Spune Biblia că morţii suferă?

Ecl. 9:5, 10: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic ... Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol*, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“. (Dacă nu sunt conştienţi de nimic, în mod sigur nu suferă.) (*„Şeol“, BG; „Locuinţa Morţilor“, BC, BO; „mormânt“, SS 1874; „iad“, Carol II, BS.)

Ps. 146:4: „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile*“. (*„Punerile lor la cale“, BG; „planurile“, BC, SS 1874 [146:3]; „gândurile“, BO [145:4], Carol II, BS.)

Spune Biblia că sufletul supravieţuieşte morţii corpului?

Ezec. 18:4: „Sufletul* care păcătuieşte, acela va muri“. (*„Sufletul“, BC, BG, BO, Carol II; „omul“, SS 1874.)

„Noţiunea de «suflet», cu sensul de realitate pur spirituală, separată de «corp», ... nu există în Biblie.“ — La Parole de Dieu, de Georges Auzou, profesor care predă Sfânta Scriptură la seminarul din Rouen, Franţa (Paris, 1960), p. 128.

„Deşi cuvântul ebraic nefesh [din Scripturile ebraice] este tradus adesea prin «suflet», ar fi inexact să i se atribuie  sensul grecesc. Nefesh ... nu a fost niciodată înţeles ca acţionând separat de corp. În Noul Testament, cuvântul grecesc psyche este tradus deseori prin «suflet», dar nici acesta nu trebuie înţeles automat cu sensul pe care i-l atribuiau filozofii greci. De obicei, acesta înseamnă «viaţă», «vitalitate» sau, uneori, «eul».“ — The Encyclopedia Americana (1977), vol. XXV, p. 236.

Cine merge în iadul biblic?

Arată Biblia că cei răi merg în iad?

Ps. 9:17, BO: „Să se întoarcă păcătoşii în iad*; toate neamurile care uită pe Dumnezeu“. (*„Iad“, BS, Carol II; „Locuinţa Morţilor“, BC; „locaşul morţii“, BG [9:18]; „mormânt“, SS 1874; „Şeol“, NW.)

Arată Biblia că şi cei buni merg în iad?

Iov 14:13, BS: „[Iov s-a rugat:] Măcar de m’ai ascunde în iadul* cel de jos, sub pază, pân’ la vremea când Ţi-a trecut mânia şi-ai rândui o vreme să-Ţi aminteşti de mine“. (Dumnezeu însuşi a spus despre Iov că era un ‘om ireproşabil şi drept, care se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău’. — Iov 1:8.) (*„Locuinţa Morţilor“, BC; „împărăţia morţii“, BG; „împărăţia morţilor“, BO, Carol II; „mormânt“, SS 1874.)

Fap. 2:25–27, BG: „David zice despre el [Isus Cristos]: ... Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad*, nici nu vei îngădui ca Sfântul tău să vadă stricăciunea“. (Dacă se spune că Dumnezeu nu l-a ‘lăsat’ pe Isus în iad, înseamnă că, cel puţin pentru un timp, Isus a fost în iad, sau Hades, nu-i aşa?) (*„Iad“, BO, BS, Carol II; „Locuinţa Morţilor“, BC; „infern“, SS 1874; „Hades“, NW.)

Se poate ieşi din iadul biblic?

Apoc. [Rev.] 20:13, 14, BO: „Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul* au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc“. (Aşadar, morţii vor fi eliberaţi din iad. Să observăm, de asemenea, că iadul este diferit de „râul de foc“, deoarece iadul va fi aruncat în râul de foc.) (*„Iadul“,  BO, BS, Carol II; „Locuinţa Morţilor“, BC; „infernul“, SS 1874; „Hadesul“, NW.)

De ce există confuzie cu privire la ceea ce spune Biblia despre iad?

