Salt la conţinut

Salt la cuprins

Învăţaţi-vă copiii

Iosia a ales să facă ce e bine

Iosia a ales să facă ce e bine

CREZI că este greu să faci ce e bine? * — Dacă spui „da“, majoritatea vor fi de acord cu tine. Chiar şi celor mari le e greu să facă ce ştiu că-i bine. Să vedem de ce i-a fost deosebit de greu lui Iosia să ia decizii corecte. Ştii cine a fost Iosia? —

A fost fiul lui Amon, un rege al lui Iuda. Amon avea 16 ani când s-a născut Iosia. Amon a fost un om rău la fel ca tatăl lui, regele Manase. De fapt, ani de zile, Manase a făcut multe lucruri rele. Apoi însă a fost luat prizonier de asirieni şi dus tocmai în Babilon. În închisoare, Manase l-a implorat pe Iehova să-l ierte, iar Iehova i-a arătat bunăvoinţă.

Mai târziu, Manase a fost eliberat şi s-a întors la Ierusalim, unde şi-a recăpătat tronul. A acţionat fără întârziere să corecteze tot răul pe care îl făcuse şi a ajutat poporul să-i slujească lui Iehova. Probabil că l-a durut mult când a văzut că fiul său, Amon, nu-i urmează exemplul. Cam în acea perioadă s-a născut Iosia. Biblia nu spune cât a stat el în compania bunicului său, Manase. Dar ce părere ai, l-a încurajat Manase să-i slujească lui Iehova? —

Când Iosia nu avea decât şase ani, Manase a murit, iar Amon, tatăl lui Iosia, a devenit rege. Amon a domnit doar doi ani, după care a fost ucis de proprii slujitori. Aşa se face că Iosia a urcat pe tronul lui Iuda la numai opt ani (2 Cronici, capitolul 33). Ce crezi că s-a întâmplat după aceea? A ales Iosia să urmeze exemplul rău al tatălui său, Amon, sau exemplul bun al bunicului său, Manase, care se căise? —

Chiar dacă era mic, Iosia ştia clar cui voia să slujească: lui Iehova. De aceea, a ascultat de cei care-l iubeau pe Iehova, nu de cei ce-i fuseseră prieteni tatălui său. Avea doar opt ani, dar ştia că e bine să asculte de cei ce-l iubesc pe Dumnezeu (2 Cronici 34:1, 2). Ai vrea să afli mai multe despre cei care l-au îndrumat pe Iosia şi i-au fost exemple? —

Unul dintre ei a fost profetul Ţefania, rudă cu Iosia, probabil un descendent al bunului rege Ezechia, tatăl lui Manase. În prima parte a domniei lui Iosia, Ţefania a scris cartea biblică ce-i poartă numele. El a arătat ce aveau să păţească cei care nu alegeau să facă binele. Evident, Iosia a luat în serios aceste avertismente.

Un alt om care l-a influenţat în bine pe Iosia a fost Ieremia. Probabil că ai mai auzit de el. Ieremia şi Iosia erau cam de-o seamă şi locuiau aproape unul de celălalt. Amândoi i-au slujit lui Iehova din tinereţe. Mai târziu, Ieremia a fost inspirat de Iehova să scrie o carte biblică. După ce Iosia a murit într-un război, Ieremia a compus un cântec de jale ca să-şi exprime durerea (2 Cronici 35:25). Imaginează-ţi cum se încurajaseră cei doi prieteni să-i rămână loiali lui Iehova!

Cum l-au ajutat Ieremia şi Ţefania pe Iosia să facă ce e bine?

Ce crezi? Ce poţi învăţa de la Iosia? — Dacă nici tatăl tău nu-i slujeşte lui Iehova, cine te-ar putea ajuta să-l cunoşti pe Dumnezeu? Mama ta, unul dintre bunici ori o altă rudă. Sau, cu permisiunea mamei tale, ai putea studia Biblia cu altcineva care-i slujeşte lui Iehova.

Oricum ar sta lucrurile, nu uita că, deşi Iosia era un copil, el ştia bine că trebuia să se împrietenească doar cu oameni care-i slujeau lui Iehova. Fii hotărât să-i urmezi exemplul alegând să faci ce este bine!

^ par. 3 Dacă îi citiţi acest articol unui copil, liniuţa vă aminteşte să faceţi o pauză şi să-l încurajaţi să se exprime.