Culori şi ţesături din timpurile biblice

ÎN BIBLIE găsim multe detalii despre stilurile vestimentare, culorile şi materialele din care erau confecţionate hainele ce se purtau cu sute de ani în urmă.

Desigur, Biblia nu este o carte despre modă şi stiluri vestimentare. Totuşi, detaliile pe care le găsim în relatările Bibliei pot face ca evenimentele menţionate să prindă viaţă în mintea cititorului.

De exemplu, citim despre îmbrăcămintea improvizată de Adam şi Eva pentru a-şi acoperi goliciunea, respectiv nişte învelitori pentru coapse făcute din frunze de smochin cusute laolaltă. Mai târziu însă, acestea au fost înlocuite cu veşmintele pe care li le-a dat Dumnezeu: „veşminte lungi de piele“, care erau mai rezistente (Geneza 3:7, 21).

De asemenea, în capitolele 28 şi 39 din Exodul găsim consemnări detaliate referitoare la veşmintele purtate de marele preot al Israelului. Acestea includeau o cămaşă de in, o robă albă, o eşarfă ţesută, o tunică fără mâneci, de culoare albastră, efodul brodat, pectoralul, precum şi un turban cu o placă strălucitoare de aur. Simpla citire a descrierii modului în care au fost îmbinate numeroasele materiale preţioase folosite pentru confecţionarea acestor veşminte ne ajută să ne facem o imagine despre cât de impresionant era aspectul acestora (Exodul 39:1–5, 22–29).

Să ne gândim şi la îmbrăcămintea profetului Ilie. Ea se deosebea atât de mult de îmbrăcămintea celorlalţi oameni, încât Ilie era recunoscut imediat după descrierea înfăţişării sale: „Un om care avea un veşmânt de păr şi şalele încinse cu o centură de piele“. Sute de ani mai târziu, unii au crezut că Ioan Botezătorul era Ilie, probabil  şi pentru că îmbrăcămintea lui Ioan semăna cu cea a lui Ilie (2 Regi 1:8; Matei 3:4; Ioan 1:21).

Ţesături şi culori. Biblia vorbeşte de multe ori despre tipurile de materiale folosite pentru îmbrăcăminte, despre culori şi vopsele, precum şi despre tors, ţesut şi cusut. * Principalele ţesături menţionate în Biblie erau din lână de oaie şi din in. În Biblie, Abel este numit „păstor“ (Geneza 4:2). Însă Biblia nu spune că Abel ar fi crescut oi pentru lână. În ce priveşte inul, prima menţiune biblică referitoare la inul fin are legătură cu veşmintele cu care l-a îmbrăcat faraonul pe Iosif în secolul al XVIII-lea î.e.n. (Geneza 41:42). Biblia nu spune că evreii au folosit bumbacul pentru îmbrăcăminte, însă acesta se folosea din vremuri străvechi în ţările din Orientul Mijlociu.

Întrucât atât inul, cât şi lâna aveau fibre subţiri, acestea erau toarse mai multe la un loc pentru a forma fire de diferite grosimi. Apoi, firele erau ţesute şi se obţineau  bucăţi de pânză. Firele şi ţesăturile erau vopsite într-o mulţime de culori. După aceea, ţesătura era tăiată pentru a se confecţiona veşminte. Articolele de îmbrăcăminte erau adesea împodobite cu broderii. În aceste broderii se combinau fire de diverse culori, ceea ce făcea ca veşmintele să arate mai bine şi să fie mai scumpe (Judecătorii 5:30).

Biblia menţionează de multe ori albastrul, purpuriul şi stacojiul drept culori folosite pentru vopsirea ţesăturilor. Israeliţilor li s-a poruncit să-şi pună „un şnur albastru“ la veşminte, „deasupra marginii cu franjuri“, ca aducere-aminte a relaţiei speciale pe care o aveau cu Dumnezeul lor, Iehova (Numerele 15:38–40). Cuvintele ebraice tekélet, o nuanţă de albastru, şi ’argamán, tradus de obicei prin „purpuriu“, denumesc culorile folosite pentru veşmintele marelui preot şi pentru alte articole decorative din tabernacol şi din templu.

