul lui”. (Lu 2:1-7) Ca urmare a acestui decret, Isus s-a născut în Betleem, așa cum se profețise. (Da 11:20; Mi 5:2) August a murit în 17 august 14 e.n. (19 august, conform calendarului iulian), chiar în luna căreia îi dăduse numele său. Sculptura de bronz din imagine datează din perioada 27-25 î.e.n. și se află acum la British Museum.

Iarna în Betleem
Iarna în Betleem

Este imposibil ca Isus să se fi născut în decembrie întrucât vremea în Betleem este, de regulă, rece și ploioasă din noiembrie până în martie. Iarna, în regiunea Betleemului, poate chiar să ningă. În această perioadă a anului, păstorii n-ar fi putut trăi sub cerul liber, păzindu-și noaptea turmele pe câmp. (Lu 2:8) Betleemul se află la circa 780 m altitudine, în regiunea muntoasă a lui Iuda.

Isus în iesle
Isus în iesle

În Lu 2:7, termenul grecesc redat prin „iesle” este phátnē, care înseamnă „loc de hrănire”. În Palestina, arheologii au descoperit jgheaburi mari tăiate în blocuri de calcar, având dimensiuni de aproximativ 0,9 m lungime, 0,5 m lățime și 0,6 m adâncime. Se crede că aceste jgheaburi erau folosite ca iesle. De asemenea, este posibil ca și în acele timpuri, la fel ca mai târziu, ieslele să fi fost tăiate în pereții de piatră ai peșterilor în care erau adăpostite animalele.

Turtureaua și porumbelul
Turtureaua și porumbelul

Sub Legea mozaică, după ce năștea, o femeie trebuia să aducă un berbec tânăr ca ofrandă arsă și un pui de porumbel domestic sau o turturea ca ofrandă pentru păcat. Dacă familia nu-și permitea un berbec, așa cum era cazul Mariei și al lui Iosif, puteau fi aduse două turturele sau doi pui de porumbel domestic. (Le 12:6-8) Turtureaua (Streptopelia turtur) din imagine (1) trăiește nu doar pe teritoriul Israelului, ci și în Europa, în Africa de Nord și în vestul Asiei. În fiecare an, în octombrie, turturelele migrează către sud, în țările mai calde, iar primăvara se întorc în Israel. A doua pasăre din imagine (2) este un porumbel de stâncă (Columba livia). Această specie, care se întâlnește pe întregul glob, nu este în general migratoare.

Vedere asupra văii Izreel
Vedere asupra văii Izreel

Fotografia alăturată este făcută de pe o stâncă din apropiere de Nazaret și surprinde o vedere panoramică spre sud. Valea fertilă Izreel, menționată în mai multe relatări biblice, se poate vedea întinzându-se spre est și spre vest. (Ios 17:16; Ju 6:33; Os 1:5) În partea stângă, în depărtare, se remarcă dealul More, pe unul dintre versanții lui aflându-se satul Nein, ce corespunde anticului oraș Nain, unde Isus l-a înviat pe fiul unei văduve. (Ju 7:1; Lu 7:11-15) La mijlocul liniei orizontului se poate vedea muntele Ghilboa. (1Sa 31:1, 8) Având în vedere că Isus a crescut în Nazaret, este posibil ca el să fi venit pe această stâncă din fotografie, de unde a putut vedea mai multe locuri importante din istoria Israelului. (Lu 2:39, 40)