„Întrucât primii traducători ai Bibliei au redat în mod constant cuvântul ebraic Şeol şi termenii greceşti Hades şi Gheena prin iad, s-a creat multă confuzie şi neînţelegere. Simpla transliterare a acestor cuvinte, pe care unii traducători au preferat-o în ediţiile revizuite ale Bibliei, nu a fost suficientă pentru a clarifica această confuzie şi înţelegere greşită.“ — The Encyclopedia Americana (1942), vol. XIV, p. 81.

În loc să fie consecvenţi în redarea termenilor din limbile originale, traducătorii au permis ca părerile lor personale să le influenţeze munca. Exemple: 1) Sănta Scriptură 1874 traduce sheóhl prin „mormânt“ şi „infern“; háides este tradus prin „iad“, „infern“ şi „mormânt“; termenul géenna este transliterat sub forma „gheena“. 2) Biblia Cornilescu traduce sheóhl prin „Locuinţa morţilor“ şi „Şeol“, iar háides prin „Locuinţa Morţilor“; pentru géenna foloseşte şi ea transliterarea „gheena“. 3) Biblia Galaction redă termenul sheóhl prin „Şeol“, „împărăţia morţii“, „mormânt“, „iad“, „locaşul morţii“ şi „împărăţia morţilor“, háides prin „iad“, iar pentru géenna foloseşte transliterarea amintită mai sus. Astfel, sensul exact al acestor termeni din limbile originale a devenit neclar.

Există o pedeapsă veşnică pentru cei răi?

Mat. 25:46, BC: „Aceştia vor merge în pedeapsă veşnică [tăiere, Int; în greacă kólasin], iar cei drepţi în viaţă veşnică“. (Versiunea englezească The Emphatic Diaglott foloseşte termenul „tăiere“ în loc de „pedeapsă“. Într-o notă de subsol se afirmă: „kólasin ... derivă din kolazoo, care înseamnă: 1. A tăia; cum ar fi tăierea sau curăţarea ramurilor unui pom. 2. A reţine, a reprima ... 3. A mustra cu asprime, a pedepsi. Faptul de a tăia pe cineva de la viaţă sau din societate, sau chiar de a-l reţine, este considerat o pedeapsă, ceea ce a dat naştere celui de-al treilea sens metaforic al termenului. Noi am adoptat sensul de bază pentru că se armonizează  mai bine cu cea de-a doua parte a frazei, păstrând astfel forţa şi frumuseţea antitezei. Cei drepţi vor merge la viaţă, iar cei răi la tăiere de la viaţă, adică la moarte. Vezi 2 Tes. 1:9“.)

2 Tes. 1:9, BC: „Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică* de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui“. (*„pieirea veşnică“, BG, BO, Carol II; „eternă pierzare“, SS 1874.)

Iuda 7, BC: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile din jurul lor, care se dăduseră ca şi ele cu totul desfrânării şi umblau după trup străin, sunt ca un exemplu, suferind pedeapsa unui foc veşnic“. (Focul care a distrus Sodoma şi Gomora a încetat să ardă cu mii de ani în urmă, dar ravagiile cauzate de acel foc au rămas, pentru că oraşele n-au mai fost reconstruite niciodată. Însă judecata lui Dumnezeu nu a fost doar împotriva acelor oraşe, ci şi împotriva locuitorilor lor răi. Ceea ce li s-a întâmplat lor este un avertisment şi pentru noi. În Luca 17:29, Isus spune că au fost ‘distruşi’, iar în Iuda 7 se arată că distrugerea este veşnică.)

Ce este ‘chinul veşnic’ menţionat în Revelaţia?

Apoc. [Rev.] 14:9–11; 20:10, BC: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului [greceşte basanismóu] lor se suie în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei care se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei“. „Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor.“

