Biblia — o carte de profeţii exacte (Partea a IV-a)
Biblia — o carte de profeţii exacte (Partea a IV-a)
Biblia a prezis că Cristos avea să sufere şi să moară
În această serie, alcătuită din opt părţi, revista „Treziţi-vă!“ analizează o caracteristică remarcabilă a Bibliei: profeţiile ei. Articolele vă vor ajuta să răspundeţi la următoarea întrebare: Sunt profeţiile biblice născociri ale unor minţi luminate sau poartă ele pecetea inspiraţiei divine? Vă invităm să examinaţi dovezile.
CÂND a fost pe pământ, cu circa 2 000 de ani în urmă, Isus Cristos ştia că avea să fie dat în mâinile duşmanilor săi şi să aibă parte de o moarte crudă. De unde ştia Isus acest lucru? El cunoştea foarte bine profeţiile privitoare la el din Scripturile ebraice, sau „Vechiul Testament“. Multe dintre aceste profeţii au fost consemnate de profetul Isaia cu peste 700 de ani înainte de naşterea lui Isus. Dar cum putem fi siguri că ele au fost scrise înainte ca evenimentele respective să aibă loc?
În 1947, în Cisiordania, un păstor beduin a găsit nişte suluri ascunse într-o peşteră din Qumran, un ţinut situat pe ţărmul nord-vestic al Mării Moarte. Aceste suluri, precum şi altele găsite în peşteri din apropiere, au ajuns să fie cunoscute drept Sulurile de la Marea Moartă. Între ele se numără şi o copie a întregii cărţi a lui Isaia. * După cât se pare, copia datează din secolul al II-lea î.e.n., cu alte cuvinte dinainte ca Isus să se nască. Prin urmare, cele scrise de Isaia sunt în realitate profeţii. Dar ce a prezis el despre suferinţele lui Cristos, sau Mesia? * Să analizăm două dintre profeţiile lui Isaia.
Suferinţele lui Cristos au fost prezise
Prima profeţie: „Mi-am dat spatele celor ce loveau“ (Isaia 50:6). *
Împlinire: În 33 e.n., duşmanii evrei ai lui Isus l-au adus în faţa guvernatorului roman Ponţiu Pilat ca să fie judecat. Dându-şi seama că Isus era nevinovat, guvernatorul a încercat să-l elibereze. Dar, pentru că evreii cereau cu insistenţă moartea lui Isus, Pilat „a cedat şi a dat o sentinţă care să le împlinească cererea“, predându-l pe Isus pentru a fi ţintuit pe stâlp (Luca 23:13–24). Mai întâi însă, „Pilat l-a luat pe Isus şi l-a biciuit“, sau l-a flagelat cu cruzime (Ioan 19:1). Aşa cum prezisese Isaia, Isus nu a opus rezistenţă, ci ‘şi-a dat spatele celor ce loveau’.
Ce dezvăluie istoria:
● Istoria confirmă că romanii obişnuiau să-şi biciuiască victimele înainte de a le executa. Potrivit unei lucrări de referinţă, „flagelarea se făcea cu un bici confecţionat din mai multe fâşii de piele, pe care erau prinse bucăţi de plumb sau metale ascuţite. Victima era . . . lovită pe spatele gol . . . până când pielea era sfâşiată. Unii chiar mureau în timpul flagelării“. Isus însă a supravieţuit acestui chin.
Moartea lui Cristos a fost prezisă
A doua profeţie: „Şi-a vărsat sufletul în moarte“ (Isaia 53:12). * Adăugând unele detalii, Psalmul 22:16 dezvăluie: „O ceată de răufăcători m-a împresurat; mi-au străpuns mâinile şi picioarele“ („Cornilescu“, 2001).
Împlinire: „După ce a pus să-l biciuiască pe Isus, [Pilat] l-a dat să fie ţintuit pe stâlp“, se spune în Marcu 15:15. În cazul lui Isus, această aplicare crudă a pedepsei capitale a constat în pironirea lui pe stâlp, cuiele fiindu-i bătute în mâini şi în picioare (Ioan 20:25). Câteva ore mai târziu, „Isus a scos un strigăt puternic şi şi-a dat ultima suflare“ (Marcu 15:37).
Ce dezvăluie istoria:
● Deşi consemnările laice nu vorbesc pe larg despre modul în care a murit Isus, renumitul istoric roman Tacit, născut în jurul anului 55 e.n., a scris: „Numele li se trage [creştinilor] de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus“ (Anale, de Cornelius Tacitus, ed. Humanitas). * Cuvintele lui Tacit sunt în deplină armonie cu evangheliile, care îi menţionează şi ele pe Tiberiu Cezar, pe Ponţiu Pilat şi pe alţi înalţi demnitari (Luca 3:1; 23:1–33; Ioan 19:1–24).
Istoria confirmă totodată că romanii ţintuiau pe stâlp sclavi şi oameni pe care îi considerau răufăcători vrednici de dispreţ. Uneori legau victimele de stâlp, alteori foloseau cuie pentru a le ţintui. Potrivit unei lucrări de referinţă, „cuiele erau bătute în mâini şi în picioare, iar victima era lăsată să atârne în chinuri cumplite, suferind . . . de o sete de neînchipuit şi zvârcolindu-se de durere“.
