1. De ce trebuie să acceptăm disciplinarea de la Dumnezeu?

REGELE Solomon al anticului Israel ne dă fiecăruia dintre noi un motiv întemeiat pentru a accepta disciplinarea din partea lui Dumnezeu. El spune: „Fiul meu, nu dispreţui disciplina din partea DOMNULUI şi să nu-ţi fie neplăcută mustrarea Lui. Căci DOMNUL mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul în care-şi găseşte plăcerea“ (Proverbele 3:11, 12). Într-adevăr, Tatăl ceresc te disciplinează deoarece te iubeşte.

2. Cum este definită „disciplinarea“, şi cum poate fi cineva disciplinat?

² „Disciplinare“ înseamnă pedeapsă, corecţie, instruire şi educaţie. Apostolul Pavel a scris: „Nici o disciplinare nu pare pentru moment să fie o bucurie, ci o mâhnire; mai târziu însă, produce în cei care au fost instruiţi de ea un rod paşnic, adică dreptatea“ (Evrei 12:11). Faptul de a accepta disciplinarea de la Dumnezeu şi de a acţiona în consecinţă te poate ajuta să mergi pe calea cea dreaptă, apropiindu-te astfel şi mai mult de Dumnezeul cel sfânt, Iehova (Psalmul 99:5). Putem fi corectaţi prin intermediul colaboratorilor în credinţă, prin lucrurile învăţate la întrunirile creştine şi prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu şi a publicaţiilor furnizate de „administratorul fidel“ (Luca 12:42–44). Cât de recunoscători putem fi când un anumit aspect ce trebuie corectat ne este adus în atenţie! Dar ce fel de disciplinare ar putea fi necesară când cineva comite un păcat grav?

3. Când este exclus cineva?

³ Slujitorii lui Dumnezeu studiază Biblia şi publicaţiile creştine. La întruniri şi la congrese  se analizează normele lui Iehova. Prin urmare, creştinii ştiu ce aşteaptă Iehova de la ei. Un membru al congregaţiei este exclus numai dacă comite un păcat grav şi nu se căieşte.

4, 5. Ce exemplu biblic de excludere este prezentat, şi de ce a fost îndemnată congregaţia să-l reintegreze pe acel om?

⁴ Să ne gândim la un exemplu biblic de excludere. Congregaţia din Corint tolera „aşa o fornicaţie cum nu [exista] nici printre naţiuni: ca un anumit om s-o aibă pe soţia tatălui său“. Pavel i-a îndemnat pe corinteni ‘să-l dea pe omul acela pe mâna lui Satan pentru distrugerea cărnii, ca spiritul să fie salvat’ (1 Corinteni 5:1–5). Când a fost exclus, fiind dat pe mâna lui Satan, cel ce a păcătuit a ajuns să facă din nou parte din lumea condusă de Diavol (1 Ioan 5:19). Prin excluderea sa a fost înlăturată din congregaţie o influenţă carnală rea şi s-a păstrat „spiritul“ de sfinţenie, sau atitudinea ce caracterizează congregaţia. — 2 Timotei 4:22; 1 Corinteni 5:11–13.

⁵ După o perioadă nu foarte lungă, Pavel i-a îndemnat pe creştinii din Corint să-l reintegreze pe cel care păcătuise. De ce? ‘Ca să nu fie înşelaţi de Satan.’ Se pare că omul acela se căise şi ducea o viaţă curată (2 Corinteni 2:8–11). Dacă nu-l reintegrau, creştinii din Corint puteau fi înşelaţi de Satan în sensul că s-ar fi dovedit duri şi neiertători exact aşa cum dorea Diavolul. Mai mult ca sigur că, la scurt timp după aceea, ei ‘l-au iertat şi i-au adus mângâiere’ acelui om penitent. — 2 Corinteni 2:5–7.

6. Cărui scop serveşte excluderea?

⁶ Cărui scop serveşte excluderea? Numele sfânt al lui Iehova rămâne nepătat, iar poporul său îşi păstrează buna reputaţie (1 Petru 1:14–16). A înlătura din congregaţie pe cineva care păcătuieşte fără să se căiască înseamnă a susţine normele lui Dumnezeu şi a păstra curăţenia morală a congregaţiei. În plus, excluderea îl poate face pe un păcătos nepenitent să conştientizeze gravitatea păcatului.