Decorarea tabernacolului şi a templului. Tabernacolul din pustiu şi, mai târziu, templul din Ierusalim au fost centrul închinării pentru israeliţi. Aşadar, este firesc ca Biblia să furnizeze multe detalii în legătură cu pregătirea şi decorarea tabernacolului şi a templului lui Solomon. Pe lângă faptul că menţionează materiale şi culori, Biblia oferă detalii cu privire la ţesutul, vopsitul, cusutul şi brodatul pânzelor de cort şi al perdelelor.

Sub îndrumare divină, Beţaleel şi Oholiab, doi meşteşugari iscusiţi, precum şi alţi bărbaţi şi femei au îndeplinit în mod fidel o însărcinare unică, realizând un cort al întâlnirii demn de închinarea la Iehova (Exodul 35:30–35). În capitolul 26 din Exodul găsim o descriere foarte detaliată a materialelor şi a modului în care trebuiau construite toate elementele tabernacolului. De exemplu, pânzele de cort ale acestuia, foarte mari şi colorate, erau ţesute „din in fin răsucit, din fir albastru, din lână vopsită în purpuriu şi din fire vopsite în stacojiu“. O mare parte din aceste materiale au fost, probabil, aduse din Egipt în timpul exodului. O atenţie specială s-a acordat perdelei groase şi colorate, care era brodată cu heruvimi şi despărţea „Sfânta de Sfânta Sfintelor“ din interiorul tabernacolului (Exodul 26:1, 31–33). Detalii similare le-au fost repetate celor ce au lucrat cu astfel de materiale la templul din Ierusalim, sub îndrumarea regelui Solomon (2 Cronici 2:1, 7).

 Analizând detaliile păstrate în Biblie, înţelegem că evreii din vechime au dat dovadă de multă iniţiativă şi ingeniozitate în ce priveşte folosirea materialelor de care dispuneau. Aşadar, Biblia nu prezintă imaginea unor oameni care trăiau de pe o zi pe alta, purtând haine mohorâte şi lipsite de culoare, ci a unor oameni care purtau diferite stiluri vestimentare şi diferite culori, în funcţie de ocazie, de anotimp şi de posibilităţile fiecărei familii.

Biblia ne spune că israeliţii au primit ca locuinţă o ţară bună, ‘o ţară în care curgea lapte şi miere’ (Exodul 3:8; Deuteronomul 26:9, 15). Cât timp au practicat închinarea adevărată, ei au fost binecuvântaţi de Iehova. Poporul ducea o viaţă bună, fiind fericit şi mulţumit. Iată ce spune Biblia în acest sens: „Iuda şi Israel au locuit în siguranţă, fiecare sub viţa lui şi sub smochinul lui, de la Dan până la Beer-Şeba, în toate zilele [regelui] Solomon“ (1 Regi 4:25).

[Notă de subsol]

[Chenarul/Ilustraţiile de la paginile 26, 27]

Lâna şi inul

În timpurile biblice, oamenii creşteau oi în special pentru lapte şi lână. De la câteva oi, un agricultor obţinea suficientă lână pentru îmbrăcămintea întregii familii. Dacă avea multe oi, agricultorul putea vinde surplusul de lână la ţesătoriile locale. Unele oraşe şi sate aveau propriile bresle de ţesători. Încă din vremuri străvechi, tunsul oilor a făcut parte din activităţile obişnuite ale anului (Geneza 31:19; 38:13; 1 Samuel 25:4, 11).

Ţesătura de in, folosită în mod frecvent pentru îmbrăcăminte, era făcută din fibre de in (Exodul 9:31). Inul se culegea când era aproape ajuns la maturitate. Tulpinile se uscau la soare, apoi se puneau la topit, adică erau ţinute în apă pentru a se înmuia partea lemnoasă. După ce se uscau, tulpinile erau zdrobite cu meliţa pentru a separa, sau sorta, fibrele. Apoi, acestea se torceau, obţinându-se firele pentru ţesut. Membrii familiei regale şi demnitarii preferau îmbrăcămintea confecţionată din in.

[Legenda ilustraţiei]

Plante de in uscate înainte de a fi puse la topit

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 27]

Torsul

Fibra — de in, de lână sau de păr de capră — este prea fragilă şi prea scurtă ca să poată fi folosită. Astfel, pentru a se obţine firul, sau tortul, de grosimea şi lungimea dorite, se răsucesc, sau se torc, mai multe fibre la un loc. Biblia spune despre ‘soţia capabilă’: „Îşi întinde mâinile după furcă şi mâinile ei apucă fusul“ (Proverbele 31:10, 19). În acest pasaj se vorbeşte despre tors, uneltele folosite fiind furca şi fusul, care erau de fapt două beţe.