Ce este ‘chinul’ despre care se vorbeşte în aceste versete? Este demn de remarcat că în Apocalipsa 11:10 (BC) se spune că nişte profeţi îi ‘chinuiesc’ pe locuitorii pământului. Acest chin este provocat de mesajele acuzatoare şi umilitoare pe care le proclamă aceşti profeţi. În Apocalipsa 14:9–11 (BC) se spune că aceia care se închină „fiarei“ simbolice şi „icoanei“ sau imaginii ei sunt ‘chinuiţi în foc şi în pucioasă’. Aceste cuvinte nu pot face referire la nişte chinuri conştiente după moarte, fiindcă „cei morţi nu ştiu nimic“ (Ecl. 9:5, BC). Atunci ce le provoacă un astfel de chin când sunt încă în viaţă? Mesajul pe care îl proclamă slujitorii lui Dumnezeu,  potrivit căruia cei ce se închină „fiarei şi icoanei ei“ vor suferi moartea a doua, simbolizată de „iazul de foc şi de pucioasă“. Fumul, asociat cu distrugerea lor în flăcări, urcă pentru veşnicie în sensul că distrugerea va fi eternă şi nu va fi uitată niciodată. Care este sensul cuvintelor din Apocalipsa 20:10 (BC), potrivit cărora Diavolul ‘va fi chinuit în vecii vecilor’ în „iazul de foc şi de pucioasă“? În Apocalipsa 21:8 (BC) se arată clar că „iazul care arde cu foc şi pucioasă“ înseamnă „moartea a doua“. Deci faptul că Diavolul va fi ‘chinuit’ acolo pentru totdeauna înseamnă că el nu va fi eliberat niciodată; el va fi pentru totdeauna prizonier în moartea veşnică. Folosirea cuvântului ‘chin’ cu acest sens (din grecescul básanos) ne aminteşte de Matei 18:34, unde acelaşi cuvânt grecesc de bază este folosit cu referire la ‘temniceri’ (‘temniceri’, NW; ‘chinuitori’, BC, BO, BS, SS 1874; ‘călăi’, BG).

Ce este ‘focul gheenei’ la care s-a referit Isus?

În Scripturile greceşti creştine, Gheena este menţionată de 12 ori. De cinci ori este pusă în legătură directă cu focul. Unii traducători au redat expresia grecească géennan tou pyrós prin ‘focul gheenei’ (BC, SS 1874) şi ‘gheena focului’ (BG, BO, Carol II).

Contextul istoric: Valea lui Hinom (Gheena) era în afara zidurilor Ierusalimului. Un timp, ea a fost locul unde se practica o închinare idolatră care includea jertfirea copiilor. În secolul I, Gheena servea ca loc de ardere a gunoaielor din Ierusalim. În această vale erau aruncate cadavrele animalelor pentru a fi arse de focul întreţinut cu sulf, sau pucioasă. În Gheenă erau aruncate şi cadavrele criminalilor executaţi, fiindcă aceştia nu erau consideraţi demni să fie îngropaţi într-un mormânt de amintire. Din acest motiv, Isus a vorbit în Matei 5:29, 30 despre aruncarea întregului corp în Gheenă. Dacă ajungea în mijlocul flăcărilor care ardeau încontinuu, cadavrul era ars, dar, dacă rămânea agăţat pe panta văii, carnea intrată în putrefacţie se umplea de viermii care mişunau peste tot (Mar. 9:47, 48). În Gheenă nu erau aruncaţi oameni vii; prin urmare, nu era un loc de chinuri conştiente.

În Matei 10:28, Isus i-a avertizat pe ascultătorii săi ‘să se teamă de cel care poate să distrugă atât sufletul, cât şi  corpul în Gheenă’. Ce înseamnă aceste cuvinte? Să reţinem că aici nu este vorba despre chinuri în focul Gheenei; dimpotrivă, el spune ‘să se teamă de cel care poate să distrugă ... în Gheenă’. Menţionând „sufletul“ separat, Isus a arătat că Dumnezeu poate să distrugă orice perspectivă de viaţă a unei persoane; în acest caz, nu mai există nicio speranţă de înviere pentru persoana respectivă. Aşadar, ‘focul gheenei’ are aceeaşi semnificaţie ca „lacul de foc“ din Revelaţia 21:8, adică distrugerea, „moartea a doua“.

Care este, potrivit Bibliei, pedeapsa pentru păcat?

Rom. 6:23: „Plata păcatului este moartea“.

Mai este cineva pedepsit după moarte pentru păcatele sale?

