Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum a ajuns araba limba celor învăţaţi

Cum a ajuns araba limba celor învăţaţi

Cum a ajuns araba limba celor învăţaţi

ARABA a fost veacuri la rând limba predilectă a celor învăţaţi. Începând cu secolul al VIII-lea e.n., erudiţii vorbitori de arabă, din diferite oraşe ale Orientului Mijlociu, au tradus şi au corectat texte ştiinţifice şi filozofice, unele datând chiar din epoca lui Ptolemeu şi a lui Aristotel. Astfel, cărturarii buni cunoscători ai limbii arabe au păstrat şi au îmbogăţit opera gânditorilor din Antichitate.

Un adevărat creuzet de ideologii

Secolele al VII-lea şi al VIII-lea au fost martorele ascensiunii unor noi puteri în Orientul Mijlociu, reprezentate de două dinastii: cea omeyyadă, urmată de cea abbasidă. Întrucât supuşii acestora din Arabia, Asia Mică, Egipt, Palestina, Persia şi Irak fuseseră influenţaţi de cultura greacă şi de cea indiană, noii conducători au avut acces la un vast tezaur de cunoştinţe. Abbasizii au întemeiat oraşul Bagdad, noua lor capitală, care a devenit un adevărat creuzet de ideologii. Aici, arabi alături de armeni, berberi, chinezi, copţi, evrei, greci, indieni, perşi, turci şi sogdieni de dincolo de râul Oxus (cunoscut azi sub numele de Amu-Daria, din Asia Centrală) au studiat ştiinţele şi au ţinut dezbateri ştiinţifice, împrumutând unii de la alţii gândirea proprie culturii lor.

Califii abbasizi ai Bagdadului i-au încurajat pe gânditorii străluciţi, indiferent de originea lor, să contribuie la dezvoltarea intelectuală a imperiului. Eforturile lor conjugate au avut drept ţel strângerea şi traducerea în arabă a zeci de mii de lucrări din diverse domenii ştiinţifice: alchimie, aritmetică, filozofie, fizică, geometrie, medicină şi muzică.

Califul al-Manṣūr, care a domnit în perioada 754–775 e.n., a trimis soli la curtea bizantină pentru a aduce lucrări de matematică greceşti. Califul al-Ma’mūn (813–833 e.n.) şi-a îndreptat eforturile în aceeaşi direcţie, dând un puternic imbold lucrărilor de traducere din greacă în arabă, mişcare ce a durat mai bine de două secole. Prin urmare, spre sfârşitul veacului al X-lea, aproape toate textele filozofice şi ştiinţifice existente la acea vreme în greacă fuseseră traduse în arabă. Cărturarii arabi însă nu s-au mulţumit doar să traducă. Ei au adus contribuţii considerabile în domeniul cunoaşterii.

Contribuţii de mare valoare

Lucrările multor traducători arabi au vădit o mare acurateţe şi au fost realizate cu o rapiditate ieşită din comun. Drept urmare, unii istorici au conchis că traducătorii trebuie să fi fost familiarizaţi cu subiectul respectiv. E demn de remarcat că numeroşi învăţaţi au folosit texte traduse ca punct de plecare în propriile cercetări.

De pildă, medicul şi traducătorul Ḥunayn ibn Isḥāq (808–873 e.n.), creştin siriac, a avut un rol însemnat în înţelegerea văzului. Scrierile sale, care conţineau schiţe anatomice exacte ale ochiului, au devenit lucrări de referinţă nu numai în oftalmologia arabă, ci şi în cea europeană. Filozoful şi medicul Ibn Sīnā, cunoscut în Occident sub numele de Avicenna (980–1037 e.n.), a scris zeci de cărţi în care a abordat o gamă largă de subiecte, de la etică şi logică la medicină şi metafizică. Marea sa lucrare, intitulată Canonul medicinii, s-a bazat pe cunoştinţele medicale ale epocii, inclusiv pe ideile celebrilor gânditori greci Galenus şi Aristotel. Canonul lui Avicenna a fost cartea de căpătâi a medicinei vreme de 400 de ani.

