Salt la conţinut

Salt la cuprins

Sfaturi pentru o viaţă de familie fericită

Cum să ne corectăm copiii

Cum să ne corectăm copiii

Ioan: * Când făceam o boacănă, părinţii nu mă pedepseau imediat, ci încercau să înţeleagă de ce m-am purtat aşa şi să vadă situaţia în ansamblu. Mă străduiesc să procedez la fel cu fiicele mele. În schimb, în familia Alinei, soţia mea, era alt obicei. Părinţii ei erau mai impulsivi şi îşi pedepseau copiii fără să stea prea mult pe gânduri. Uneori am impresia că şi soţia mea face aşa, fiind aspră cu fetele noastre.

Anca: Tata ne-a părăsit când eu aveam doar cinci ani. Nu i-a păsat deloc de mine şi de surorile mele. Mama muncea din greu ca să aibă grijă de noi, iar eu am preluat diverse responsabilităţi ca s-o ajut în creşterea celor trei surori mai mici. Nu prea m-am bucurat de copilărie dat fiind că a trebuit să joc rolul de părinte. Şi azi sunt mai serioasă decât ar trebui. Probabil de aceea greşelile copiilor mei mi se par uneori mai grave decât sunt. Mă frământă mult de ce s-a întâmplat un lucru şi ce-a fost în mintea lor când l-au făcut. În schimb, soţul meu, Mihai, nu se consumă prea mult. Şi tatăl lui a fost un om ferm, dar şi-a iubit familia şi s-a îngrijit cu loialitate de soţia lui. Când fetele noastre greşesc, soţul meu evaluează situaţia, rezolvă repede problema şi merge mai departe.

AŞA cum reiese din cuvintele lui Ioan şi ale Ancăi, felul în care am crescut influenţează profund modul în care ne disciplinăm copiii. Dacă soţul şi soţia au crescut în medii foarte diferite, probabil că privesc diferit educarea copiilor. Din acest motiv, uneori apar probleme în căsnicie.

Oboseala poate amplifica starea de tensiune. Părinţii îşi dau repede seama că educarea copiilor pretinde timp şi-i solicită mult. Mihaela şi soţul ei, Marius, au două fete, care acum sunt mari. Ea spune: „Sunt fetele mele şi ţin mult la ele, dar îmi amintesc că rareori voiau să meargă la culcare la ora stabilită. Se trezeau când ţi-era lumea mai dragă. Mă întrerupeau când vorbeam. Lăsau vraişte în casă: pantofi, haine şi jucării aruncate peste tot. Nu strângeau niciodată masa după ce mâncau“.

Valentin, a cărui soţie a suferit de depresie post-partum după al doilea copil, spune: „Veneam adesea frânt de oboseală de la serviciu şi la miezul nopţii copilul nostru mic mă trezea din somn. Aşa că n-a fost deloc uşor să ne educăm cum trebuie fiica mai mare. Era invidioasă că-i dădeam atenţie şi surioarei ei“.

Când părinţii sunt obosiţi, micile neînţelegeri privind educarea copiilor ar putea degenera în certuri aprinse. Dacă nu sunt rezolvate, aceste discuţii pot dezbina părinţii, iar copilul ar putea încerca să-i manipuleze ca să obţină ce vrea. Ce principii biblice vă pot ajuta să rămâneţi uniţi şi să vă educaţi copiii?

Faceţi-vă timp unul pentru altul

Dumnezeu a prevăzut ca o căsnicie să înceapă înainte de venirea pe lume a copiilor şi să continue şi după ce aceştia pleacă de acasă. Iată ce spune Biblia: „Ce a pus Dumnezeu în acelaşi jug omul să nu despartă“ (Matei 19:6). Dar, în ce-i priveşte pe copii, Dumnezeu a stabilit ca la un moment dat ‘să-i lase pe tată şi pe mamă’ (Matei 19:5). Aşadar, creşterea copiilor este doar o etapă a căsniciei, nu temelia ei. Bineînţeles, părinţii trebuie să investească timp în educarea copiilor, dar nu trebuie să uite că o condiţie esenţială pentru reuşită este o căsnicie solidă.

Cum pot părinţii să-şi păstreze căsnicia puternică pe parcursul anilor în care îşi cresc copiii? De pildă, dacă este posibil, făcându-şi cu regularitate timp să fie numai ei doi. Astfel, vor putea discuta chestiuni importante de familie sau pur şi simplu se vor bucura de compania celuilalt. E adevărat, nu e uşor să vă faceţi timp pentru a fi împreună. Alina, menţionată anterior, spune: „Tocmai când credem că am găsit puţin timp şi pentru noi, cea mică vrea atenţie, iar cea de şase ani ţipă că nu-şi găseşte creioanele colorate“.

Mihaela şi Marius au găsit o metodă de a-şi face timp pentru ei. Au stabilit o oră de culcare pentru copii. „Le ceream întotdeauna fetelor să fie în pat la ora stabilită, când le stingeam lumina“, spune Mihaela. „Aşa puteam şi noi să răsuflăm un pic şi să stăm de vorbă.“

Stabilind o oră la care se dă stingerea, părinţii nu numai că-şi fac timp pentru ei, dar şi îl ajută pe copil „să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie“ (Romani 12:3). În cele din urmă, copiii care învaţă să meargă la timp la culcare vor ajunge să înţeleagă că, deşi sunt foarte preţioşi în familie, nu ei fac regulile casei. Ei trebuie să respecte programul familiei, nu să aştepte ca familia să-şi facă programul cum vor ei.

