„Dumnezeu nu face nimic rău.” (Iov 34:12)

CE SPUN OAMENII

Unii susţin că tot ce ni se întâmplă este din voia lui Dumnezeu. Prin urmare, ei cred că Dumnezeu este cauza suferinţelor noastre. De pildă, când au loc dezastre naturale, oamenii cred că prin acestea Dumnezeu îi pedepseşte pe cei care au păcătuit.

CE SPUNE BIBLIA

Biblia arată clar că nu Dumnezeu este cauza suferinţelor noastre. De exemplu, Biblia spune că, atunci când trecem prin încercări, ar fi greşit să zicem: „Sunt încercat de Dumnezeu”. De ce? Deoarece „Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el nu încearcă pe nimeni” (Iacov 1:13). Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne cauzează niciodată necazuri şi nici suferinţa ce o aduc cu sine acestea. Ar fi o dovadă de răutate să procedeze astfel, iar „Dumnezeu nu face nimic rău” (Iov 34:12).

Dar, dacă nu Dumnezeu ne cauzează suferinţa, atunci cine sau ce anume o cauzează? Din nefericire, oamenii sunt adesea victimele acţiunilor altor oameni imperfecţi (Eclesiastul 8:9). Ne-am putea confrunta cu tragedii şi din cauza ‘evenimentelor neprevăzute’, cu alte cuvinte pentru că ne aflăm în locul nepotrivit la momentul nepotrivit (Eclesiastul 9:11). În plus, Biblia învaţă că Satan Diavolul, „conducătorul acestei lumi”, este de fapt vinovat de suferinţa omului, întrucât „întreaga lume zace în puterea celui rău” (Ioan 12:31; 1 Ioan 5:19). Aşadar, Satan, nu Dumnezeu, este cel ce le cauzează suferinţă oamenilor.

„În toată suferinţa lor a suferit şi el.” (Isaia 63:9)

CE SPUN OAMENII

Unii cred că Dumnezeu este indiferent la necazurile noastre. De exemplu, un scriitor face referire la ceea ce el numeşte „evidenta lipsă de îndurare ori milă [a lui Dumnezeu] faţă de suferinţele noastre”. Acest scriitor afirmă că, dacă Dumnezeu există, în mod sigur îi priveşte pe oameni cu „o indiferenţă neîndurătoare”.

CE SPUNE BIBLIA

Departe de a-l înfăţişa pe Dumnezeu nemilos ori indiferent, Biblia ne învaţă că Dumnezeu este profund afectat de suferinţa noastră şi că, în curând, îi va pune capăt. Să analizăm trei adevăruri biblice care ne aduc mângâiere.

Dumnezeu vede suferinţa noastră. Încă de când oamenii au început să sufere, nicio lacrimă nu a trecut neobservată de Iehova *, ai cărui ‘ochi scânteietori’ văd totul (Psalmii 11:4; 56:8). De exemplu, când slujitorii săi din vechime erau victimele oprimării, Dumnezeu a zis: „Am văzut, într-adevăr, asuprirea poporului meu”. Însă a aruncat el o simplă privire la durerea lor? Nu, căci a adăugat: „Cunosc bine durerile pe care le îndură” (Exodul 3:7). Mulţi au găsit alinare chiar şi numai în acest adevăr: Dumnezeu le vede toate suferinţele, inclusiv necazurile pe care alţii probabil nu le observă sau nu le înţeleg pe deplin (Psalmul 31:7; Proverbele 14:10).

Dumnezeu suferă alături de noi. Iehova Dumnezeu nu numai că vede suferinţele oamenilor, dar şi suferă alături de ei. De exemplu, Dumnezeu a fost profund afectat când închinătorii lui din vechime au trecut prin încercări. „În toată suferinţa lor a suferit şi el”, se spune în Biblie (Isaia 63:9). Deşi Dumnezeu este infinit superior omului, el arată empatie faţă de cei ce suferă, ca şi cum durerea lor ar fi în inima lui! Într-adevăr, Iehova „este plin de milă şi de îndurare” (Iacov 5:11, Cornilescu, 2001). În plus, el ne dă putere ca să facem faţă durerii (Filipeni 4:12, 13).

Dumnezeu va pune capăt tuturor suferinţelor. Potrivit Bibliei, Dumnezeu va pune capăt suferinţelor fiecărui om de pe planetă. Prin intermediul Regatului său ceresc, Iehova va schimba radical condiţia umană, iar aceasta în bine. Referitor la acel timp, Biblia promite că Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut” (Revelaţia 21:4). Ce se va întâmpla însă cu cei care au murit? Dumnezeu îi va readuce la viaţă aici pe pământ, astfel încât şi ei să poată trăi într-o lume fără suferinţă (Ioan 5:28, 29). Va mai fi cineva chinuit de amintiri ale suferinţelor prin care a trecut? Nu, căci Iehova promite: „Nu-i vor mai veni în minte lucrurile de mai înainte, nici nu-i vor mai urca în inimă” (Isaia 65:17). *