Salt la conţinut

Au creștinii obligația de a ține Sabatul?

Au creștinii obligația de a ține Sabatul?

Răspunsul Bibliei

 Creștinilor nu li se cere să țină un sabat săptămânal. Ei se află sub „legea lui Cristos”, iar aceasta nu presupune și respectarea Sabatului (Galateni 6:2; Coloseni 2:16, 17). De ce putem fi siguri că legea referitoare la Sabat nu li se aplică creștinilor? Mai întâi, să analizăm originea Sabatului.

Ce este Sabatul?

 Termenul „sabat” provine dintr-un cuvânt ebraic care înseamnă „a se odihni, a înceta”. În Biblie, el apare pentru prima dată în poruncile date Israelului antic (Exodul 16:23). De exemplu, în cea de-a patra dintre Cele zece porunci se spune: „Amintește-ți de ziua sabatului ca s-o sfințești: șase zile să lucrezi și să-ți faci toată munca, dar a șaptea zi este un sabat pentru Iehova, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio muncă” (Exodul 20:8-10). Ziua de sabat începea vineri, la apusul soarelui, și ținea până sâmbătă, la apusul soarelui. În acea zi, israeliții nu aveau voie să părăsească așezarea, să aprindă focul, să strângă lemne sau să poarte o povară (Exodul 16:29; 35:3; Numerele 15:32-36; Ieremia 17:21). Încălcarea Sabatului se pedepsea cu moartea (Exodul 31:15).

 Și alte zile din calendarul evreiesc, dar și anul al 7-lea și anul al 50-lea erau denumite sabaturi. În anii sabatici, pământul trebuia lăsat necultivat, iar israeliții nu trebuiau constrânși să-și plătească datoriile (Leviticul 16:29-31; 23:6, 7, 32; 25:4, 11-14; Deuteronomul 15:1-3).

După ce Isus și-a jertfit viața, legea Sabatului nu a mai fost valabilă

De ce legea referitoare la Sabat nu li se aplică creștinilor?

 Legea Sabatului se aplica numai poporului aflat sub legea dată prin Moise (Deuteronomul 5:2, 3; Ezechiel 20:10-12). Dumnezeu nu le-a cerut niciodată altor popoare să respecte odihna de sabat. În plus, chiar și evreii ‘au fost eliberați de sub Legea’ dată prin Moise, inclusiv Cele zece porunci, prin intermediul jertfei lui Isus Cristos (Romani 7:6, 7; 10:4; Galateni 3:24, 25; Efeseni 2:15). Astfel, în loc să respecte Legea lui Moise, creștinii urmează o lege superioară, legea iubirii (Romani 13:9, 10; Evrei 8:13).

Concepții greșite despre Sabat

 Concepție greșită: Dumnezeu a instituit Sabatul în a șaptea zi, când s-a odihnit.

 Adevăr: Biblia spune că „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui creatoare, pe care o făcuse” (Geneza 2:3, Cornilescu, 1996). Acest verset nu conține o lege dată omului, ci o descriere a ceea ce a făcut Dumnezeu în cea de-a șaptea zi de creare. Biblia nu menționează vreo persoană care să fi ținut odihna de sabat înainte de zilele lui Moise.

 Concepție greșită: Israeliții se aflau sub legea Sabatului înainte de a le fi dată Legea mozaică.

 Adevăr: Moise le-a spus israeliților: „Iehova, Dumnezeul nostru, a încheiat un legământ cu noi la Horeb”, regiunea din jurul muntelui Sinai. Acest legământ includea legea Sabatului (Deuteronomul 5:2, 12). Modul în care au acționat israeliții vizavi de Sabat arată că aceasta era o lege nouă pentru ei. Dacă israeliții ar fi respectat legea Sabatului încă de când se aflau în Egipt, cum ar fi fost posibil ca Sabatul să le amintească de eliberarea lor din Egipt, așa cum a spus Dumnezeu? (Deuteronomul 5:15) De ce ar mai fi fost nevoie să li se spună să nu strângă mană în cea de-a șaptea zi? (Exodul 16:25-30) Și de ce nu au știut cum să procedeze prima dată când o persoană a încălcat Sabatul? (Numerele 15:32-36)

 Concepție greșită: Sabatul este un legământ veșnic și, prin urmare, încă trebuie respectat.

 Adevăr: În unele traduceri ale Bibliei, Sabatul este descris drept un „legământ necurmat” (Exodul 31:16, Cornilescu, 1996). Totuși, cuvântul ebraic redat prin „necurmat” mai înseamnă „care durează vreme îndelungată”, nu neapărat veșnic. De exemplu, în Biblie același cuvânt ebraic este folosit cu referire la preoția din Israelul antic, căreia Dumnezeu i-a pus capăt cu circa 2 000 de ani în urmă (Exodul 40:15; Evrei 7:11, 12).

 Concepție greșită: Creștinii trebuie să țină Sabatul întrucât și Isus l-a ținut.

 Adevăr: Isus a ținut Sabatul deoarece, fiind evreu prin naștere, era obligat să respecte Legea mozaică (Galateni 4:4). După moartea lui Isus, legământul Legii, care includea Sabatul, a fost anulat (Coloseni 2:13, 14).

 Concepție greșită: Apostolul Pavel a respectat Sabatul în calitate de creștin.

 Adevăr: Pavel a intrat în sinagogi în ziua de sabat, dar nu ca să ia parte alături de evrei la această sărbătoare, ci ca să predice vestea bună (Faptele 13:14; 17:1-3; 18:4). Conform obiceiului vremii, vorbitorii aflați în trecere puteau fi invitați să vorbească în fața celor veniți la sinagogă pentru închinare (Faptele 13:15, 32). Pavel însă predica „zilnic”, nu doar în sabat (Faptele 17:17).

 Concepție greșită: Sabatul creștin trebuie ținut duminica.

 Adevăr: Biblia nu le poruncește creștinilor să dedice ziua de duminică pentru odihnă și închinare. Pentru primii creștini, duminica era o zi de muncă la fel ca oricare alta. The International Standard Bible Encyclopedia precizează: „Duminica a început să preia caracteristicile sabatului abia în secolul al IV-lea, când Constantin [împărat roman păgân] a decretat că anumite munci nu trebuiau efectuate duminica”. a

 Atunci ce se poate spune despre pasajele care par să indice că duminica era o zi specială? Biblia arată că apostolul Pavel a luat masa cu alți creștini „în prima zi a săptămânii”, adică duminică, lucru cât se poate de firesc, dat fiind că el pleca în ziua următoare (Faptele 20:7). De asemenea, creștinii din anumite congregații au fost îndemnați să susțină lucrarea de ajutorare punând ceva deoparte „în prima zi a fiecărei săptămâni”, adică duminică. Însă aceasta era doar o sugestie practică de administrare a banilor. Donațiile erau păstrate acasă, nu duse la locul de întrunire (1 Corinteni 16:1, 2).

 Concepție greșită: Este greșit ca o zi a săptămânii să fie rezervată exclusiv pentru odihnă și închinare.

 Adevăr: Conform Bibliei, această decizie rămâne la latitudinea fiecărui creștin (Romani 14:5).

a Vezi și New Catholic Encyclopedia, ediția a II-a, volumul XIII, pagina 608.