7. Cum s-a simţit David atâta vreme cât nu şi-a mărturisit păcatele?

⁷ Majoritatea celor care au comis un păcat grav se căiesc din toată inima şi nu sunt excluşi din congregaţie. Totuşi, unora nu le este uşor să se căiască sincer. Să ne gândim la regele David, care a compus Psalmul 32. Acest psalm arată că, o vreme, David nu şi-a mărturisit păcatele grave, probabil cele care au avut legătură cu Bat-Şeba. Consecinţa? Zbuciumul interior cauzat de păcatele sale l-a sleit de puteri, întocmai cum arşiţa verii usucă un copac. David a suferit pe plan fizic şi psihic, însă, când ‘şi-a mărturisit fărădelegile, [Iehova] l-a iertat’ (Psalmul 32:3–5). Apoi, David a cântat: „Ferice de omul căruia DOMNUL nu-i ţine în seamă nelegiuirea“ (Psalmul 32:1, 2). Cât de minunat a fost pentru David să simtă îndurarea lui Dumnezeu!

8, 9. Ce este căinţa, şi de ce joacă ea un rol important când este vorba de reintegrarea unei persoane excluse?

⁸ Este cât se poate de clar: Pentru a primi îndurare, cel care a păcătuit trebuie să se căiască. Dar a te căi nu înseamnă a-ţi fi ruşine sau a-ţi fi teamă că păcatul va fi descoperit. Dimpotrivă, înseamnă a-ţi părea rău că ai păcătuit şi, prin urmare, a-ţi schimba modul de gândire cu privire la conduita păcătoasă. Un om care se căieşte are „o inimă zdrobită şi mâhnită“ şi vrea ‘să îndrepte răul’ dacă se poate. — Psalmul 51:17; 2 Corinteni 7:11.

⁹ Căinţa joacă un rol foarte important în cazul reintegrării în congregaţia creştină. O persoană exclusă nu este automat reintegrată după un anumit timp. Înainte de a fi reintegrată, ea trebuie să-şi schimbe radical starea inimii. Trebuie să-şi dea seama cât de grav a fost păcatul pe care l-a comis. De asemenea, trebuie să înţeleagă că a adus oprobriu asupra lui Iehova şi asupra congregaţiei. Cel ce a păcătuit trebuie să se căiască, să se roage fierbinte pentru iertare şi să respecte normele drepte ale lui Dumnezeu.  Când cere să fie reintegrat, el trebuie să arate clar că s-a căit şi că face „lucrări corespunzătoare căinţei“. — Faptele 26:20.

10, 11. De ce o persoană care păcătuieşte nu ar trebui să încerce să-şi ascundă păcatul?

¹⁰ Unii care au păcătuit ar putea gândi în sinea lor: Dacă spun cuiva ce-am făcut, va trebui să răspund la întrebări stânjenitoare şi aş putea fi exclus. Dar dacă tac, n-o să fiu pus în dificultate şi nimeni din congregaţie nu va şti ce s-a întâmplat. Dar cel ce gândeşte aşa pierde din vedere unii factori importanţi. Care sunt aceştia?

¹¹ Iehova „Dumnezeu este plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr; El care Îşi ţine îndurarea până în mii de generaţii, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul“. Cu toate acestea, el îşi corectează poporul „în măsura potrivită“ (Exodul 34:6, 7; Ieremia 30:11, NW). Dacă ai comite un păcat grav şi ai încerca să-ţi ascunzi păcatul, cum crezi că ai putea avea parte de îndurarea lui Dumnezeu? Iehova ar şti ce ai făcut şi nu ar trece cu vederea fărădelegea. — Proverbele 15:3; Habacuc 1:13.

12, 13. Ce i se poate întâmpla celui care încearcă să-şi ascundă păcatul?

¹² Dacă ai comis un păcat grav, faptul de a-l mărturisi te poate ajuta să ai din nou o conştiinţă bună (1 Timotei 1:18–20). Dar dacă nu-ţi mărturiseşti păcatul îţi întinezi conştiinţa şi poţi păcătui din nou. Nu uita că nu ai păcătuit doar împotriva unui om sau împotriva congregaţiei. Ai păcătuit împotriva lui Dumnezeu! Psalmistul a cântat: „Iehova — tronul său este în ceruri. Ochii săi privesc, ochii săi scânteietori îi cercetează pe fiii oamenilor. Iehova îl cercetează atât pe cel drept, cât şi pe cel rău“. — Psalmul 11:4, 5, NW.

¹³ Iehova nu îi binecuvântează pe cei care ascund un păcat grav şi încearcă să rămână în congregaţia creştină care este curată (Iacov 4:6). Aşadar, dacă ai păcătuit şi vrei să faci ce este drept, nu ezita să-ţi mărturiseşti cu sinceritate păcatul. Altminteri, vei avea mustrări de conştiinţă, mai ales când vei citi sau vei auzi vreun sfat referitor la păcate grave. Şi ce s-ar putea întâmpla dacă Iehova şi-ar retrage spiritul de la tine, aşa cum a făcut în cazul regelui Saul (1 Samuel 16:14)? Nemaiavând spiritul lui Dumnezeu, ai putea comite păcate şi mai grave.