Într-o mână, femeia ţine furca, pe care sunt înfăşurate lejer fibrele. Cu cealaltă mână, ea trage mai multe fibre şi le răsuceşte pentru a forma un fir. Ea leagă acest fir de un cârlig sau îl agaţă într-o crestătură de la un capăt al fusului. La celălalt capăt al fusului se află un disc mai greu, numit rotiţă, care serveşte drept sfârlează. Ţinând fusul vertical şi învârtindu-l, femeia răsuceşte fibrele formând un fir de o anumită grosime. Firul tors este înfăşurat pe fus ca pe o bobină, iar procesul se repetă până când toate fibrele de pe furcă devin un singur fir lung, numai bun pentru a fi vopsit sau ţesut.

[Chenarul/Ilustraţiile/Fotografia de la paginile 28, 29]

Vopsitul

După ce se torc şi se spală, firele de in şi de lână — sau materialul ţesut — sunt vopsite în fel de fel de culori. Dacă se introduc de mai multe ori în vopsea, se obţine o culoare mai închisă. Întrucât vopseaua era scumpă, materialul scos din bazinul de vopsit era stors bine, iar vopseaua rămasă era folosită din nou. Firele sau materialul vopsit erau apoi puse la uscat.

Deoarece nu dispuneau de culori sintetice, oamenii din vechime produceau pigmenţi permanenţi, de origine animală şi vegetală, de tot felul de culori şi de nuanţe. De exemplu, pigmentul galben era obţinut din frunze de migdal şi din coji de rodii măcinate, iar pigmentul negru din scoarţa rodiului. Pigmentul roşu se extrăgea din rădăcinile de roibă sau din insecta numită coşenilă. Pigmentul albastru era obţinut din floarea plantei de indigo. Prin combinarea pigmenţilor de la mai multe varietăţi de melci murex se puteau obţine nuanţe şi culori de la purpură regală la albastru şi la stacojiu.

De câţi melci marini era nevoie pentru vopsirea unui veşmânt? Melcul marin produce o cantitate foarte mică de pigment. Potrivit unui studiu, era nevoie de aproximativ 10 000 de melci ca să se obţină suficient pigment pentru vopsirea unei robe sau a unei mantii într-o nuanţă închisă, care să poată fi considerată purpură regală. Se spune că, în timpul domniei regelui babilonian Nabonid, lâna vopsită în purpuriu era de 40 de ori mai scumpă decât lâna vopsită în alte culori. Întrucât Tirul era renumit pentru faptul că furniza această vopsea scumpă, culoarea purpurie a devenit cunoscută drept purpură de Tir.

[Legenda ilustraţiei/fotografiei]

Cochilie de melc marin

Bazin cu vopsea purpurie, din secolele al III-lea sau al II-lea î.e.n., descoperită în tel dor (israel)

[Provenienţa fotografiei]

The Tel Dor Project

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 29]

Ţesutul

Firele toarse sunt ţesute cu ajutorul unui război de ţesut, obţinându-se ţesături de diferite dimensiuni. Din ele se confecţionează haine sau alte lucruri. Unele fire sunt întinse în lungime pe războiul de ţesut, formând urzeala; printre acestea se trece transversal firul de bătătură. Firele de bătătură se întreţes cu firele de urzeală în mod repetat, obţinându-se în final ţesătura.

Războiul de ţesut folosit în timpurile biblice era fie un cadru orizontal, întins pe podea, fie un cadru vertical, înalt. La unele războaie de ţesut verticale se puneau nişte greutăţi la capetele de jos ale firelor de urzeală. Astfel de greutăţi s-au găsit în multe localităţi din Israel.

Deşi ţesutul era în general o activitate casnică, au existat şi locuri în care acest meşteşug era practicat în comun de toţi locuitorii anumitor sate. De exemplu, în 1 Cronici 4:21 se vorbeşte despre ‘casa lucrătorilor de ţesături fine’, după cât se pare o asociaţie de meşteşugari care efectuau această muncă.

[Legenda ilustraţiei de la paginile 26, 27]

‘Fir albastru şi lână vopsită în purpuriu’ (Exodul 26:1)