Aşa cum s-a menţionat, Isus ştia cu mult timp înainte că avea să aibă parte de o moarte chinuitoare. Prin urmare, când sfârşitul lui era iminent, el le-a putut spune plin de curaj continuatorilor săi loiali: „Iată că urcăm la Ierusalim şi Fiul omului va fi predat preoţilor principali şi scribilor, iar ei îl vor condamna la moarte. Îl vor da în mâna oamenilor naţiunilor ca să-şi bată joc de el, să-l biciuiască şi să-l ţintuiască pe stâlp“ (Matei 20:18, 19). Dar unii s-ar putea întreba de ce a trebuit Isus să moară. Răspunsul la această întrebare ne vizează pe toţi şi ne oferă cea mai bună veste pe care am putea-o primi!
„Zdrobit pentru nelegiuirile noastre“
Fiind imperfecţi, adesea greşim, ceea ce Biblia numeşte păcat. Păcatul poate fi asemănat cu nisipul ce intră într-un motor. Cu timpul, din cauza nisipului, motorul se va uza şi va înceta să funcţioneze. În mod asemănător, din cauza păcatului, oamenii îmbătrânesc, se îmbolnăvesc şi mor. „Plata păcatului este moartea“, se spune în Romani 6:23. Însă moartea lui Cristos face posibilă eliberarea noastră din această stare deplorabilă. Cum anume? Într-o altă profeţie remarcabilă, Isaia a scris că Cristos avea să moară „pentru fărădelegea noastră“, cu alte cuvinte să fie „zdrobit pentru nelegiuirile noastre“, şi că „prin rănile sale suntem vindecaţi noi“ (Isaia 53:5). *
Profeţia lui Isaia ne aminteşte de cuvintele lui Isus consemnate în Ioan 3:16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“.
Cum putem cultiva credinţă în Isus? Învăţând despre el. Iată ce a spus Isus într-o rugăciune: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Această cunoştinţă valoroasă se găseşte în Biblie (2 Timotei 3:16).
Bineînţeles, Isus doreşte ca un număr cât mai mare de oameni să obţină viaţă veşnică. În mod potrivit, cu puţin timp înainte de a muri, el a făcut următoarea profeţie deosebită: „Această veste bună despre regat [guvernul lui Dumnezeu, care va aplica valoarea jertfei lui Cristos] va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile“ (Matei 24:14). Aşa cum vom vedea în următoarele două articole ale seriei de faţă, şi această profeţie s-a dovedit a fi foarte exactă.
[Note de subsol]
^ par. 5 Singurul sul complet conţine întreaga carte a lui Isaia. Celelalte suluri sunt doar fragmente.
^ par. 5 Pentru a citi despre alte profeţii biblice cu ajutorul cărora poate fi identificat Mesia, vezi numărul din iulie 2012 al revistei Treziţi-vă!.
^ par. 7 Din context reiese că această profeţie se referă la Cristos. De exemplu, în versetul 8 se spune: „Cel ce [adică Dumnezeu] mă declară [pe mine, adică Isus Cristos] drept este aproape“. Când a fost pe pământ, Isus a fost singurul om drept, sau fără păcat, în ochii lui Dumnezeu (Romani 3:23; 1 Petru 2:21, 22).
^ par. 12 Isaia 52:13—53:12 conţine multe detalii profetice referitoare la Mesia. De pildă, în Isaia 53:7 se spune: „A fost dus ca o oaie la înjunghiere şi nu şi-a deschis gura“. Versetul 10 adaugă că şi-a prezentat sufletul drept „ofrandă pentru vină“.
^ par. 15 Printre alţi cronicari antici care au vorbit despre Cristos se numără şi cunoscutul istoric roman Suetoniu (secolul I e.n.), Pliniu cel Tânăr, guvernator al Bitiniei (începutul secolului al II-lea e.n.), şi istoricul evreu Josephus (secolul I e.n.), care a făcut referire la „fratele lui Isus, denumit Hristos (el se chema Iacob)“ (Antichităţi iudaice, de Josephus Flavius, ed. Hasefer).
^ par. 19 Isus „n-a comis păcat“ şi, prin urmare, nu şi-a pierdut dreptul la viaţă (1 Petru 2:22). El însă şi-a dat de bunăvoie viaţa pentru noi, plătind pedeapsa pentru păcatele noastre şi eliberându-ne din sclavia morţii. De aceea, moartea lui Isus este numită jertfă de „răscumpărare“ (Matei 20:28). Pentru informaţii suplimentare, vezi cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?, care poate fi citită accesând site-ul www.ps8318.com.
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 20]
MOARTEA DE JERTFĂ A LUI CRISTOS A FOST PREFIGURATĂ
Legea dată de Dumnezeu naţiunii antice Israel conţinea unele reglementări care prefigurau — sau constituiau un model a — ceea ce urma să facă Mesia. De pildă, după ce un israelit păcătuia, adică nu asculta de Dumnezeu, el trebuia să ofere ca jertfă un animal sănătos (Leviticul 17:11; 22:21). Dar puteau animalele de jertfă să ispăşească pe deplin păcatul? Nu (Evrei 10:4). Ele au prefigurat însă jertfa ce avea să acopere păcatul: jertfa ‘Mielului lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii’ (Ioan 1:29; Evrei 10:1, 5–10). Toţi cei care manifestă credinţă în Mielul simbolic, Isus Cristos, au minunata speranţă a vieţii veşnice (Ioan 6:40).