14. De ce ar trebui cel ce păcătuieşte să dea ascultare îndemnului din Iacov 5:14, 15?

¹⁴ Prin urmare, ce trebuie să facă cel care a păcătuit şi se căieşte? „Să-i cheme la el pe bătrânii congregaţiei, şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu ulei în numele lui Iehova. Şi rugăciunea credinţei îl va face bine pe cel suferind, iar Iehova îl va ridica“ (Iacov 5:14, 15). Faptul de a vorbi cu bătrânii este o modalitate prin care cineva poate ajunge să ‘producă rod corespunzător căinţei’ (Matei 3:8). Aceşti oameni fideli şi iubitori ‘se vor ruga pentru el, ungându-l cu ulei în numele lui Iehova’. Asemenea unui ulei cu proprietăţi calmante, sfaturile biblice date de bătrâni îl vor alina pe cel ce se căieşte cu adevărat. — Ieremia 8:22.

15, 16. Cum urmează bătrânii creştini exemplul lăsat de Dumnezeu, evocat în Ezechiel 34:15, 16?

¹⁵ Ce exemplu plin de iubire ne-a lăsat Păstorul nostru Iehova când a eliberat atât poporul evreu din captivitatea babiloniană în 537 î.e.n., cât şi Israelul spiritual din „Babilonul cel Mare“ în 1919 e.n. (Revelaţia 17:3–5; Galateni 6:16)! În felul acesta el şi-a împlinit promisiunea: „Eu Însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă . . . Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi pansa pe cea rănită şi voi întări pe cea bolnavă“. — Ezechiel 34:15, 16.

¹⁶ Iehova şi-a hrănit „oile“, le-a dus la odihnă în locuri sigure şi le-a căutat pe cele rătăcite. În mod asemănător, păstorii creştini au grijă ca turma lui Dumnezeu să fie bine hrănită şi în siguranţă pe plan spiritual. Bătrânii caută oile care s-au îndepărtat de congregaţie. Aşa cum Dumnezeu  ‘pansează oaia rănită’, supraveghetorii ‘pansează’ oile rănite de cuvintele altora sau chiar de propriile acţiuni. Şi la fel cum Dumnezeu ‘o întăreşte pe cea bolnavă’, bătrânii îi ajută pe cei care s-au îmbolnăvit pe plan spiritual, probabil din cauza comiterii unei fărădelegi.

17. De ce ar trebui să le cerem bătrânilor ajutor spiritual?

¹⁷ Bătrânii dau ascultare cu bucurie sfatului: „Continuaţi să manifestaţi îndurare . . . , făcând lucrul acesta cu teamă“ (Iuda 23). Unii creştini au comis un păcat grav, alunecând în capcana imoralităţii sexuale. Dar dacă se căiesc din toată inima, ei pot fi siguri că bătrânii, care sunt gata să-i ajute pe plan spiritual, le vor arăta iubire şi îndurare. Referindu-se la bătrâni, Pavel, care era şi el bătrân, a spus: „Nu că suntem stăpâni pe credinţa voastră, ci suntem colaboratori pentru bucuria voastră“ (2 Corinteni 1:24). Prin urmare, nu ezita să le ceri ajutor spiritual!

18. Cum îi tratează bătrânii pe colaboratorii lor care au greşit?

¹⁸ Dacă ai păcătuit grav, de ce poţi avea încredere în bătrâni? Deoarece înainte de toate ei sunt păstori ai turmei lui Dumnezeu (1 Petru 5:1–4). Niciun păstor iubitor nu loveşte un miel blând care plânge pentru că s-a rănit. Când bătrânii discută cu colaboratori în credinţă care au greşit, obiectivul lor nu este să stabilească ce pedeapsă trebuie să aplice pentru fapta comisă; ei se concentrează asupra păcatului în sine şi asupra restabilirii spirituale, dacă este posibil (Iacov 5:13–20). Bătrânii trebuie să judece cu dreptate şi ‘să trateze turma cu tandreţe’ (Faptele 20:29, 30; Isaia 32:1, 2). Asemenea celorlalţi creştini, bătrânii trebuie ‘să facă dreptate, să iubească mila şi să umble smerit cu Dumnezeu’ (Mica 6:8). Astfel de calităţi sunt esenţiale când se iau decizii ce au legătură cu viaţa şi cu serviciul sacru al ‘turmei păşunii lui’ Iehova. — Psalmul 100:3.

