Ce preţ are un nume?

O femeie din Etiopia naşte un băieţel. Dar bucuria i se preface în disperare când îşi vede copilaşul fără suflare. Când bunica ia trupul neînsufleţit să-l îmbăieze, copilaşul începe dintr-o dată să mişte, să respire şi să plângă. Făcând un joc de cuvinte între numele tatălui, care înseamnă „Minune“, şi alt cuvânt în limba amharic, părinţii îi pun copilului numele „S-a făcut o minune“.

Un tânăr din Burundi fuge de nişte soldaţi care caută să-l omoare. Se ascunde pe câmp şi-i jură lui Dumnezeu că, dacă-l va scăpa, îi va pune primului său copil numele Manirakiza, care înseamnă „Dumnezeu este Salvatorul“. Fericit că a scăpat cu viaţă, cinci ani mai târziu îi dă copilului numele promis.

UNORA dintre noi ni se pare ciudat să pui copiilor nume cu semnificaţii. Acest obicei însă are o istorie îndelungată. De fapt, Biblia conţine sute de asemenea nume. Dacă înţelegem semnificaţia lor, vom trage mai multe foloase din citirea Bibliei. Să analizăm câteva exemple.

Nume cu însemnătate în Scripturile ebraice

Unul dintre primele numele consemnate în Biblie este Set, care înseamnă „Rânduit“. Iată cum a explicat Eva, mama lui Set, de ce a ales acest nume: „Dumnezeu mi-a rânduit altă sămânţă în locul lui Abel, deoarece Cain l-a omorât“ (Geneza 4:25). Lameh, un urmaş al lui Set, i-a pus fiului său numele Noe, care înseamnă „Odihnă“, sau „Mângâiere“. Lameh a spus că i-a dat acest nume fiindcă „el ne va aduce mângâiere în munca şi în truda mâinilor noastre, care vin din pământul pe care Iehova l-a blestemat“ (Geneza 5:29).

Dumnezeu însuşi le-a schimbat numele unor oameni în scop profetic. De pildă, lui Avram, care însemna „Tatăl înălţării“, în Avraam, „Tatăl unei mulţimi“. În armonie cu numele său, Avraam a devenit într-adevăr tatăl multor naţiuni (Geneza 17:5, 6). Să ne gândim şi la Sarai, soţia lui Avraam, al cărei nume însemna după cât se pare „Certăreaţă“. Ce bucuroasă trebuie să fi fost când Dumnezeu i-a schimbat numele în Sara, „Prinţesă“, ceea ce arăta că ‘din ea aveau să iasă regi’ (Geneza 17:15, 16).

Dumnezeu le-a pus nume şi unor copii. De exemplu, el le-a zis lui Avraam şi Sarei să-i pună fiului lor numele Isaac, care însemna „Râs“. Acest nume avea să le amintească celor doi părinţi fideli cum reacţionaseră când au fost înştiinţaţi că vor avea un copil  la bătrâneţe. Fără îndoială că numele fiului lor drag, care îi slujea cu fidelitate lui Iehova, le-a înseninat chipul ori de câte ori erau în compania lui (Geneza 17:17, 19; 18:12, 15; 21:6).

În schimb, Rahela, nora lui Isaac, i-a pus ultimului ei fiu un nume ce reflecta o situaţie tragică. Când trăgea să moară, Rahela şi-a numit copilul Ben-Oni, însemnând „Fiul întristării mele“. După ce Rahela a murit, Iacob a modificat puţin numele băiatului, spunându-i Beniamin, care însemna „Fiul mâinii drepte“ şi sugera nu doar o poziţie de favoare, ci şi ideea de sprijin (Geneza 35:16–19; 44:20).

Uneori cineva primea un nume la naştere sau mai târziu îşi lua un nume nou în funcţie de trăsăturile sale fizice. De exemplu, unul dintre copiii lui Isaac şi ai Rebecăi s-a născut cu un păr roşu şi des ca un veşmânt, astfel că i-au pus numele Esau, care în ebraică înseamnă „Păros“ (Geneza 25:25). În cartea Rut se arată că Naomi a avut doi fii. Pe unul îl chema Mahlon, care însemna „Bolnăvicios“ sau „Infirm“, iar pe celălalt Chilion, „Firav“. Biblia nu menţionează dacă au primit aceste nume la naştere, însă având în vedere că au murit de tineri, ele au fost cât se poate de potrivite (Rut 1:5).

În timpurile biblice se obişnuia şi să se modifice sau să se schimbe numele. Când s-a întors la Betleem, rămasă fără sprijin după moartea soţului şi a fiilor ei, Naomi n-a mai vrut să poarte acest nume care însemna „Plăcerea mea“, ci a insistat să i se spună Mara, care înseamnă „Amărăciune“, fiindcă, spunea ea, „Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune“ (Rut 1:20, 21).

