Salt la conţinut

L-a văzut cineva vreodată pe Dumnezeu?

L-a văzut cineva vreodată pe Dumnezeu?

Răspunsul Bibliei

 Niciun om nu l-a văzut în sens literal pe Dumnezeu (Exodul 33:20; Ioan 1:18; 1 Ioan 4:12). Biblia spune că „Dumnezeu este Spirit”, o formă de viață invizibilă ochilor umani (Ioan 4:24; 1 Timotei 1:17).

 Dumnezeu însă poate fi văzut în mod direct de îngeri, deoarece și ei sunt ființe spirituale (Matei 18:10). Mai mult, unii oameni care mor vor fi înviați la viață cerească, primind un corp spiritual, iar atunci îl vor putea vedea pe Dumnezeu (Filipeni 3:20, 21; 1 Ioan 3:2).

Cum „să-l vedem” pe Dumnezeu acum

 Biblia folosește deseori termenul „a vedea” în sens figurativ, transmițând ideea de iluminare (Isaia 6:10; Ieremia 5:21; Ioan 9:39-41). În acest sens, cineva îl poate vedea pe Dumnezeu acum cu „ochii inimii”, având credință pentru a-l putea cunoaște și a-i aprecia calitățile (Efeseni 1:18). Biblia descrie pașii necesari dobândirii unei astfel de credințe:

  •   Aflați calitățile lui Dumnezeu – precum iubirea, generozitatea, înțelepciunea sau puterea sa – prin intermediul creației (Romani 1:20). După ce i-au fost reamintite unele lucrări de creație ale lui Dumnezeu, fidelul Iov s-a simțit de parcă l-ar fi avut pe Dumnezeu în fața ochilor (Iov 42:5).

  •   Cunoașteți-l pe Dumnezeu studiind Biblia. „Dacă-l vei căuta [pe Dumnezeu], se va lăsa găsit de tine”, ne asigură Biblia (1 Cronici 28:9; Psalmul 119:2; Ioan 17:3).

  •   Cunoașteți-l pe Dumnezeu studiind viața lui Isus. Întrucât a reflectat în mod perfect personalitatea Tatălui său, Iehova Dumnezeu, Isus a putut spune pe bună dreptate: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut și pe Tatăl” (Ioan 14:9).

  •   Duceți o viață care să fie plăcută în ochii lui Dumnezeu și veți vedea modul în care va acționa el în favoarea voastră. Isus a spus: „Fericiți sunt cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu!”. Așa cum s-a amintit mai devreme, unii oameni care au favoarea lui Dumnezeu vor fi înviați în ceruri și astfel „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8; Psalmul 11:7).

Nu l-au văzut Moise, Avraam și alții realmente pe Dumnezeu?

 În relatări din care s-ar putea înțelege că unii oameni l-au văzut literalmente pe Dumnezeu, contextul arată că Dumnezeu a fost reprezentat de un înger sau că a apărut într-o viziune.

 Îngeri.

În Antichitate, Dumnezeu a trimis îngeri ca reprezentanți ai săi, ca să apară în fața unor oameni și să le vorbească în numele său (Psalmul 103:20). De exemplu, Dumnezeu i-a vorbit într-o ocazie lui Moise dintr-o tufă de mărăcini ce ardea, iar Biblia spune că „Moise și-a ascuns fața, fiindcă se temea să-l privească pe adevăratul Dumnezeu” (Exodul 3:4, 6). Moise însă nu l-a văzut literalmente pe Dumnezeu, deoarece contextul arată că el l-a văzut de fapt pe „îngerul lui Iehova” (Exodul 3:2).

 Tot așa, când Biblia spune că Dumnezeu „îi vorbea lui Moise față în față” înseamnă că Dumnezeu a avut o discuție personală cu Moise (Exodul 4:10, 11; 33:11). Moise nu a văzut în realitate fața lui Dumnezeu, deoarece informațiile primite de la Dumnezeu ‘au fost transmise prin îngeri’ (Galateni 3:19; Faptele 7:53). Cu toate acestea, credința lui Moise în Dumnezeu a fost atât de puternică, încât Biblia spune despre el că s-a comportat „ca și cum l-ar fi văzut pe Cel nevăzut” (Evrei 11:27).

 Dumnezeu a comunicat și cu Avraam prin intermediul îngerilor. E adevărat, la o citire superficială a Bibliei, s-ar putea înțelege că Avraam l-a văzut literalmente pe Dumnezeu (Geneza 18:1, 33). Totuși, contextul arată că cei „trei bărbați” care au venit la Avraam erau în realitate îngeri trimiși de Dumnezeu. Avraam i-a considerat reprezentanții lui Dumnezeu și li s-a adresat ca și cum i-ar fi vorbit lui Iehova (Geneza 18:2, 3, 22, 32; 19:1).

 Viziuni.

Dumnezeu li s-a arătat oamenilor și prin intermediul viziunilor, reprezentări la nivelul minții acelor persoane. De exemplu, când spune că Moise și alți israeliți „l-au văzut pe Dumnezeul lui Israel”, Biblia se referă la faptul că ei „au avut o viziune a adevăratului Dumnezeu” (Exodul 24:9-11). În mod asemănător, Biblia spune despre unii profeți că ‘l-au văzut pe Iehova’ (Isaia 6:1; Daniel 7:9; Amos 9:1). De fiecare dată însă, contextul arată că ei în realitate au primit o viziune de la Dumnezeu și că nu l-au văzut în mod direct (Isaia 1:1; Daniel 7:2; Amos 1:1).