19. Cu ce atitudine încearcă bătrânii creştini să redreseze pe cineva care a păcătuit?

¹⁹ Păstorii creştini sunt numiţi prin spiritul sfânt şi se lasă călăuziţi de el. „Dacă un om face un pas greşit înainte să-şi dea seama de aceasta“ — ca şi cum ar fi fost luat pe nepregătite — bărbaţi calificaţi din punct de vedere spiritual încearcă ‘să-l redreseze pe un astfel de om în spiritul blândeţii’ (Galateni 6:1; Faptele 20:28). Cu blândeţe, dar ţinând ferm la normele divine, bătrânii încearcă să-i ‘redreseze’ modul de gândire, aşa cum un medic atent pune la loc un os rupt, încercând să nu cauzeze  inutil durere, ci să rezolve problema (Coloseni 3:12). Întrucât bătrânii se roagă şi apelează la Scripturi pentru a stabili dacă trebuie să arate îndurare sau nu, decizia lor va reflecta punctul de vedere al lui Dumnezeu. — Matei 18:18.

20. Când ar putea fi necesar să se anunţe în congregaţie că o persoană a fost mustrată?

²⁰ În cazul în care păcatul este cunoscut de mai multe persoane sau în mod sigur va ajunge cunoscut, probabil că ar fi bine să se facă un anunţ în congregaţie pentru ca reputaţia acesteia să fie ocrotită. Se va face un anunţ şi dacă este necesar ca congregaţia să fie informată. În perioada în care se reface pe plan spiritual, cineva care a primit o mustrare judiciară se aseamănă cu o persoană care îşi revine în urma unui accident ce îi limitează temporar activitatea. Pentru un timp, probabil că ar fi bine ca persoana care s-a căit de răul săvârşit să nu participe cu răspunsuri la întruniri, ci doar să asculte. Bătrânii ar putea stabili să se ţină un studiu biblic cu cel în cauză pentru a fi ajutat să capete mai multă forţă ca să-şi înfrunte slăbiciunea şi să fie din nou ‘sănătos în credinţă’ (Tit 2:2). Toate acestea se fac cu iubire şi nu din dorinţa de a-l pedepsi pe cel care a greşit.

21. Cum ar putea fi tratate unele cazuri în care s-a comis un păcat?

²¹ Bătrânii pot oferi în mai multe moduri ajutor spiritual. Să presupunem că un frate, care în trecut a avut probleme cu băutura, bea peste măsură o dată sau de două ori când e singur acasă. Sau un frate, care s-a lăsat de mult de fumat, fumează pe ascuns o dată sau de două ori într-un moment de slăbiciune. Deşi s-a rugat şi crede că Dumnezeu l-a iertat, el tot ar trebui să ceară ajutorul unui bătrân pentru ca păcatul să nu devină o practică. Unu sau doi bătrâni se pot ocupa de această problemă. Totuşi, bătrânul (bătrânii) îl va (vor) informa pe supraveghetorul care prezidează, întrucât ar putea fi implicaţi mai mulţi factori.

22, 23. De ce trebui să acceptăm întotdeauna disciplinarea divină?

²² Pentru a primi aprobarea divină, fiecare creştin trebuie să ia aminte la disciplinarea care vine de la Iehova (1 Timotei 5:20). Prin urmare, să acceptăm orice corectare pe care o primim când studiem Scripturile şi publicaţiile creştine sau când auzim sfaturi la întrunirile şi la congresele poporului lui Iehova. Să fim mereu vigilenţi, acţionând în armonie cu voinţa lui Iehova. Disciplinarea divină ne va ajuta să rămânem în spatele unui zid de apărare solid, un zid care ne ocroteşte de păcat.

²³ Acceptând disciplinarea divină, vom putea rămâne în iubirea lui Dumnezeu. Într-adevăr, unii au fost excluşi din congregaţia creştină, dar nouă nu ni se va întâmpla acest lucru dacă ‘ne vom păzi inima’ şi dacă ‘vom umbla ca nişte înţelepţi’ (Proverbele 4:23; Efeseni 5:15). Dacă în momentul de faţă eşti exclus, de ce nu încerci să faci paşii necesari în vederea reintegrării? Dumnezeu vrea ca toţi cei care i s-au dedicat să i se închine cu loialitate şi „cu dragă inimă“ (Deuteronomul 28:47). Vom putea face acest lucru o veşnicie, numai dacă vom accepta întotdeauna disciplinarea care vine de la Iehova. — Psalmul 100:2.