Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ajutor de la ‘Dumnezeul mângâierii’

Ajutor de la ‘Dumnezeul mângâierii’

DE-A lungul vieţii, regele David a avut parte de multă suferinţă şi s-a luptat cu multe ‘gânduri tulburătoare’. Însă niciodată nu s-a îndoit că Făuritorul nostru ne înţelege în toate privinţele. Iată ce a scris el: „O, Iehova, tu m-ai cercetat şi mă cunoşti! Tu ştii când mă aşez şi când mă ridic. Îmi pătrunzi de departe gândurile. Căci cuvântul nu este încă pe limba mea, dar iată că tu o, Iehova, îl ştii deja în întregime“ (Psalmul 139:1, 2, 4, 23).

Şi noi putem fi siguri că Făuritorul nostru ne înţelege şi ştie ce efecte devastatoare poate avea depresia asupra minţii şi corpului nostru imperfect. El ştie care sunt cauzele depresiei şi cum îi putem face faţă cel mai bine. În plus, el a dezvăluit cum va elimina pentru totdeauna depresia. Nu putem găsi la nimeni altcineva ajutor mai bun decât la „Dumnezeu, care încurajează pe toţi cei descurajaţi“ (2 Corinteni 7:6, Noul Testament pe înţelesul tuturor).

Dar, probabil, bolnavii de depresie se întreabă cum îi poate ajuta Dumnezeu când se luptă cu stări sufleteşti dintre cele mai tulburătoare.

Este Dumnezeu aproape de bolnavii de depresie?

Dumnezeu este atât de aproape de slujitorii săi care suferă de depresie, încât el spune că ‘locuieşte cu cel zdrobit şi cu spiritul umil, ca să învioreze spiritul celor de condiţie umilă şi să învioreze inima celor zdrobiţi’ (Isaia 57:15). Cât de mângâiaţi ne simţim ştiind că „Iehova este lângă cei cu inima frântă şi îi salvează pe cei cu spiritul zdrobit“! (Psalmul 34:18)

Pot bolnavii de depresie să găsească mângâiere la Dumnezeu?

În orice moment al zilei, slujitorii lui Dumnezeu i se pot adresa ‘Ascultătorului rugăciunii’, care îi ajută să facă faţă sentimentelor şi situaţiilor neliniştitoare (Psalmul 65:2). De fapt, Biblia ne îndeamnă să ne deschidem inima în rugăciune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, prin rugăciuni şi implorări împreună cu mulţumiri, faceţi-i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre, iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, vă va păzi inima şi mintea prin Cristos Isus“ (Filipeni 4:6, 7).

Ce putem face când, din cauza sentimentelor de inutilitate, avem impresia că rugăciunile nu ne sunt ascultate?

Din cauza depresiei, am putea trage concluzia că nu depunem suficiente eforturi pentru a-i plăcea lui Dumnezeu. Însă Tatăl nostru ceresc înţelege structura noastră afectivă fragilă şi „îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Psalmul 103:14). Chiar dacă ‘inima noastră ne-ar condamna’, „ne vom asigura [convinge, nota de subsol] inima . . . că Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte totul“ (1 Ioan 3:19, 20). Aşadar, putem folosi în rugăciunile noastre expresii întâlnite în pasaje biblice precum Psalmii 9:9, 10; 10:12, 14, 17 şi 25:17.

Ce puteţi face când sunteţi prea răvăşiţi pentru a vă exprima sentimentele?

Când durerea emoţională este atât de intensă, încât nu mai puteţi da glas cuvintelor, nu renunţaţi! Continuaţi să vă rugaţi ‘Tatălui îndurărilor tandre şi Dumnezeului oricărei mângâieri’, având certitudinea că el vă înţelege sentimentele şi necesităţile (2 Corinteni 1:3). Maria, ale cărei cuvinte au fost menţionate anterior, a spus: „Uneori, când mă simt confuză, nu ştiu pentru ce să mă rog. Ştiu însă că Dumnezeu mă înţelege şi mă ajută“.

Cum ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

Biblia nu lasă să se înţeleagă că Dumnezeu ne scapă în prezent de probleme. Totuşi, Dumnezeu ne dă puterea de a suporta „toate lucrurile“, inclusiv depresia (Filipeni 4:13). „Când m-am îmbolnăvit de depresie, mă rugam lui Iehova să mă vindece cât mai repede, întrucât simţeam că nu mai pot îndura starea în care mă aflam“, mărturiseşte Martina. „Acum, în schimb, mă rog în fiecare zi pentru a primi putere.“

Scripturile sunt o sursă de tărie spirituală pentru cei ce luptă cu depresia. Sarah, care este bolnavă de depresie de 35 de ani, a înţeles personal valoarea practică a citirii zilnice din Biblie. Ea spune: „Apreciez mult ce au făcut medicii pentru mine. Dar, mai presus de toate, preţuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Îmi dau seama cât de mult m-a ajutat din punct de vedere spiritual şi practic. De aceea nu las să treacă o zi fără să deschid Biblia“.

Depresia va fi înlăturată pentru totdeauna!

Când a fost pe pământ, Isus Cristos a demonstrat că primise de la Dumnezeu puterea de a vindeca boli chinuitoare. Isus dorea nespus de mult să le aducă alinare oamenilor care sufereau de boli grave. Mai mult, el ştie ce înseamnă chinul sufletesc. În noaptea în care avea să moară în chinuri groaznice, „Cristos i-a făcut implorări şi cereri cu strigăte puternice şi lacrimi Celui care putea să-l salveze de la moarte“ (Evrei 5:7). Întrucât a trecut prin clipe cumplit de grele, el „poate să vină în ajutorul celor ce sunt puşi la încercare“ (Evrei 2:18; 1 Ioan 2:1, 2).

Biblia ne dezvăluie că Dumnezeu va înlătura toate lucrurile tulburătoare, cu alte cuvinte orice cauză a depresiei. Iată ce promite el: „Eu creez ceruri noi şi un pământ nou şi nimănui nu-i vor mai veni în minte lucrurile de mai înainte, nici nu-i vor mai urca în inimă. Ci exultaţi şi bucuraţi-vă pentru totdeauna de ceea ce creez“ (Isaia 65:17, 18). Regatul lui Dumnezeu, ‘cerurile noi’, va aduce în existenţă „un pământ nou“, o societate de oameni drepţi. Atunci Regatul va readuce omenirea ascultătoare la perfecţiune fizică, afectivă şi spirituală. Bolile vor dispărea pentru totdeauna!

„Am chemat numele tău, o, Iehova, din groapa cea mai adâncă. Ascultă-mi glasul! Nu-ţi astupa urechea la rugămintea mea de alinare, la strigătul meu de ajutor! Te-ai apropiat în ziua în care te-am chemat. Ai spus: «Nu-ţi fie frică!»“ — (Plângerile 3:55–57)