Rom. 6:7: „Cine a murit a fost absolvit de păcat“.

Este compatibilă cu personalitatea lui Dumnezeu ideea de chinuire veşnică a celor răi?

Ier. 7:31: „[Apostaţii iudei] au construit locurile înalte de la Tofet, care este în valea fiului lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele în foc, lucru pe care nu-l poruncisem şi nici nu mi se suise în inimă“.

Ilustrare: Ce aţi crede despre un părinte care ar ţine mâna copilului său deasupra focului ca să-l pedepsească pentru o greşeală? „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8). Ar putea face el ceea ce niciun părinte uman cu mintea sănătoasă n-ar face vreodată? Categoric, nu!

Când a vorbit despre bogat şi despre Lazăr, a lăsat Isus să se înţeleagă că cei răi vor fi chinuiţi după moarte?

Este oare relatarea din Luca 16:19–31 literală sau este doar o ilustrare? Într-o notă subsol din The Jerusalem Bible se spune că aceasta este o „parabolă prezentată sub forma unei relatări, fără nicio referire la vreo persoană reală“. Dacă ar fi înţeleasă literal, atunci ar însemna că aceia care se bucură de favoarea divină ar încăpea cu toţii în sânul unui singur om, Avraam, că apa din vârful unui deget nu s-ar evapora în flăcările Hadesului şi că o singură picătură de apă ar putea uşura suferinţele celui ce se află acolo. Vi se pare logic?  Dacă sensul transmis de aceste versete ar fi literal, atunci ele ar fi în contradicţie cu alte părţi ale Bibliei. Iar dacă Biblia s-ar contrazice în felul acesta, ar putea cei ce iubesc adevărul s-o folosească drept bază pentru credinţa lor? Biblia însă nu se contrazice.

Care este semnificaţia parabolei? „Bogatul“ îi reprezintă pe farisei (vezi versetul 14). Cerşetorul Lazăr îi reprezintă pe evreii de rând, care erau dispreţuiţi de farisei, dar care s-au căit şi au devenit discipoli ai lui Isus (vezi Luca 18:11; Ioan 7:49; Mat. 21:31, 32). Moartea lor este tot simbolică, ea reprezentând o schimbare de situaţie. Astfel, cei care altădată erau dispreţuiţi au ajuns într-o poziţie de favoare divină, iar cei care altădată păreau să fie favorizaţi au fost respinşi de Dumnezeu, fiind în acelaşi timp chinuiţi de mesajele judecătoreşti anunţate de cei pe care îi dispreţuiseră. — Fap. 5:33; 7:54.

Care este originea învăţăturii despre focul iadului?

În antichitate, babilonienii şi asirienii credeau că „iadul ... este un loc plin de orori, stăpânit de zei şi demoni foarte puternici şi cruzi“ (The Religion of Babylonia and Assyria, de Morris Jastrow jr., Boston, 1898, p. 581). Iadul de foc al creştinătăţii îşi are originea în religia vechilor egipteni (The Book of the Dead [Cartea morţilor], New Hyde Park, New York, 1960, cu o prefaţă de E. A. Wallis Budge, p. 144, 149, 151, 153, 161). Budismul, care datează din secolul al VI-lea î.e.n., a introdus la un moment dat învăţătura despre iadul înfocat şi despre iadul rece (The Encyclopedia Americana, 1977, vol. XIV, p. 68). Unele reprezentări ale iadului, care se găsesc în bisericile catolice din Italia, sunt considerate de origine etruscă. — La civiltà etrusca, de Werner Keller (Milano, 1979), p. 389.

Dar adevăratele rădăcini ale acestei doctrine care îl dezonorează pe Dumnezeu sunt mult mai adânci. Concepţiile diabolice referitoare la un iad al chinurilor îl defăimează pe Dumnezeu şi provin de la principalul calomniator al lui Dumnezeu, de la Diavol (al cărui nume înseamnă „Calomniator“), pe care Isus Cristos l-a numit „tatăl minciunii“. — Ioan 8:44.