SUGESTIE: Stabiliţi o oră de mers la culcare şi asiguraţi-vă că este respectată. Dacă copilul are un motiv întemeiat să mai stea puţin, de exemplu ca să bea apă, aţi putea face o excepţie. Dar nu-i permiteţi să tot amâne cerând ba una, ba alta, numai ca să nu se culce. Dacă vă roagă să-l mai lăsaţi cinci minute şi vreţi să-l lăsaţi, aţi putea pune ceasul să sune în cinci minute, iar când sună trimiteţi-l la culcare fără să-l mai păsuiţi. „Da-ul vostru să însemne Da şi Nu-ul vostru, Nu.“ (Matei 5:37)

Fiţi de aceeaşi parte a baricadei

Iată ce spune un proverb biblic: „Fiul meu, ascultă disciplinarea tatălui tău şi nu părăsi legea mamei tale“ (Proverbele 1:8). Înţelegem de aici că şi tatăl, şi mama au autoritate asupra copilului. Dar chiar şi când soţul şi soţia provin din medii asemănătoare ar putea avea păreri diferite în privinţa disciplinării şi a regulilor ce trebuie aplicate într-o anume situaţie. Cum pot rezolva această problemă?

Ioan, menţionat la început, spune: „E important să nu ne contrazicem în faţa copiilor“. El recunoaşte însă că e uşor de zis, dar greu de făcut. „Copiii sunt buni observatori“, mai spune el. „Chiar dacă eu şi soţia mea nu ne exprimăm, fiica noastră simte când nu suntem de aceeaşi părere“.

Dar cum procedează Ioan şi Alina în astfel de momente? Alina ne spune: „Dacă nu sunt de acord cu felul în care soţul meu o corectează pe fiica noastră, aştept până rămân numai eu cu el şi apoi îi spun cum văd lucrurile. Nu vreau ca fiica noastră să profite de diferenţele de opinie dintre noi ca «să dezbine şi să cucerească». Dacă îşi dă seama că nu suntem de aceeaşi părere, îi zic că fiecare dintre noi trebuie să respectăm ce a stabilit Iehova şi că eu mă supun autorităţii tatălui ei, aşa cum şi ea trebuie să se ni se supună nouă ca părinţi“ (1 Corinteni 11:3; Efeseni 6:1–3). Ioan adaugă: „Când sunt acasă, de obicei eu le disciplinez pe fete. Dar dacă Alina cunoaşte mai bine situaţia, o las pe ea să le corecteze şi o susţin. Dacă într-o anumită privinţă sunt de altă părere, vorbim mai târziu între patru ochi“.

Ce puteţi face ca dezacordurile privind educarea copiilor să nu vă facă să vă supăraţi pe soţul sau soţia voastră şi, ca urmare, să-i determine pe copii să-şi piardă respectul faţă de voi?

SUGESTIE: Rezervaţi-vă timp în fiecare săptămână să discutaţi despre educarea copiilor. Vorbiţi deschis despre eventualele dezacorduri. Încearcă să înţelegi punctul de vedere al partenerului tău şi ţine cont că şi el are un anumit gen de relaţie cu copilul.

Rolul de părinte să vă apropie unul de altul

Fără îndoială, nu e deloc uşor să fii părinte. Uneori această responsabilitate vă poate epuiza pe toate planurile. Însă, mai devreme sau mai târziu, copilul va părăsi casa părintească, şi veţi avea din nou mai mult timp pentru voi. Ce efect are deci creşterea copiilor asupra căsniciei voastre? O întăreşte sau o şubrezeşte? Răspunsul depinde de măsura în care veţi reuşi să aplicaţi principiul din Eclesiastul 4:9, 10: „Mai bine doi decât unul, fiindcă au o bună răsplată pentru truda lor. Căci, dacă unul cade, tovarăşul său îl poate ridica“.

Dacă părinţii fac echipă bună, e mult mai probabil că vor avea succes. Iată ce remarcă Anca, citată mai sus: „Ştiam că soţul meu are multe calităţi. Dar observând cum s-a implicat în educarea fetelor noastre, am descoperit o altă latură frumoasă a personalităţii lui. Am ajuns să-l respect şi să-l iubesc şi mai mult“. Ioan spune despre Alina: „Soţia mea se străduieşte să fie o mamă iubitoare, iar asta mă face s-o admir şi s-o iubesc şi mai mult“.

Dacă îţi faci timp pentru soţul sau soţia ta şi faceţi echipă bună în creşterea copiilor, căsnicia voastră va deveni mai trainică şi le veţi da un bun exemplu copiilor voştri.

^ par. 3 Numele au fost schimbate.

ÎNTREABĂ-TE . . . :

  • Cât timp petrec cu soţul sau cu soţia mea în fiecare săptămână, fără copii?

  • Cum îmi susţin partenerul când el sau ea îi corectează pe copii?