Învăţaţii arabi au adoptat metoda cercetării ştiinţifice bazate pe experiment, însăşi temelia progresului ştiinţific. Drept urmare, au recalculat circumferinţa pământului şi au corectat informaţii geografice din lucrarea lui Ptolemeu. „Au cutezat să pună sub semnul întrebării până şi scrieri ale lui Aristotel“, afirmă istoricul Paul Lunde.

Cunoştinţele dobândite şi-au găsit nenumărate aplicaţii în societatea arabă. Atunci s-au construit multe bazine de acumulare, apeducte şi mori de apă, unele supravieţuind până azi. Noile cărţi de agricultură, botanică şi agronomie le-au dat posibilitatea celor ce cultivau pământul să aleagă cele mai bune plante pentru anumite zone, sporind astfel productivitatea.

În 805 e.n., califul Hārūn al-Rašīd a întemeiat primul spital din întinsul său imperiu. N-a trecut mult şi în fiecare mare oraş a fost construit câte un spital.

Noi centre de învăţământ

Mai multe oraşe din lumea arabă se mândreau cu biblioteci şi centre specializate de învăţământ. În Bagdad, califul al-Ma’mūn a pus bazele unui institut de cercetări şi traduceri numit Bait al-Hikma, care înseamnă „Casa Înţelepciunii“. Din personalul acestuia făceau parte cărturari care primeau un salariu. Se spune că principala bibliotecă din Cairo avea peste un milion de volume, în vreme ce Córdoba, capitala Spaniei omeyyade, găzduia 70 de biblioteci, care atrăgeau erudiţi şi studenţi din toate colţurile lumii arabe. Mai bine de două secole, Córdoba a rămas un centru cultural de seamă.

În Persia, tradiţiile matematicii greceşti s-au împletit cu cele ale matematicii indiene. Matematicienii din India elaboraseră un sistem în care se folosea cifra zero şi notaţia poziţională. În acest sistem de numeraţie, fiecărei cifre i se atribuie o anumită valoare în funcţie de poziţia acesteia faţă de simbolul zero. Cifra 1, de pildă, poate însemna unu, zece, o sută şi aşa mai departe. Sistemul „nu doar că a simplificat orice fel de calcul, dar a şi făcut posibilă dezvoltarea algebrei“, scrie Lunde. Datorită învăţaţilor arabi s-au făcut progrese uriaşe şi în geometrie, trigonometrie şi navigaţie.

Efervescenţa intelectuală din epoca de aur a ştiinţelor arabe a contrastat net cu letargia intelectuală a altor popoare. Şi în Europa medievală, mai cu seamă în mănăstiri, s-au făcut eforturi de păstrare a lucrărilor anticilor. Rezultatele însă au pălit în comparaţie cu cele din lumea arabă. Pe la începutul veacului al X-lea, situaţia a început să se schimbe, când traduceri arabe de înaltă erudiţie au pătruns în societatea occidentală. Deşi firavă la început, influenţa arabă asupra culturii occidentale a căpătat forţă cu trecerea vremii, favorizând apariţia Renaşterii ştiinţifice în Europa.

Paginile istoriei dezvăluie fără putinţă de tăgadă că meritele pentru progresul făcut până astăzi în ştiinţă şi în alte domenii nu li se cuvin unei singure naţiuni sau unui singur popor. Marile culturi ale epocii moderne le datorează mult culturilor apuse care au preţuit cercetarea, au pus sub semnul întrebării fapte deja acceptate şi au susţinut minţile sclipitoare ale vremii.

[Harta de la pagina 26]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

▪Influenţa omeyyadă

□Influenţa abbasidă

SPANIA

Córdoba

IMPERIUL BIZANTIN

Roma

Constantinopol

Râul Oxus

PERSIA

Bagdad

Ierusalim

Cairo

ARABIA

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

Schiţă a ochiului, realizată de Ḥunayn ibn Isḥāq

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

O pagină din „Canonul“ lui Avicenna

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

Erudiţi arabi într-o bibliotecă din Basra, 1237 e.n.

[Provenienţa ilustraţiei]

© Scala/White Images/Art Resource, NY

[Provenienţa ilustraţiilor de la pagina 27]

Schiţa ochiului: © SSPL/Science Museum/Art Resource, NY; Canonul medicinii: © The Art Gallery Collection/Alamy