Se obişnuia, de asemenea, să se pună nume ce evocau un eveniment deosebit. De pildă, numele profetului Hagai înseamnă „Născut într-o zi de sărbătoare“. *

Nume cu însemnătate în epoca creştină

Numele Isus are o profundă semnificaţie profetică. Înainte de naşterea lui Isus, părinţii săi au primit de la Dumnezeu următoarea poruncă: „Îi vei pune numele  Isus“, care înseamnă „Iehova este salvare“. De ce? Îngerul i-a spus lui Iosif că Isus „îşi va scăpa poporul de păcatele lui“ (Matei 1:21). După ce Fiul lui Dumnezeu a fost uns cu spirit sfânt la botez, numele său a fost asociat cu titlul evreiesc „Mesia“, în greacă „Cristos“, ambele însemnând „Unsul“ (Matei 2:4).

Isus însuşi le-a pus nume sugestive unora dintre discipolii săi. De exemplu, el l-a numit pe Petru „Chifa“, care însemna „Piatră“. Apostolul a ajuns să fie cunoscut sub numele Petru, echivalentul grecesc al numelui Chifa (Ioan 1:42). Pe Iacov şi Ioan, doi fraţi energici, Isus i-a numit „Boanerghes, care înseamnă Fiii Tunetului“ (Marcu 3:16, 17).

Şi discipolii lui Isus au avut obiceiul să-şi dea nume unii altora. Să ne amintim de discipolul Iosif, pe care apostolii l-au numit Barnaba, „Fiul Mângâierii“. El s-a ridicat la înălţimea numelui său, aducându-le mângâiere multora. (Faptele 4:34–37; 9:27; 15:25, 26).

Ai un nume bun?

Deşi nu putem să ne alegem numele la naştere, reputaţia pe care ne-o facem depinde în primul rând de noi (Proverbele 20:11). Întreabă-te: Dacă aş fi trăit în vechime, ce nume mi-ar fi pus Isus sau apostolii? Ce nume ar descrie cel mai bine felul meu de a fi sau reputaţia mea?

Merită să medităm cu seriozitate la aceste întrebări. De ce? Deoarece, aşa cum a spus înţeleptul rege Solomon, „un nume bun este mai de dorit decât cele mai mari bogăţii“ (Proverbele 22:1). Nu încape îndoială, o bună reputaţie este de mare preţ. Dacă ne facem un nume bun la Dumnezeu, vom primi o comoară nepieritoare. El promite că va scrie în ‘cartea sa de amintire’ numele celor ce se tem de el şi că le va da perspectiva vieţii veşnice (Maleahi 3:16; Revelaţia 3:5; 20:12–15).

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 15]

Ce nume ar descrie cel mai bine reputaţia mea?

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 14]

Cine a fost Emanuel?

Numele unor personaje biblice au valoare profetică descriind lucrarea pe care aveau să o facă. De pildă, profetul Isaia a scris sub inspiraţie: „Iată că tânăra va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi îi va pune numele Emanuel“ (Isaia 7:14). Acest nume înseamnă „Dumnezeu este cu noi“. Unii biblişti au explicat că această profeţie se referea la un rege israelit sau la un fiu al lui Isaia. Evanghelistul Matei a arătat însă că ea s-a împlinit în principal în persoana lui Isus (Matei 1:22, 23).

Unii au afirmat că, întrucât îi atribuie lui Isus numele Emanuel, Biblia ne arată că Isus este Dumnezeu. Însă, dacă am urma acest raţionament, şi Elihu, care l-a încurajat şi corectat pe Iov, ar fi Dumnezeu. De ce? Deoarece numele său înseamnă „El este Dumnezeul meu“.

Isus nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu (Ioan 14:28; Filipeni 2:5, 6). Dar a oglindit perfect personalitatea Tatălui său şi a împlinit toate promisiunile divine referitoare la Mesia (Ioan 14:9; 2 Corinteni 1:20). Numele Emanuel descrie bine rolul lui Isus de Mesia, un descendent al lui David, cel care arată că Dumnezeu este cu închinătorii Săi.

[Legenda ilustraţiei]

EMANUEL „Dumnezeu este cu noi“

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 15]

Cel mai important nume

Numele lui Dumnezeu apare în Biblie de circa 7 000 de ori. Reprezentat de patru caractere ebraice יהוה, în limba română este redat, de obicei, Iehova. Dar ce înseamnă acest nume? Când Moise l-a întrebat care îi este numele, Dumnezeu a răspuns: „Eu voi deveni ce voi vrea să devin“ (Exodul 3:14). Aşadar, prin însăşi numele său, Dumnezeu ne garantează că va deveni tot ce este necesar ca să-şi realizeze scopul (Isaia 55:8–11). Când Dumnezeu promite ceva, ne putem clădi cu toată încrederea viitorul pe cuvintele sale. De ce? Deoarece numele său este Iehova.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

AVRAAM „Tatăl unei mulţimi“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

SARA „Prinţesă“